Ce poate schimba Maia Sandu pe axa București-Chișinău | Moldova | DW | 17.11.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Moldova

Ce poate schimba Maia Sandu pe axa București-Chișinău

Maia Sandu ar putea forța o schimbare în relația placidă dintre Republica Moldova și România, mai ales în folosul Chișinăului. Pe termen lung, Bucureștiul are interesul să scoată Republica Moldova din zona gri.

Nu există un plan oficial în acest sens, fiindcă dacă ar exista, România ar intra în coliziune directă cu Rusia, care consideră că R. Moldova face parte din vecinătatea ei apropiată și deci din sfera ei de interes. Înainte de orice planuri geopolitice, oficialii români ar merita să se gândească la căile prin care R. Moldova poate deveni un stat stabil, care să nu mai fie cel mai corupt și mai sărac de pe continent. 

De aceea, pentru început, R. Moldova are nevoie de reforme reale în justiție, care să-i scoată din joc pe cei care și-au împărțit bogăția în mod ilegal și pe cei care pot manipula frica și lăcomia la limita legii, din vârful instituțiilor statului. Justiția e prima verigă slabă, care poate duce R. Moldova spre Est sau spre Vest. România are expertiză serioasă în acest domeniu care poate fi pusă la dispoziția Chișinăului. 

Chiar dacă nu are încă o majoritate parlamentară pe care să se bazeze și chiar dacă Republica Moldova este o republică parlamentară în care președintele nu are prea multă forță, Maia Sandu are șanse să-și reformeze țara, pentru că are de partea ei Bruxellesul, Bucureștiul, dar mai cu seamă societatea civilă, care s-a întărit și maturizat în anii din urmă. Presiunea schimbării vine, de data aceasta, în mod simultan din interior și din exterior, dar lucrurile trebuie făcute repede, cât simpatia de care se bucură Maia Sandu este la cote maxime. România poate să o sprijine în mod concret pe noua președintă de la Chișinău, inclusiv prin trimiterea unor consilieri, care să nu fie teoreticieni de meserie, ci practicieni, oameni care cunosc tehnici legislative, stăpânesc instrumentele reformei și și-au demonstrat voința de a pune în practică cele mai complicate idei. Ar putea fi, spre exemplu, de folos Monica Macovei, care a trecut prin experiențe complicate și care a impus la nivel național și european politici anticorupție funcționale.

Bucureștiul poate face și în mod informal gesturi importante în favoarea Maiei Sandu gândite, poate, mai judicios ca în trecut, când Vladimir Plahotniuc, oligarhul cu două fețe, una estică și alta vestică, devenise omul pe care se baza România la Chișinău. 

Dacă vrea, România poate ajuta R. Moldova, cu bani, cu investiții, cu oameni. Voința Bucureștiului a fost până acum limitată de propriile inconsecvențe, de incapacitatea de a vedea viitorul, de oboseala euforică data de rolul fratelui mai mare, de strădaniile diletante ale celor aflați în funcții, de disprețul ilustru arătat de unii oficiali români, de clișeele politice vânturate dintr-o parte în alta a Prutului.

Sunt multe motive care nu lasă Republica Moldova să găsească imediat șinele de mare viteză care ar putea să o ducă spre Uniunea Europeană. România înțelege bine această perspectivă, de care se poate folosi și pe mai departe pentru a nu risipi prea mult efort cu această țară. 

Nu e vorba de pură meschinărie, ci de absența voinței politice și deci de lipsa unei strategii coerente: spre deosebire de Ungaria, de exemplu, care a investit doar anul trecut peste un miliard de euro în Transilvania, România a trimis dincolo de Prut mult mai puțini bani, care au ajuns adesea în zone nerelevante, inclusiv în presă, unde jocurile au fost nu odată făcute, direct sau indirect, în favoarea unor oameni care aveau legături bune cu Moscova.

În vreme ce Budapesta gândește pe termen lung și acoperă domenii esențiale ale economiei, educației și sănătății pentru maghiarii din Ardeal, Bucureștiul se limitează la lucruri mărunte, făcute pe fugă într-un deceniu de Parteneriat Strategic: canalizarea din satul Roșu, sprijin pentru construirea teatrului din Cahul, 200 de microbuze școlare, renovarea celor circa o mie de grădinițe, câteva lucrări de restaurare, materiale sanitare în criza epidemică din acest an, plus cea mai mare realizare, Gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău care, însă, nu funcționează, deși a fost terminat astă-vară.

Cu toate că politicienii români de toate culorile s-au lăudat ani de zile cu această conductă care ar fi trebuit să salveze Republica Moldova de sub tirania energetică a Rusiei, lucrurile sunt încă destul de încurcate, atât din punct de vedere tehnic, cât și practic. Deocamdată, România nu poate alimenta gazoductul, fiindcă Transgaz nu a terminat conducta Onești-Gherăești-Lețcani, pentru a aduce mai mult gaz în zona Iașiului. Apoi, conducta de gaz finanțată de România va fi folosită de Moldovagaz, furnizorul cel mai important din R. Moldova, companie care este controlată de gigantul rus Gazprom. 

Diplomații români se laudă uneori sotto voce că Bucureștiul are o strategie discretă în Republica Moldova, de tipul „românii tac și fac”, în așa fel încât să nu supere, să nu atragă atenția și să nu-i deranjeze pe pro-rușii sau anti-unioniștii, care la o adică pot vota pro-european. De fapt, felul ezitant în care s-a apropiat România de R. Moldova nu are legătură cu această pretinsă strategie, ci cu absența unui proiect clar. Nu e vorba despre ideea unificării, pe care a susținut-o Traian Băsescu, ci și despre negocierile legate de Transnistria, din care România s-a retras, fără motiv, la începutul anilor 90, sau despre cât de ușor ar fi putut primi R. Moldova energie electrică românească, dacă ar fi existat voință politică la București. 

În schimb, curentul vine din Transnistria pentru R. Moldova, din regiunea în care Rusia are depozite militare, unde se află 21.000 de tone de armament și muniție. Fostul președinte român Traian Băsescu spunea că R. Moldova trebuie să aibă granița pe Nistru, altfel spus să renunțe la Transnistria, un teritoriu care nu a aparținut niciodată de Basarabia și pe care rușii l-au transformat într-un conflict mocnit, instalându-și acolo baze militare și oameni loiali în conducerea instituțiilor civile. Practic, dacă R. Moldova vrea să iasă din zona gri, trebuie să renunțe la Transnistria, iar România și UE să o ajute să-și rezolve acest deziderat. E un sacrificiu pe care niciun oficial moldovean nu l-a luat în considerare, fiindcă în Transnistria trăiesc mulți moldoveni.  

Vă mai recomandăm