1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ce se întâmplă astăzi la reuniunea G8?

9 iulie 2009

Şefii de stat şi de guvern prezenţi la reuniunea G8 au continuat astăzi dezbaterile. Pe ordinea de zi s-a aflat întâlnirea cu reprezentanţii statelor emergente Brazilia, India, China, Mexic şi Africa de Sud

https://p.dw.com/p/IkIg
Reprezentanţii statelor emergente s-au alăturat reuniunii G8 din L'Aquila
Reprezentanţii statelor emergente s-au alăturat reuniunii G8 din L'AquilaImagine: AP

Şefii de stat şi de guvern ai statelor industrializate au abordat în a doua zi a reuniunii din L'Aquila probleme stringente ale politicii internaţionale.

În primul rând, preşedintele american Barack Obama a prezentat un plan detaliat privind o reuniune la vârf pe tema securităţii nucleare, care, conform programului prevăzut de şeful Casei Albe, urmează a avea loc în luna martie 2010 la Washington cu reprezentanţi din 30 de ţări.

Preşedintele american a propus ca în cadrul acestei conferinţe, statele prezente să dezbată pe larg asupra mijloacelor care stau la dispoziţia comunităţii internaţionale de a împiedica ţări precum Iranul să obţină arme nucleare. Potrivit şefului Casei Albe, până la reuniunea de la Washington, statele participante vor trebui să elaboreze o strategie care să contribuie eficient la combaterea traficului cu uraniu îmbogăţit, dar şi la siguranţa internaţională privind terorismul nuclear.

Liderii G8 au criticat aspru guvernul de la Teheran
Liderii G8 au criticat aspru guvernul de la TeheranImagine: AP/dpa/DW

Iar în ceea ce priveşte Iranul, statele G8 au emis o declaraţie comună care condamnă aspru evenimentele care au urmat alegerilor prezidenţiale din iunie. Şefii de stat şi de guvern ai G8 au somat executivul de la Teheran să respecte dreptul, legislaţia şi democraţia şi au subliniat că atât îngrădirea libertăţii presei cât şi influenţarea diplomaţilor externi de către autorităţile iraniene sunt inacceptabile.

Totuşi, statele G8 au repetat că sunt dispuse să negocieze cu Teheranul pe tema energiei atomice. "Sperăm că Iranul va folosi calea diplomatică drept o şansă", se poate citi în comunicatul emis de liderii politici.

În al doilea rând, şefii de stat şi de guvern ai G8 s-au întâlnit astăzi cu reprezentanţii ţărilor emergente Brazilia, China, India, Mexic şi Africa de Sud pentru a dezbate asupra crizei economice internaţionale. În plus, liderii G8 solicită ca statele respective să se alăture eforturilor comune de protecţie a mediului.

În al treilea rând, discuţiile statelor G8 cu ţările emergente se concentrează şi asupra negocierilor din cadrul rundei de la Doha, care prevede liberalizarea comerţului internaţional. Liderii G8 au anunţat că încă mai speră că se va ajunge la un acord până în anul 2010.

Experţii estimează că în cadrul discuţiilor cu statele emergente se va aborda şi tema revizuirii dolarului ca valută de referinţă, subiect de discuţie propus mai ales de Rusia, China şi Brazilia, evitat până acum în rundele de dezbateri ale G8.

Autor: Maria Pascu/dpa, afp, rtr

Redactor: Robert Schwartz