Ce diferenţă există între Elena Ceauşescu şi unii deputaţi

O lege adoptată recent a stârnit cele mai puternice reacţii de uimire şi indignare în cele mai variate cercuri politice şi sociale. Legea, care şi-a propus să extindă cadrul de manifestare a profesiei de avocat în contextul integrării europene, îngăduie unui avocat stagiar care a fost cel puţin un an de zile membru al Parlamentului sau măcar consilier local să obţină calitatea de avocat definitiv, fără examen.

Amendamentul a fost introdus de preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, deputatul PDL Daniel Buda, o persoană cu funcţie strategică de maximă importanţă în bătălia parlamentară.

Legea a trecut şi de filtrul preşedintelui Traian Băsescu, fiind publicată în Monitorul Oficial în luna decembrie anul trecut, în ciuda faptului că prevderea cu pricina fusese denunţată şi de către unii dintre membrii majorităţii.

Deputatul PDL, Cezar Preda, de exemplu, dezaprobase votul colegilor săi în termenii cei mai fermi cu putinţă. Dar probabil că cel care a reuşit să stârnească o furtună de natură să dejoace toate planurile a fost senatorul PDL, Iulian Urban, care este şi vicepreşedinte al Comisiei juridice din Senat. “Ce diferenţă există între actualii deputaţi care au votat o asemenea porcărie şi Elena Ceausescu, academician, doctor-inginer? Nici una!", scria Iulian Urban pe blogul său oficial.

Zilele trecute, profitând de faptul că Guvernul a emis o Ordonanţă de urgenţă de modificare a acestei legi - din alte motive, ele însele provocatoare - vicepreşedintele Comisiei juridice, senatorul PDL, Iulian Urban, a reuşit să obţină eliminarea articolului incriminat.

Dar rămâne în jurul acestui episod un sentiment apăsător, pentru că, deşi greşeala este pe cale să fie reparată, se pune totuşi întrebarea: Cum a fost cu putinţă?

Uneori proiectele ratate sunt mai revelatoare decât cele realizate, doarece pun în lumină un mod de a gândi, adesea reprimat de discursul moral al societăţii. Se întâmplă câteodată ca, profitând de circumstanţe favorabile, cum ar fi prezenţa pe băncile majorităţii, sau, cu alte cuvinte, ale Puterii, exponenţii unor virulente pulsiuni de autoafirmare să-şi dea în vileag logica care i-a guvernat tot timpul. Şi anume să parvină cu orice preţ, încălcând toate regulile în afara de una singură şi anume să-i linguşească pe puternicii zilei.

Se spune adesea “in vino veritas” şi dacă admitem că există şi o beţie a puterii, atunci putem spune la rândul nostru că, fiind cuprinşi de euforia posibilităţilor neîngrădite, unii membri ai parlamentului şi-au acordat, în văzul lumii, fără nici o pudoare, cel mai aberant privilegiu, acela de a fi promovaţi în societate doar pentru că mănâncă, respiră şi sunt ei înşişi aşa cum sunt.

Legea aceasta, din fericire, rapid corectată sau pe cale să fie corectată, a mai arătat că la originea atâtor erori şi fapte de corupţie se află nu accidente, nu scăpări personale, ci chiar un mod mai general de gândire sau, cu alte cuvinte, o contra-morală care guvernează, în secret, societatea.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Petre M. Iancu