Ce se întâmplă cu bisericile care rămân nefolosite?

Biserica Sfânta Ana este încă o dată aproape plină. Un cor cântă, iar din orgă răsună cântările liturgice. Dar este ultima dată când se slujește în mica biserică catolică din Gildehaus, un cartier al orașului Bad Bentheim, aproape de granița germano-olandeză. De acum înainte, clădirea nu va mai fi un lăcaș de cult.

Cumva, pe măsură ce se apropie sfârșitul slujbei, se simte din ce în ce mai pregnant, chiar concret, și sfârșitul acestei biserici. Credincioșii din comunitate deschid altarul și scot relicvele. Sunt mici mărturii ale unui sfânt - fragmente de oase, bucăți textile - depuse în altarul unei biserici catolice consacrate.

”Asta merge la inimă”

Biserica Catolică numește acest proces ”profanare”. Clădirea odinioară consacrată solemn devine acum una profană. Gata. S-a sfârșit. ”Îți mișcă profund inima, nu doar privirea. Este emoționant”, spune preotul Hubertus Goldbeck pentru DW. Aproape că își șterge o lacrimă din colțul ochiului.

Ceea ce li se întâmplă membrilor micii sale comunități, îi preocupă pe credincioșii din toată Germania. Odată cu micșorarea comunităților religioase, bisericile trebuie să renunțe și la o parte din patrimoniul lor imobiliar.

În bisericile din Germania, numărul enoriașilor scade rapid. Numai în anul 2024, cele două mari culte au pierdut, prin retragerea enoriașilor din biserică și decese, peste un milion de creștini. În prezent, doar puțin peste 45 la sută dintre germani mai aparțin Bisericii Evanghelice din Germania (EKD) sau Bisericii Catolice. Cu 30 de ani în urmă, ponderea era de aproape 69 la sută.

De aceea, bisericile sunt acum ”profanate” (în terminologie catolică) sau ”dezafectate” (cum spun cei din ritul evanghelic). Din anul 2000, în ambele culte au fost deja scoase din uzul lor istoric câteva sute. Abordată de DW, Conferința Episcopilor Germani a raportat, în perioada 2000–2024, 611 biserici închise. Biserica Evanghelică estimează numărul bisericilor închise definitiv, pentru aceeași perioadă, la aproape 350.

Clădiri de biserici, scoase la vânzare

Ce se întâmplă cu fostele lăcașuri de cult? În unele orașe, mai ales în Berlin, comunități ortodoxe în creștere au preluat clădiri de biserici. Dar aceasta rămâne o excepție. De multe ori, imobilele sunt vândute. Numai în capitala federală, mai multe biserici mari sunt în prezent scoase la vânzare. Nici demolarea bisericilor nu este un fenomen izolat.

Se înmulțesc și cazurile de reutilizare completă. La Jülich, un oraș cu tradiție religioasă, științifică și istorică, situat între Köln și Aachen, fosta biserică catolică Rochus este astăzi magazin de biciclete. Thomas Oellers și-a mutat afacerea, Toms Bike Center, în clădirea bisericii.

Comunitatea parohială a venit la el și l-a întrebat ”dacă mi-aș putea imagina să îmi desfășor afacerea în biserică”, povestește antreprenorul pentru DW. Oellers a fost botezat în acea biserică, aici a celebrat prima împărtășanie, a participat adesea la diverse ceremonii religioase. Interiorul are acum o altă utilizare. Dar exteriorul, aflat sub protecția monumentelor istorice, s-a schimbat remarcabil de puțin.

La Wettringen, la nord de Münster, o biserică de mănăstire a devenit o biserică de fotbal. În fostul spațiu liturgic se bate acum mingea. La Kleve, biserica evanghelică a Învierii servește drept sală de box. În alte foste spații bisericești funcționează cârciumi, biblioteci, librării.

Mănăstiri întregi, precum fostul sediu al diaconeselor din Düsseldorf-Kaiserswerth, sunt transformate în complexe hoteliere. Unele chiar păstrează, în semn de respect pentru tradiție, vechile denumiri. 

