Ce-i de făcut cu Iranul?

Alt subiect sensibil sunt certurile izbucnite la Varşovia între foştii militanţi ai Solidarităţii, printre care Lech Walesa, pe marginea dizolvării serviciului secret militar, considerat de actualele autorităţi ultimul dinozaur comunist şi rusofil din comunitatea de informaţii poloneză.

Presa apuseană mai abordează azi pe larg criza de la concernul aeronautic şi militar european EADS, care ameninţă să se transforme într-un test decisiv pentru raporturile franco-germane. Potrivit unor observatori, asanarea concernului, o chestiune eminamente economică, devine tot mai mult un joc politic şi o probă de forţă naţionalistă. Intrebarea cheie este unde anume să se dea afară muncitorii, şi ce ţară va exercita de-acum încolo un control mai puternic asupra companiei?

In fine, spaţii largi se alocă în ziare eforturilor ecologice ale europenilor şi australienilor.

Neue Zuercher Zeitung din Elveţia semnalează grava pierdere de viteză a candidatei socialiste pentru preşedinţia Franţei, Segolene Royal. „Handicapată de stilul ei inconsistent, de incapacitatea de a se confrunta cu adevăruri dure şi de preferinţa ei pentru promisiuni vagi”, ea a ratat tot mai multe şanse de a recupera teren în faţa candidatului dreptei, Sarkozy. „Incît, tocmai cea care-şi datorează nominalizarea în cadrul partidului socialist francez unei abile puneri în valoare a sondajelor de opinie, riscă să fie pusă la pămînt de astfel de sondaje”... şi „se vede nevoită să-şi schimbe echipa electorală”, mai relevă ziarul elveţian.

Sub titlul „Un zîmbet de la Teheran”, Sueddeutsche Zeitung din Muenchen consemnează că, în disputa cu privire la programul său nuclear, „Iranul se dă conciliant, dar pune condiţii”, astfel încît, potrivit cotidianului bavarez, regimul fundamentlist-islamic „nu va convinge occidentul, întrucît un zîmbet nu este de ajuns”.

Ziarul berlinez Die Welt publică azi un comentariu care se ocupă şi de pericolul iranian, şi de contenciosul privind scutul antirachetă american. Critic la adresa ministrului federal de externe Steinmeier, articolul constată că, „după ce a reparat mult din stricăciunile pricinuite chiar de el, în calitate de membru al cabinetului Schroeder, relaţiilor transatlantice, şeful diplomaţiei germane a recăzut într-o veche meteahnă”. Cea a acuzelor la adresa Washingtonului. Or, scrie ziarul, „nici măcar preşedintele Rusiei, Putin, nu le-a reproşat americanilor (în marea reglare de conturi cu ei, efectuată) în discursul rostit de şeful Kremlinului de la Muenchen, că SUA nu ar fi informat în prealabil Moscova cu privire la intenţia lor de a amplasa un scut antirachetă în Cehia şi Polonia. Americanii şi ruşii au păreri împărţite asupra acestui scut. SUA doresc să-l folosească pentru a se proteja şi a-şi apăra şi aliaţii de un posibil tir de rachete nucleare din Orientul Mijlociu, sau mai precis din Iran. Ruşii afirmă la rîndul lor, că scutul s-ar îndrepta împotriva lor. In realitate sistemul defensiv american are dimensiuni prea reduse ca să permită această interpretare rusească”. In poziţia Kremlinului se poate ca atare decela „fie încercarea de a obţine compensaţii, fie de a provoca dihonie în alianţa nordatlantică”. Or, mai notează comentatorul ziarului berlinez, „nu trebuie să li se permită ruşilor să işte zîzanie în NATO. Nu e nevoie de un nou război rece, de o nouă ruptură în raporturile cu americanii sau cu vecinii de la răsărit ai Germaniei, motiv pentru care şeful diplomaţiei ar face bine să fie mai diplomat”.