1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

E nevoie urgentă de mai multă implicare

Sigmar Gabriel / David Miliband a.k.5 octombrie 2015

Vice-cancelarul german, Sigmar Gabriel, şi fostul ministru de externe britanic, David Miliband, spun că UE şi restul statelor industrializate trebuie să se implice mult mai mult în soluţionarea crizei refugiaţilor.

https://p.dw.com/p/1GikT
Refugiaţi sosiţi pe insula Lesbos
Refugiaţi sosiţi pe insula LesbosImagine: Reuters/A. Konstantinidis

După patru ani de la izbucnirea războiului civil din Siria, politicienii europeni şi americani nu mai pot ignora dramatismul crizei refugiaţilor. Administraţia Statelor Unite este mai mult decât activă în Orientul Apropiat, considerând însă ca fiind mai comodă clasificarea refugiaţilor sirieni ca fiind o problemă europeană. Iar reacţia Europei este până acum foarte departe de idealul unei uniuni bazate pe valori precum respectarea demnităţii umane şi protecţia drepturilor omului. Se impune o schimbare.

Abordarea problemei de la baza ei

"În Alep suntem deja morţi", spunea recent un sirian, sosit pe insula grecească Lesbos, răspunzând întrebărilor referitoare la riscanta călătorie prin Turcia şi Marea Mediterană. Sute de mii de sirieni au pornit din motive similare spre Europa. Motivul lor de a căuta protecţia din "teama motivată de a fi urmăriţi", după cum se prevede şi în Convenţia de la Geneva (din 1951) privind Refugiaţii, este bine întemeiat. Deprimant este însă că refugiaţii sirieni sunt doar o mică parte din cei 20 de milioane de apatrizi şi din alţi 40 de milioane de cetăţeni din alte state care au fugit din calea războiului şi a terorii. Sunt cele mai mari cifre înregistrate vreodată de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi.

Cauzele acestei tragedii trebuie abordate la origini. Uniunea Europeană dispune de instrumente diplomatice, politice şi de posibilităţi tehnice de dezvoltare. Şefii guvernelor din cadrul UE trebuie să apeleze la acestea pentru a reînvia îngheţatul proces de pace. În acest scop, ei trebuie să apeleze la capitalul diplomatic, pentru a pune capăt violenţelor care zilnic îi obligă pe 42.500 de oameni să ia calea necunoscutului.

Dar crizele de decenii din Afganistan, Somalia şi alte state nu se vor rezolva peste noapte. Şi vor trece ani mulţi ani până când oamenii fugiţi din Siria vor îndrăzni să se gândească la revenirea acasă. De acea se impune majorarea considerabilă a ajutorului imediat şi pe termen lung: atât pentru oamenii refugiaţi, cât şi pentru statele care îi primesc.

Vecinii Siriei trebuie ajutaţi

Siria este cea mai mare şi cea mai însângerată rană. Statele vecine, precum Iordania sau Libanul, au nevoie de sprijin financiar direct şi de ajutor de dezvoltare pentru a-şi extinde infrastructura, pentru a-şi reforma serviciile publice, pentru a crea locuri de muncă şi posibilităţi de educare a sirienilor sosiţi acolo. Economiile şi infrastructurile din Iordania, Liban, Turcia şi Irak se prăbuşesc sub povara celor peste 4 milioane de refugiaţi. Doar costurile calculate de Iordania pentru preluarea sirienilor sunt estimate la circa 4,2 miliarde de dolari până în 2016.

Se impun investiţii de la Banca Mondială şi alte institute financiare internaţionale pentru refacerea economică a acestor state. Şi este imperios necesară stabilizarea acestor ţări, pentru a opri alte sute de mii de oameni disperaţi, care aleg calea fatală prin Marea Mediterană.

Şi mai stringentă este o altă misiune: volumul donaţilor stabilit de Naţiunile Unite pentru Siria şi statele din regiune nu a ajuns decât la 31, respectiv 40 de procente. Prin urmare, asigurarea alimentelor şi medicamentelor de bază pentru refugiaţi este periclitată. Avem nevoie urgentă de o iniţiativă comună de donaţii financiare la care să participe europeni, americani şi state arabe, pentru a ajuta institutele care acordă ajutor la faţa locului. În plus, maşinăria conferinţelor donatorilor internaţionali trebuie să facă un salt imens înainte, pentru a sprijini ambiţioasele planuri de reconstrucţie şi investiţii din zonă.

