Cei drepți și fanatici. O poveste rusească

Spectacolul jucat pe scena Naționalului chișinăuian, pe 29 martie, are următoarea fișă tehnică: regie, adaptare Mihai Măniuțiu, scenografie Adrian Damian, costume Luiza Enescu, muzica Mihai Dobre. Și o echipă de actori talentați, bine cunoscuți și îndrăgiți de publicul basarabean. Vor apărea pe rând, în această cronică, devoalând psihologia învolburată a personajelor pe care le interpretează.

Revoluția ca unică rațiune de a fi

Suntem în februarie 1905, în plină revoluție rusă, care a zdruncinat din temelii monarhia Romanovilor, fără să fi reușit să o doboare, ceea ce se va întâmpla 12 ani mai târziu, în 1917. Un grup de membri ai Partidului Socialist Revoluționar plănuiește să-l ucidă pe Marele Duce Serghei, unchiul țarului – întruchiparea tiraniei. Moartea acestuia va vesti zorii unei lumi noi, care mijește în subsolul unei case conspirative.

Două femei și trei bărbați pun la cale asasinatul. Varia (Mirela OPRIȘOR), șefa celulei teroriste, și Dora (Raluca APRODU), mai tânăra sa colegă, așteaptă încordați pe cineva. Își face apariția Stepan (Marius BODOCHI). El e revoluționarul experimentat, abia scăpat de la ocnă, dornic de acțiune. Un adept al crimei ce trebuie săvârșită hotărât, fără ezitare, așa cum cere organizația. Teoria lui Stepan, expusă cu patimă rece, vine în contradicție cu viziunea romantică a lui Ianek, zis și „Poetul” (Marius MANOLE) – cel desemnat să-l ucidă pe Marele Duce –, pentru care crima trebuie să instaureze un imperiu al dragostei.

Există o limită pe care Ianek nu va îndrăzni să o încalce: nu poate arunca bomba asupra copiilor Marelui Duce, aflați în caleașca în care se aștepta să fie tatăl lor. Scrupule deplasate, după părerea lui Stepan, care riscă să compromită sensul și finalitatea luptei. Ianek are remușcări, i le mărturisește Dorei, iubita lui, muncită și ea de îndoieli, de amintirea unei studenții solare. Dora se întreabă ce mai rămâne din iubirea lor pentru poporul rus, dacă în loc să aducă frumusețe, crima va atrage un alt cortegiu de orori – idee ce evocă reflecția dostoievskiană: poți să accepți o lume a binelui, clădită pe moartea unui copil inocent?

Ambii însă, Ianek și Dora, își vor refuza aceste ezitări vinovate. Nu există dragoste în afara Revoluției, fără Revoluție viața lor nu are sens. Mai mult: asasinatul pe care îl va comite Ianek va căpăta un înțeles soteriologic, mântuitor, și trebuie să implice nu doar moartea tiranului, ci și jertfa asumată a făptuitorului. Împlinirea revoluționarului este eșafodul. Sacrificiul său va da noblețe și forță transfiguratoare crimei săvârșite.

Spre deosebire de frământările cuplului romantic, colegul lor, Voinov, (Ciprian NICULA) nu-și poate învinge frica, e incapabil să arunce bomba (a doua bombă, asiguratoare) și se roagă de Varia să fie scos din angrenaj, trimis să redacteze liste, ordine, foi volante, lașitatea lui își poate găsi o noimă spre binele cauzei. Mare eroare! Că e în prima linie a luptei sau undeva în spate, la capătul traseului se află spânzurătoarea, îl asigură șefa organizației revoluționare și-l lasă să plece.

