Ce reacții reclamă asasinarea unui român într-un atac iranian? | România | DW | 02.08.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

OPINIE

Ce reacții reclamă asasinarea unui român într-un atac iranian?

Cât mai valorează o viață de român? Dar a europenilor? Diplomația întârzie inexplicabil să reacționeze adecvat la uciderea unui român și a unui britanic într-un sălbatic atac militar, violând grav dreptul internațional.

Abia la patru zile de la ce s-a numit diplomatic ”incident”, când de fapt a fost o agresiune militară și un act de terorism de stat, de bună seamă iranian, cum afirmă la unison și Ierusalimul, și Londra, ba chiar și guvernul de stânga de la Washington, MAE a intrat în acțiune, urmând diplomațiilor israeliană, britanică și americană. După un weekend prelungit, ministerul de la București l-a convocat, în fine, pe ambasadorul iranian la minister, spre a-i solicita explicațiile necesare.

Că Iranul contestă că a săvârșit agresiunea soldată joia trecută cu asasinarea unui român și a unui britanic pe puntea principală a petrolierului Mercer Street, navigând pașnic în Golful Persic, nu e de mirare. Iranul nu-și asumă niciodată actele de piraterie sau de terorism de stat. Dar nicio altă țară din regiune în afară de statul evreu, al cărui cetățean e patronul companiei britanice Zodiac Maritime, de care aparține atacatul vas japonez, navigând sub pavilion liberian, nu are arsenalul necesar unui asemenea atac. Nicio țară în afară de Iran nu aplică tacticile și nu are obiceiul, modul de a opera, capacitățile și obiectivul necesare să facă identificarea ei ca agresor plauzibilă.

Israelul, SUA și Regatul Unit știu cine a comis crima. Românii de la MAE, mai  greu de dumirit

Nu e deci surprinzător că degetul acuzator al israelienilor, americanilor și britanicilor se îndreaptă spre regimul ayatolahilor. Mai uimitor e că președintele României și ministerul condus de Bogdan Aurescu, omiseseră de joi până luni dimineața, oficial, să semnaleze că viața românilor care muncesc în străinătate are valoare și e prețioasă și că e revoltătoare uciderea lor scelerată.

În România însă e căldură mare și weekend-ul lung, iar berea e la rece. E adevărat că, la inițiativa părții israeliene, Aurescu a avut sâmbătă, 31 iulie 2021, o convorbire telefonică cu omologul său evreu, Yair Lapid, despre, cum i s-a spus, ”incidentul violent” produs la 29 iulie 2021 în zona strâmtorii Hurmuz, care a implicat nava Mercer Street. Ministrul israelian a transmis condoleanțe părții române. Aurescu i-a mulțumit omologului israelian, exprimându-și (sic!) ”încrederea că ancheta aflată în desfășurare va contribui, în cel mai scurt timp, la determinarea cauzelor și naturii acestui tragic incident violent, a cărui producere partea română o condamnă cu fermitate”.

Or, la data emiterii acestui mesaj înșelător, și Aurescu (care s-a conversat și cu omoplogul său britanic, Raab) și colegii săi anglo-saxoni știau, sau ar fi trebuit să știe că partenerul lor israelian afirmă, credibil, că deține dovezi privind implicarea Iranului. Gest reflex, MAE a mai precizat că se află ”pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor legale”, o afirmație standard care nu înseamnă mai nimic. Ministerul a activat, tardiv, și celula de criză întru ”elucidarea circumstanțelor în care s-a produs tragedia, cu accent pe stabilirea, în urma investigațiilor în curs, a naturii exacte a incidentului, partea română fiind în contact cu partenerii săi internaționali, inclusiv SUA și Regatul Unit”.

Din pagina MAE lipsea, duminică, orice gest oficial de condolare a familiei marinarului român și a celei aparținând colegului său britanic. Nu se găsea, oricît l-ai fi căutat, nici vreun mesaj din care să reiasă că România vrea nu doar să știe adevărul, ci, dacă se confirmă alegațiile fără echivoc ale aliaților ei, că va protesta, va lua măsuri și va riposta pe măsură, singură, sau împreună cu ei, astfel ca alți potențiali ucigași de români să fie pe viitor preveniți și descurajați.

Abia luni, după binemeritatul weekend savurat de Klaus Iohannis, Bogdan Aurescu și compania, se invocau partenerii internaționali ai Bucureștiului, pentru ca România să ”condamne cu fermitate atacul cu dronă, absolut inacceptabil, comis asupra vasului Mercer Street, care s-a soldat cu pierderea vieții comandantului navei, cetățean român, care a căzut demn la datorie. Având în vedere elementele prezentate de partenerii internaționali ai României cu privire la faptul că atacul a avut caracter deliberat și, respectiv, a fost coordonat de Iran, România solicită prezentarea de explicații de către autoritățile iraniene, fără întârziere, și își rezervă dreptul de a acționa în consecință, alături de partenerii săi internaționali, pentru un răspuns adecvat. Ambasadorul Republicii Islamice Iran la București a fost convocat de urgență la MAE român în acest scop. Atacul împotriva unei ținte civile, care a produs pierderi de vieți omenești și pagube materiale importante, nu are nicio justificare și trebuie condamnat ferm la nivel internațional”.

