Ce poți previziona pe anul 2022? | România | DW | 01.01.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Ce poți previziona pe anul 2022?

Va rezista guvernul Ciucă până la sfărșitul anului 2022, sau riscă să aibă soarta guvernelor Orban și Cîțu? Odată cu aplicarea PNRR, România se va apropia, în sfârșit, de standardele europene?

O scurtă lecturare a titlurilor din presă arată că personalitățile cele mai notabile din sfera academică sau cea universitară, din zona culturii sau a cercetărilor științifice, se avântă mai rar sau chiar deloc în a face previzionări despre un viitor an.

La polul opus, persoane care nu lasă impresia să-și fi tocit prea mult coatele pe băncile școlilor au umplut spațiul virtual cu prorociri a la Phitya și recurg la conotații ciudate, legând schimbarea guvernelor sau scumpirea cartofilor cu „poziționarea planetei Jupiter sub semnul zodiei Pești” (sic).

Undeva, la mijloc, între docți și ignari, stă opinia publică, în numele căreia se exprimă presa, adesea poziționând-se aproape de gândirea cetățeanului simplu, dar educat și cu o cultură medie.

De pe această poziție, încerc să mânuiesc mecanismele logicii, căutând singur răspunsuri la întrebări pe care tot singur mi le pun. Așadar:

Prima întrebare: va rezista guvernul Ciucă până la sfărșitul anului 2022, sau riscă să aibă, la rândul său, soarta guvernelor Orban și Cîțu?

Răspuns logic. Guvernul actualei coaliții are, în avantajul său, nu numai bunele intenții ale entităților componente, dar și un puternic influx de capital, provenit din generoase surse CE și concretizat prin mult discutatul PNRR.

Astfel, alocarea de fonduri către toate zonele țării, pentru lucrări pe cât de utile, pe atât de necesare, dar neabordate în trecut, are toate șansele să crească încrederea populației în capacitatea autorităților de a apropia economia națională românească de cea occidentală. Visul românului: să avem „o țară ca afară”

Dar există și reversul medaliei: dacă autoritățile române nu vor fi în stare să elaboreze documentațiile în timp util, să organizeze licitațiile și să contracteze lucrările, atunci autoritățile UE ar putea acționa dur, aplicând sancțiuni, oprind finanțările și lăsându-ne să fierbem în suc propriu. Într-un asemenea scenariu, firește, nu rezistă niciun guvern, oricare ar fi el.

Concluzie: Reușita PNRR este cheia reușitei noului guvern.

A doua întrebare: va avea guvernul capacitatea să țină pandemia sub control mai bine decât au făcut autoritățile din trecut, acuzate de lipsa locurilor în spitale, de lipsa paturilor și aparaturii ATI, de incendii tragice, sau de nereușitele din campania de vaccinare a populației?  

Răspuns logic. Ministrul Sănătății, om de știință, ne-a convins nu o dată că arma nucleară a războiului anti-pandemie este certificatul verde. Ministrul Sănătății este însă și parlamentar, anume pus acolo ca să susțină argumentat și convingător ceea ce el însuși crede că este corect.

Omul de știință care ieri ne convingea că, fără certificatul COVID, ar însemna să pornim la război cu mâinile goale, astăzi lasă un gust amar în gura românului, când declară: „Este (certificatul n. red.) o măsură pe care am fi vrut să o luăm, chiar dacă temporar (…). Rămâne de văzut dacă, în perioada următoare, va exista o decizie politică, care să ducă la adoptarea unui astfel de document”.

Am toată stima pentru trecutul valoros al doctorului Rafila, dar declarația politicianului Rafila mă dezamăgește. Pentru asta a fost așezat un savant pe scaunul de parlamentar, ca să constate dacă va exista sau nu o decizie politică într-o anumită perioadă?

Îmi cer scuze în fața ilustrului cercetător, dar declarația domniei sale lasă impresia că, în lupta savantului cu semidocții, partida a câștigat-o deja doamna Șoșoacă, victoria și-o asumă cuplul comic Simion & Târziu iar, de la malul mării, IPS Teodosie, în ignoranța sa doctă, face confuzie între linguriță și vaccin.