Treptat, în vremuri de criză a locuințelor, se înmulțesc și cazurile în care arhitecții inspirați transformă clădirile bisericilor în locuințe. De exemplu, în Berlin sau Rostock, în Trier, Köln sau Wuppertal.

Unul dintre primele complexe mari este Lukas-K-Haus din Essen. Biserica evanghelică Lukas, construită în 1961, a fost dezafectată în 2008 și transformată în locuințe în 2012-2013. În casa scării atârnă acum două plăcuțe una sub alta: ”Piatra de temelie: 1959” și ”Piatra de temelie: 2012”. Ferestrele, abstracte, colorate, sunt tipice vitraliilor de biserică. Încă.

Alexandra Schröder s-a mutat în fosta biserică imediat după finalizarea lucrărilor de transformare. ”Nimeni nu bârfește că locuiesc deasupra unui altar”, spune femeia. Pentru familia ei, a fost pur și simplu practic, la acea vreme, să găsească un apartament cu mai multe dormitoare și școli bune în apropiere. Acesta a fost factorul decisiv, când a ales unde să se mute.

Cu un etaj mai jos se află un cabinet de fizioterapie. Directoarea, Jessica Günther, povestește că, în căutarea unor spații noi, a dat întâmplător peste clădirea bisericii transformate. Este totuși un ”sentiment frumos, liniștit” să lucrezi în această clădire. Știe că treptele din interiorul cabinetului ei duceau odinioară spre altar. Știe și unde se afla acesta. Dar nu vrea să pună mare preț pe toate aceste detalii.

Unii pacienți consideră că locul se potrivește misiunii Jessicăi Günther. A-i ajuta pe oamenii aflați în nevoie este, până la urmă, o expresie a credinței, este de părere Stefan Hebenstreit. Dacă imobilul nu mai este o biserică, atunci utilizarea ca grădiniță sau cabinet de fizioterapie are ”foarte practic” legătură cu misiunea anterioară, consideră Hebenstreit, creștin practicant, afectat de mai multe accidente vasculare cerebrale.

Când nu mai sună clopotele

Pe străzile din jur, oamenilor care au fost vreme de decenii vecinii bisericii Lukas le lipsește sunetul clopotelor. Alții regretă că ceasurile din turnul bisericii au rămas pentru totdeauna oprite. Cele două mari biserici au comisii oficiale și elaborează documente dedicate reutilizării bisericilor. Oamenii de știință se ocupă de acest subiect. Și totuși, de cele mai multe ori, este vorba de vecinătatea concretă.

Istoricul de artă Klaus-Martin Bresgott, de la biroul cultural al EKD, a cercetat cât de importante pot fi fostele spații bisericești pentru o comunitate și un cartier. A studiat subiectul împreună cu un grup de studenți și studente de la arhitectură, folosind ca exemplu un mare lăcaș de cult din Berlin.

Biserica evanghelică din capitală nu mai are nevoie de impunătoarea biserică Stephanus din cartierul Wedding. De fapt, clădirea, construită între 1902 și 1904, a fost dintotdeauna prea mare. Dar pe atunci se construia cu plăcere la scară mare, iar la inaugurare a venit chiar împăratul. Astăzi, biserica din așa-numitul Soldiner Kiez, un cartier-problemă, este de mult timp închisă. Și este atât de degradată încât nu mai este permis nici măcar să intri acolo, nici măcar purtând cască de protecție.

Bresgott și studenții nu s-au uitat mai întâi la clădire, ci au intervievat oamenii din cartier și au analizat mediul social. Cartierului îi lipsesc spațiile publice, locurile de întâlnire, cele pentru sport sau cultură, dedicate comunității.

Au existat întotdeauna perioade schimbătoare în care bisericile au fost considerate mai mult sau mai puțin importante sau neimportante, spune Bresgott pentru DW. ”Știm că în timpul războaielor napoleoniene bisericile au servit, decenii bune, drept grajduri pentru cai. Dar au rămas în picioare”. Biserica Stephanus este un exemplu perfect despre cum o biserică oricum prea mare ar putea servi societatea. ”Nu ar trebui să ne fie imediat teamă și să spunem din prima că renunțăm și închidem”, conchide istoricul berlinez.