Tot luni aflam, că ”în aceste clipe dificile, MAE este alături de familiile și apropiații victimelor de pe vasul Mercer Street și oferă tot sprijinul în procesul în curs de repatriere a cetățeanului român decedat”. Dar ce a făcut oare MAE în clipele mult mai dificile pentru familie care au debutat joi?

La Bruxelles nu e arșită mare, monșer

Dar și în capitala Europei placiditatea e enormă, astfel încît, la ușă, feciorul îi declară inoportunului vizitator că domnul ”mi-a poruncit să spui, dacă l-o căuta cineva, c-a plecat la țară”.

Pe scurt, oficialitățile de la Bruxelles par chiar mai indiferente decât cele de la București. Șeful Consiliului European, Jean Michel, tăcea luni, la patru zile de la ”incident”, chitic. La fel de nepăsătoare, Comisia Europeană. Foarte bine pitit, undeva la genunchiul broaștei, se găsea pe undeva și așa-zisul ”Înalt Reprezentant” al UE pentru politică externă și de securitate, Josep Borrell. Care tăcea de asemenea, luni dimineața, deși securitatea și politica externă românească și europeană s-au văzut joia trecută direct afectate, provocate și însângerate de un atac cu explozive transportate de drone-kamikaze în largul coastelor Omanului și dirijate să arunce în aer puntea unui petrolier, un vas civil.

Or, nu un african, american sau asiatic și-a pierdut viața în crapulosul atac asupra unui vas civil, asupra păcii și relațiilor comericale globale, ci doi europeni, din care un cetățean al UE. De ce atunci nu au reacționat europenii, deși Israelul a reliefat că deține probe că în spatele atacului se află Iranul, pentru ca apoi, fie și tardiv, să reacționeze în fine și SUA și Marea Britanie?

De ce să ne amestecăm unde le fierbe oala israelienilor?

Dar nu e vorba aici de un conflict care-i privește în primul rând pe israelieni și iranieni? Ba da. Nu trebuie deci lăsați evreii să se descurce cu riposta? Nu e deșteaptă expectativa, nu se impune pertractatul, privitul de pe margine, datul de sfaturi înțelepte, reținerea și ponderația, tăcerea prudentă, ca nu cumva să ne tensionăm relațiile cu un actor regional important și periculos?

Ascunsul capului în nisip ca struțul, sub pretextul prudenței, al realismului și al dorinței aplanării tensiunilor regionale și globale pare nu o lașitate, ci șiretenie, astuție, sau inteligență diplomatică. Să scoatem castanele din foc cu mâna altora pare a fi fost și a mai fi, pe moment, deviza multora.

Dregătorilor apuseni li se pare că e cuminte, rezonabil, circumspect, judicios și chibzuit să-i lase pe alții să se arunce și să stingă pârjolul iscat de atacul iranian cu drone kamikaze, o armă de care dispune, se pare, doar Iranul. Or, n-a fost ucis un israelian, ci un român și un britanic. N-a fost atacat doar statul evreu prin patronul firmei de care aparținea petrolierul. Agresiunea militară a lovit premeditat și criminal, direct și sângeros și în interesele britanice, românești și europene, în dreptul internațional, în navigația maritimă, în transportul civil, în schimburile comerciale globale, în pacea lumii. Ancheta o vor derula britanicii, după ce marina americană şi navele de război din Golf destinate apărării circulației în zonă au intervenit și escortat în port petrolierul atacat.

Are dreptate șeful diplomației israeliene să releve că, departe de a fi doar o provocare pentru Israel, ”Iranul exportă terorism și instabilitate care...afectează întreaga lume”. În mod vădit așa e.

Dar cui îi pasă? Presei românești, pentru ca a fost asasinat un român complet nevinovat? Mai deloc. În mass-media din România, informațiile despre acest atac militar au circulat sec și sporadic, fiind îngropate undeva către capătul buletinelor și fundurile site-urilor publicațiilor online.

Ca și cum formatorii de opinie români ar avea cu totul alte preocupări net mai presante. Și, ca și cum nici ziariștii români nici cititorii lor n-ar avea vreo pretenție de la propriile autorități.

Or, Sam Armstrong, director al Societății Henry Jackson, un think tank britanic, critica duminică Londra pentru tardiva condamnare a Iranului, reliefând, just, că ignorarea ”prea îndelungată” a nefăcutelor iraniene ca ”răpirea doamnei Nazanin Zatgari-Ratcliffe, atacurile asupra câmpurilor petroliere saudite și deturnarea de ambarcații navigând sub pavilion britanic” au permis Iranului să comită nepedepsit crime”. Ignorarea lor sau a problemelor aliaților..., ca și împăciuitorismul față de agresorul iranian sunt, potrivit lui, nu ”doar naivități, ci stupidități cu efecte mortale”.

Inutil de subliniat că Armstrong are dreptate. Nu doar demnitatea națională, ci și înțelepciunea politică reclamă în urma agresiunii un răspuns ferm, capabil să-l descurajeze, pe viitor, pe agresor.