Complexitatea prestațiilor scenice

Dacă vorbim despre performanța actoricească din „Cei drepți”, măsura o dă Maia MORGENSTERN, cea care o joacă pe Marea Ducesă, văduva tiranului ucis de Ianek la a doua tentativă. O femeie îndoliată, înnebunită de durere, pe care șeful poliției, Skuratov (interpretat tot de Marius BODOCHI) o va lăsa să pătrundă în cușca cu gratii a „Poetului”, pentru a-i înmuia rezistența și a-l forța să-și trădeze comilitonii. Furia Marii Ducese alternează cu mila pentru tânărul întemnițat, suferința provocată de pierderea soțului ucis va căpăta deodată o voce de bărbat, cavernoasă, care va rosti sentințe lugubre în contrast cu jelaniile ei învăluitoare. Două voci în aceeași femeie. Mai degrabă bocetul răvășitor decât furia Marii Ducese îl vor intimida pe Ianek, care vrea să-și păstreze neîntinată credința. S-a lăsat odată impresionat de copiii Marelui Duce, nu se va căi tocmai acum, când e atât de aproape de izbăvirea prin ștreang, nu-i va implora iertare acestei fantome demente!

Cele două personaje ale lui Marius BODOCHI – revoluționarul neînduplecat și șeful poliției – sugerează, la fel, o gamă complexă. Skuratov e un diavol viclean, încearcă să-l corupă pe Ianek cu vorbe meșteșugite. Are ceva din Porfiri Petrovici, anchetatorul lui Raskolnikov din „Crimă și pedeapsă”, limbajul teatral îi impune însă un desen mai grotesc, histrionic, prea scurt ca întindere. Ar fi meritat o acoperire mai amplă în scenă.

Frumoasa și grațioasa Raluca APRODU este bijuteria feminină a acestui spectacol. În „Cei drepți”, personajul ei, Dora, se zbate între disperarea veștii despre moartea lui Ianek, cerându-i lui Stepan amănunte despre conduita lui demnă pe eșafod, și justificarea sacrificiului de care se agață pentru a nu se prăbuși. E decisă să-și urmeze iubitul, să se unească în moarte cu el, așa cum îi cere dragostea și idealul revoluției, între care nu întrevede nicio linie de demarcație. Lungul ei monolog cu lacrimi din final imprimă totuși o redundanță mesajului. Mi-aș fi dorit un deznodământ mai abrupt, care să ne surprindă, nu să răsucească, interminabil, foarte „rusește”, cuțitul în aceeași rană sângerândă.

De ce am mers la „Cei drepți”

„Turneul Unirii”, cum i s-a spus suitei de spectacole prezentate de trupele din București, Iași și Chișinău, a avut oferte pentru toate gusturile: „valsuri” spumoase și comedii satirice, drame morale și utopii antitotalitare. Regret că mi-a scăpat formidabilul „1984”, al lui Claudiu Goga, montat pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Pe altele, care se mai joacă la Chișinău, sper să le prind. Mi-am dorit însă în mod special să merg la Camus și cred că majoritatea spectatorilor care au umplut până la refuz sala Naționalului chișinăuian, în seara zilei de 29 martie, au venit nu doar pentru echipa de actori care au pus în scenă un text celebru, ci și în căutare de răspunsuri.

Ce ești dispus să faci, până unde ai merge pentru a-ți atinge scopul? De unde se trag rădăcinile crimei, ambiția de a le impune altora fericirea după chipul și asemănarea ta? Cât va mai dura războiul pe care Rusia, această împărăție barbară, o poartă de secole cu restul lumii? Să predici, halucinat, moartea, ca împlinire supremă – am auzit-o și din gura lui Putin, exaltând apocalipsa nucleară: „Noi, rușii, vom merge în rai, ceilalți vor putrezi în noroaie!”

Un misticism nihilist, anunțat de „demonii” lui Dostoievski, care imită fanatismul islamic. Să vrei, cu orice preț, să ai dreptate împotriva adevărului. Să disprețuiești adevărul vieții, în multitudinea fațetelor sale, să nu accepți comuniunea umană care se poate împlini în iubire fără a extermina diferența – toate acestea completează, clar, o fișă clinică. Și doctorul se lasă așteptat. Măcar infirmierii să-și facă datoria.