Sigmar Gabriel
Sigmar GabrielImagine: Getty Images/A. Berry

Deschiderea unor drumuri sigure către Europa

În completarea acestui plan trebuie să avem grijă ca refugiaţii să poată ajunge în Europa şi alte state industrializate, precum Canada şi SUA, pe căi legale şi sigure. Programe de relocare, contingente fixe, reîntregirea familiei şi alte posibilităţi i-ar opri pe cei fugiţi din calea terorii să mai ajungă în mâinile călăuzelor care îi şantajează, torturează sau violează.

Câteva state au dat dovadă de adevărate calităţi de lideri în acordarea de ajutor umanitar, anunţând că pot prelua pe termen lung un număr foarte mare de refugiaţi. Într-un singur sfârşit de săptămână au sosit în Germania mai mulţi refugiaţi decât a anunţat că ar putea prelua în următorii cinci ani Marea Britanie. Avem nevoie de o abordare bine coordonată şi de o distribuire corectă din partea şefilor de guverne din Europa.

Pentru combaterea efectivă a crizei, trebuie să ne ocupăm şi de soarta celor sosiţi deja în Europa. Şi aici sunt mai multe posibilităţi de acţiune rapidă din partea statelor membre ale UE.

În primul rând trebuie asigurate condiţii umane şi respectabile de primire a refugiaţilor. UE trebuie să pună la dispoziţie sprijin financiar şi tehnic pentru a porni o operaţiune umanitară efectivă şi bine coordonată, la graniţa comunităţii de la sudul Mării Mediterane. Altfel spus, nou-veniţii traumatizaţi trebuie să primească apă, alimente şi asistenţă medicală. Trebuie să fie cazaţi în adăposturi sigure şi să aibă acces imediat la grupuri sanitare, în locul condiţiilor mizere de care au parte acum.

David Miliband
David MilibandImagine: AP

Responsabilitate împărţită, standarde universal valabile

În al doilea rând, statele membre ale UE trebuie să renunţe la a mai prezenta criza refugiaţilor de la Marea Mediterană ca problemă exclusivă a statelor din zona de coastă a continentului. Aproape 245.000 de refugiaţi au sosit până acum în Grecia şi alţi 200.000 sunt aşteptaţi până la Crăciun. Până în prezent însă, statele membre au căzut de acord să distribuie doar 120.000 de refugiaţi din Grecia şi Italia spre alte ţări. Planul lui Juncker este startul unei serioase cote de distribuţie. El are nevoie de sprijinul nostru.

Un al treilea pas este adoptarea unei politici europene ample, corecte şi comune a refugiaţilor, care să asigure prelucrarea cererilor de azil pe baza unor standarde internaţionale şi a asumării echitabile a responsabilităţii între toate statele comunitare. Planul lui Juncker prevede pe bună dreptate şi trimiterea acasă a celor care nu au drept de azil.

Acum e momentul pentru solidaritate

Nici un stat nu poate rezolva de unul singur o criză de asemenea dimensiuni. Nici Europa nu poate, în ciuda celor mai bune intenţii. O criză globală necesită un răspuns global. Dar Europa va putea convinge mult mai bine SUA, statele din Golful Persic şi alte guverne, care nu s-au implicat încă, să acţioneze, dacă îşi va ajusta propriile acţiuni la dimensiunile reale ale problemei.

Este şi o ocazie de a trăi acum idealul solidarităţii umane. Politicienii din Europa ar trebui să privească acum spre Lesbos, unde în aceste zile oamenii de rând pun la dispoziţia refugiaţilor mâncare, pături şi medicamente. Printre voluntari se numără şi locuitori ai insulei, ai cărora bunici au scăpat de ororile celui de-al Doilea Război Mondial refugiindu-se în Siria, unde au şi beneficiat de un adăpost sigur. Un exemplu pe care ar trebui să îl urmăm.

Sigmar Gabriel este vice-cancelar al Republicii Federale Germania, ministru al Economiei şi şef al Partidului Social-Democrat German (SPD).

David Miliband a fost ministru de externe al Marii Britanii între 2007 şi 2010. El este astăzi preşedintele organizaţiei caritabile International Rescue Committee, cu sediul la New York.