M-aș fi așteptat, din partea distinsului profesor dr. Rafila, să aud altfel de declarație decât cea în care rămâne de văzut dacă va exista vreo decizie politică. Dar cu decizia microbiologlui cum rămâne? Expertul de specalitate are, oare, mai puțin drept decât politicianul să-și susțină ferm și ritos propriile decizii?

Întâmplător, am în față un discurs ținut de profesorul dr. Nicolae Iorga, la 14 decembrie 1916, în fața Parlamentului României, mutat la Iași în tragice zile din primul Război Mondial. Se punea și atunci o probemă crucială: politicieni slabi de înger considerau că România este înfrântă și luau în calcul problema capitulării.

Mi-e teamă că, păstrând proporțiile, renunțarea la vaccin, la certificatul COVID sau la altele asemănătoare sună ca un fel de capitulare în fața cumplitului virus și a cumplitei pandemii. Discursul deputatului Iorga a fost atunci atât de pătrunzător, atât de emoționant, convingător și înflăcărat, încât s-a terminat cu – citez din document – „aplauze prelungite, vii aclamațiuni”. România decidea continuarea luptei.

Mă întreb: în problema certificatului COVID, despre care chiar domnul Rafila afirma că este una de viață și de moarte pentru noi, a încercat vreodată domnia sa să fie atât de înălțător și de convingător, încât audiența, electrizată, să-l răsplătească cu „aplauze prelungite, vii aclamațiuni”?

Îmi permit să citez ultimul paragaf al electrizantului discurs al savantului Nicolae Iorga:

„Undeva, aici aproape, în codrii Vasluiului, este o bisericuță frumoasă de lemn de stejar, în care ai crede că s-au cuprins numai țăranii din vecinătate. În această bisericuță, acum trei sute de ani, Vasile Lupu, izgonit de năvălitori, s-a strâns cu familia lui și cu toți boierii, și a înălțat în fiecare zi de sărbătoare rugăciuni către Dumnezeu.

Vremea a trecut, tătarii s-au dus, (…) iar pe pământul curățit de hoarde, și astăzi încă, în adâncul codrilor, stă bisericuța de stejar, înfățișând în ea o învățătură așa de mare. Ea ne spune astăzi, când alte hoarde au năvălit granițele și ne-au călcat pământul nostru cel sfânt; în colțul acesta unde ne-am strâns, să păstrăm cu scumpătate sămânța de credință, și vom vedea și noi la rândul nostru dispărând negura stăpânirii străine, și vom putea zice ca Petru Rareș, fiul lui Ștefan, că vom fi iarăși ce am fost, și mai mult decât atâta (Aplauze prelungite, vii aclamațiuni)”.

Discursul a fost hotărâtor. România a continuat lupta alături de aliații săi și a încheiat războiul, cu constituirea României Mari, de atunci.

Gândesc că, dacă profesorul dr. Rafila ar fi avut entuziasmul și puterea de convigere ale omologului său de acum un secol, certificatul COVID ar fi fost demult legiferat, iar apărarea împotriva inamicului COVID ar fi fost mult mai solidă decât cea bâjbâită din prezent.

Căci rolul domnului Rafila în Parlament nu este să se plece el în fața Deciziilor politicului, ci este să se plece politicul, în fața argumentelor savantului.

Concluzia? Bâjbâim. Nu mai puțin rău decât pe vremea miniștrilor Mihăilă, Voiculescu, Tătaru, Costache, Pintea, Bodog sau alții – unii anteriori pandemiei, dar la fel de bâjbâiți.

Dacă ministrul Sănătății se va dovedi în viitor și în politică la înălțimea rangurilor sale profesionale, este posibil să stăpânim virusul. Altfel, este puțin probabil.

A treia întrebare:   Va rezista Florin Cîțu întreg mandatul ca lider al PNL?

Puteţi citi articolul integral AICI.