Ce aş face dacă aş fi regele românilor? | România | DW | 28.08.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Ce aş face dacă aş fi regele românilor?

Dacă îl mai prind pe peştişorul de aur şi mă face regele românilor, i-aş implora pe supuşii mei să stea strâmb şi să-şi judece drept criza guvernamentală, care e consecinţa uneia de stat refeudalizat. Şi să se activeze.

O criză guvernamentală care e o criză de stat purtând semnătura lor: V.V. Dăncilă şi Liviu Dragnea acum un an jumătate, în ianuarie 2018.

O criză guvernamentală care e o criză de stat purtând semnătura lor: V.V. Dăncilă şi Liviu Dragnea acum un an jumătate, în ianuarie 2018.

L-am mai prins în trecut. Îl rugasem să ne scape de regimul Dragnea. Îi mulţumesc că s-a conformat şi e pe punctul de a ne izbăvi şi de tragicomicul episod Dăncilă. Dar şi românii l-ar putea ajuta. Dacă s-ar activa. Dacă îl recapturez şi mă face regele românilor, i-aş implora pe supuşii mei să-i judece onest şi pe principalii actori ai acestei crize murind unii cu alţii de gât de dragul ciolanului: pe un ministru de externe care preferă să-şi trădeze partidul decât să-şi restituie portofoliul; pe premierul care, dedulcit la dregătorii, se vrea, vai, prezidenţiabil, dar e mai expus ocarei decât împăratul demascat ca fiind gol-goluţ; pe şobolanii pseudoliberali, în fapt antioccidentali, care s-au  grăbit să-i părăsească nava pesedistă pe cale de a se scufunda şi pe manechinul lor trădător; în fine, pe pontatorul profitor, numărător de rozătoare profitoare trecute cu arme şi bagaje din tabăra perdanţilor în cea a ganianţilor.

Last but not least, românii trebuie să-i analizeze cum trebuie şi pe liderii tranzacţionalişti ai unei opoziţii care, prostită de ziarişti "coprofagi”, numai hotărâtă nu se îndură să fie şi numai unită nu e din fire. Cum deci să scape ţara de nenorocire?

I-aş mai ruga să nu se supere pe mine prea rău când le voi mărturisi că am momente de milă pentru încăpăţânata căreia nu i-au diluat ambiţiile nici bilanţul ei dragniot, nici faptul că e poreclită ”Cotcodăncilă”, nici amuzamentul iscat de mirifica ei coafură stârnind eterne hohote de râs.

A o auzi pe V.V. Dăncilă afirmând patetic că ştie ”că alături de noi va fi orice român vrând binele acestui ţări” (sic) şi determinată să ”nu fac nici un pas înapoi”, întrucât ”am să merg de fiecare înainte”, fiind, alături de bărbaţii din public, ”primul preşedinte femeie al României”, e înălţător. 

Fii bărbată, soro! Ascultând-o pe păpuşa sforilor lui Dragnea care, înainte de a cădea adânc mai apucase s-o elimine de la ministerul justiţiei pe singura dregătoare cu cap şi oarece morală şi s-o propună, culmea, în locul ei, pe Dana Gârbovan, te umpli, oriunde te-ai afla în lume, chiar şi în nordul rece al Europei, de o fierbinte şi neostoită mândrie de a fi compatriotul acestei mari doamne de oţet. Pardon, de oţel. De oţele de Videle. Ce, n-are Videle industrie siderurgică? Ei şi? A dat în schimb ţării mari oameni de stat după gratii. Iar Dăncilă şi camarila ei nu mai au mult nici ei.

Dată fiind mândria noastră patriotică, n-are cum să nu ne treacă fiorii auzind alţi candidaţi la şefia statului, ca Toader Paleologu, susţinând că ”după un preşedinte jucător şi altul spectator”, ţara are ”nevoie şi de un învăţător”. Pot românii care-şi duc ţara în spinare, muncind pe brânci (dar şi gândind) acasă, ori în străinătate, să conteste declaraţia filosofului? Obosiţi de performanţele morale, guvernamentale, lexicale şi gramaticale ale Dăncilei şi ale antimeritocraţiei ultimilor ani restauraţionisto-pesedişti, nu puţini îi dau dreptate şi se vor gândi să-şi pună ştampila pe numele său. 

Noroc că, nefiind decât un simplu observator, n-am a tranşa între Paleologu, Barna şi Iohannis. Şi nu sunt obligat să sfătuiesc de bine pe nimeni. Nici pe premier, nici partidul său guvernamental aflat pe dric, care, ca înecatul agățându-se de-un pai, speră să se menţină la putere pe baza lipsei de entuziasm a opoziţiei de a prelua, în fine, puterea. Şi nici pe adversarii brusc tot mai numeroşi ai ciumei roşii.

Dar nu presupune geniu să se înţeleagă că e imoral, neserios şi hilar să insişti să conduci o ţară după ce nu te-ai rezumat la a te dovedi intelectual şi etic incapabil s-o guvernezi, ci ai permis, din vanitate şi prostie nemăsurată, să ţi se fure şi majoritatea parlamentară. Derizoriul agăţatului de fotoliile puterii care va distruge şi ce-a mai rămas din PSD, nu e egalat decât de ridicolul liderilor opoziţiei care arată cu degetul unii spre alţii, se ciondănesc şi se faultează reciproc, în loc să pună umărul la salvarea durabilă a unei ţări nenorocite de ultimii șase ani de demolare a anticorupţiei şi a legilor justiţiei.

Or, nu e nevoie de harul proorocirii să se prevadă că efectele actualei crize le vor deconta politicienii şi partidele care nu vor reuşi să treacă testul ei principal, cu proba ei esenţială, a recredibilizării morale şi politice, prin anticipate şi asumarea riscurilor guvernării. Şi prin refacerea cât mai rapidă a ce e de refăcut din ce s-a distrus, corupt, cleptocratizat şi întors cu faţa spre Rusia lui Putin şi China comunistă, din 2012 încoace. În ce-i priveşte pe alegătorii de rînd, dacă aş fi rege, ori măcar pescar amator şi aş prinde peştişorul de aur care mi-ar concede o dorinţă, ce le-aș dori?

Mi-ar plăcea să-i conving să nu mai asculte de lupii în blană de oaie înhăitaţi cu cea mai ticăloasă parte a magistraturii şi a clasei politice dâmboviţene, precum şi cu acel segment al propagandei mafiote, care se dă de ceasul morţii să pară presă independentă, în timp ce înfige savuros cuţitul securist în spinarea intereselor româneşti. Şi în reperele morale ale românilor hârşiţi cu protestele ultimilor ani.

Vă mai recomandăm