Ce nu pot înţelege | România | DW | 14.09.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Ce nu pot înţelege

Ne scapă tuturor multe. Că oameni suntem. Om sunt, sper, şi eu. Dar câteodată îmi dă târcoale disperarea. Căci prea multe nu înţeleg. Nu în ultimul rând în chestia europenităţii României.

Nu înţeleg pentru nimic în lume cum de e posibil ca Uniunea Europeană să accepte ca, de la 1 ianuarie 2019, Comunitatea să fie cârmită, de facto, de un infractor de drept comun ca Liviu Dragnea, şeful PSD. Nu i se pare oare extrem de scandaloasă această perspectivă? Nu-i e ruşine, oare?

Ce s-a întâmplat oare cu valorile Uniunii, pe care mai-marii ei le tot invocă, stăruitor şi ipocrit? Chiar cred Comisia şi Parlamentul European că derapajele antidemocratice ale Ungariei sau Poloniei sunt mai grave decât ale României? Ar însemna că trăim pe planete, ba nu, în galaxii diferite. Ce fel de interstelară colectivitate ar mai fi ea oare? Şi ce sens ar mai avea?

Nu-i, evident, singurul lucru pe care  nu-l pricep. Mă chinuie şi multe alte perplexităţi. Nu înţeleg, de pildă, pentru nimic în lume, unde ne dispare discernământul când e vorba de familia tradiţională? De ce ne apucă brusc sminteala? Isteria? Nebunia? Dorul de codrul Vlăsiei?

Uităm că, în context, nu de pretinsa normalitate este vorba? Nici de valorile invocate sau pretextate, de vreme ce legile româneşti sunt clare şi fără echivoc şi nu permit căsătoria homosexuală?

Uităm că iniţiativa referendumului pentru familia tradiţională a pornit mai degrabă de la putinofili trimişi să işte zâzanie, decât de la ”cetăţeni”, cum pretind manipulatorii de serviciu şi, în siajul lor, partizanii votatului la referendumul girat de PSD?

Uităm, când îi vituperăm pe oamenii care ne avertizează să nu cădem în păcatul unei diversioniste capcane pesediste menite să provoace dezbinare şi să distragă atenţia de la problemele reale ale ţării, că unii dintre cei ce ne îndeamnă să ne păstrăm busola nu ne-au minţit vreodată?

Că, spre deosebire de politicienii manipulatori şi agitpropul lor, n-au interese materiale, politice sau ideologice de apărat?

Nu înţeleg în ruptul capului, în cazul în care nici în aceşti oameni n-avem încredere, de ce nu-l ascultăm, măcar, pe înţeleptul cetăţii? Care ne spune fără echivoc ceea ce în acest ev nefericit doar Mihai Şora mai poate formula cu atâta poetică adâncime, la cei 101 ani ai săi: ”Cea mai mare victorie a unui hoț este să te convingă să furi laolaltă cu el; a unui neom – să devii aprig la omenie; a unui smintit – să-ți pierzi echilibrul, suplețea, discernământul. Cea mai mare victorie a unui om fără Dumnezeu este să te facă să hulești odată cu el"…

Nu că n-ar exista şi alte surse de înţelepciune care ne-ar putea lesne orienta în ceaţa deasă, divizatoare şi alienantă în care ne-a introdus ”referendumul pentru familia tradiţională” favorizat de cleptocraţii şefi ai României. O vorbă din bătrâni de pildă zice aşa: "spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti". Să ne însoţim deci cu pesedişti? Totuşi, ni se recomandă să votăm la referendum. De ce?

Păi, ca să ”profităm” şi noi, ”oportunist”, de Dragnea, de PSD, de ei, cum le recomanda românilor, isteţ, dar iresponsabil, o preopinentă de ”dreapta”. Una ”cultivată”, cum mi s-a precizat.

Atunci de ce nu-i este clar că a face corp comun (fie şi într-un scop în aparenţă bun) cu ticăloşia unui grup infracţional organizat îl pângăreşte poate iremediabil pe naiv? Că sfârşeşte prin a arunca o umbră şi asupra cauzei sale bune? Că oportunismul oportunism ramâne? Şi duplicitatea duplicitate?

Cum să explicăm oare îndeajuns de lămuritor, că dorinţa de a profita de răi îl expune pe orice Machiavelli amator riscului ca profitori profesionişti să profite rău de el?  

S-a spus doct şi apodictic, în sprijinul petiţiei pentru referendum, că au semnat-o trei milioane de români. Dar nu te avertizează oare Sfânta Scriptură, cerându-ţi, în cartea a doua a lui Moise, ”să nu te iei după mulţime să faci rău?” Şi ce se întâmplă cu celelalte milioane de români care nu au semnat-o?

Îi ignorăm? Nu realizăm că devenim complici nu doar la o gigantică operaţiune de intoxicare, ci şi la una, la fel de colosală, de învrăjbire naţională, oferind împărăţiei care ne dezbină ca să ne domine un succes nemeritat, pe tavă? Spre bucuria mea, pot înţelege, totuşi, diverse.

De pildă că nu oricine vrea o familie normală, definită ca fiind alcătuită din tată, mamă şi copii, e rău, manipulat, antieuropean, sau putinist. Că, în principu, consultările populare au virtutea şi noima lor în democraţii ce se respectă, iar existenţa unor priorităţi nu elimină din agendă chestiuni mai puţin arzătoare. Că ideologia corectitudinii politice e liberticidă, iar amplificarea la nesfârşit a drepturilor minorităţilor sfârşeşte invariabil prin a le ameninţa pe cele, fundamentale, ale tuturor.

Şi că D-zeu n-a murit, cum a afirmat cândva Nietzsche.

Dar mai ştiu şi că familia poate fi compusă dintr-o bunică şi un nepot, fără să-şi piardă binecuvântarea Lui. Şi că oricât i-am exorta, nici o raţiune şi nici un sfat fratern nu-i va convinge pe fanaticii needucaţi, amatori ai tăvălitului în noroi, să nu se amestece în tărâţe, ca să nu rişte să se trezească mâncaţi, în speţă eutanasiaţi de veterinarii lui Daea.

Dar cum să-i pricepem pe oameni altminteri oneşti, inteligenţi, edificaţi şi cultivaţi când, inflamându-se, îşi pun în paranteză raţiunea, experienţa, politeţea şi civilitatea doar pentru că în cauză sunt chestiuni sexuale, pe care le consideră nu doar morale, ci cruciale? Şi, deci, se autoamăgesc şi-şi rătăcesc nordul, închipuindu-şi că tema le-ar reclama nu doar evlavia, ci devoţiunea deplină, extremă, imediată, una prefaţând intervenţia arogantă, contondentă, violentă? Una legitimând cruciada?

În fine, o zicală bătrânească mă consolează, afirmând că ”fiecare pasăre pre limba ei piere”. Nu ştiu însă dacă o înţeleg cum trebuie. Sau dacă e cu adevărat consolatoare. Mă îndoiesc. Mai meditez.