1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cele mai profitabile companii din România

Ovidiu Suciu30 octombrie 2006

Cele mai profitabile trei firme care activează în România au fost, anul trecut, Petrom, Orange şi Vodafone, cu un profit cumulat de peste un miliard de euro.

https://p.dw.com/p/B217
Vodafone în top
Vodafone în topImagine: AP

Potrivit clasamentului realizat de Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii, Compania Petrom a consemnat în 2005 un profit brut de 464 milioane de euro, locurile următoare fiind ocupate de Orange cu 324 de milioane şi Vodafone cu 246 milioane de euro. Clasamentul prezintă schimbări la vârf, după ce, în 2004, ocupantele primelor trei locuri au fost Ispat Sidex Galaţi, Orange şi MobiFon, cu un profit cumulat de sub un miliard de euro. Profitul cumulat al primelor zece companii din clasamentul Consiliului pentru 2005 depăşeşte cinci miliarde de lei. În top zece se mai află Cosmote Romania, Metro Cash&Carry, Automobile Dacia, Porsche Romania, Lafarge Ciment, Rompetrol Rafinare şi Holcim.