CDU a ales ′mai departe tot așa′ | Germania | DW | 18.01.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

CDU a ales 'mai departe tot așa'

Previzibilitate în loc de risc - CDU a decis să rămână pe direcția Merkel prin alegerea lui Armin Laschet în fruntea partidului. Un nou început și o revitalizare arată însă altfel, consideră Katharina Kroll.

Angela Merkel și Armin Laschet

Angela Merkel și Armin Laschet

În plină pandemie de coronavirus, Armin Laschet a promis partidului său că va menține cursul și stilul politic al Angelei Merkel. Laschet vrea să fie un căpitan de echipă, să țină laolaltă partidul și țara. Fără riscuri, ci încredere și continuitate. 

Prin alegerea sa ca președinte al Uniunii Creștin-Democrate, Laschet și-a asigurat opțiunea de a candida la funcția de cancelar federal. Dacă o va și face, nu este deocamdată decis. Dar ca șef de partid are dreptul de a se hotărî în favoarea unei candidaturi pentru șefia guvernului german. Armin Laschet a declarat deja clar că se vede capabil de a fi viitorul cancelar.

Doi posibili concurenți

Pe fundal însă, se conturează doi posibili contracandidați puternici, aflați deocamdată pe cai mari în sondajele de opinie. Unul este premierul Bavariei și șef al Uniunii Creștin-Sociale, Markus Söder. Al doilea este ministrul Sănătății, Jens Spahn, partenerul lui Laschet în campania de promovare pentru președinția CDU. Spahn este prezent mereu în atenția publică din cauza pandemiei și a depășit-o temporar chiar și pe cancelara Merkel în sondajele de popularitate.

Voința de a guverna - acesta a fost dintotdeauna scopul CDU. Partidul se pronunță mereu clar pentru exercitarea puterii în stat și îi favorizează pe candidații cu cele mai mari șanse de câștigare a alegerilor. Și oricât de mare ar fi dorința sa personală de a deveni șef al guvernului, lumea are încredere în capacitatea lui Armin Laschet de a realiza care este candidatul conservator cu cele mai bune șanse la scrutinul general din toamnă. Este ceea ce îl deosebește de concurentul său la șefia partidului, Friedrich Merz. Și este de asemenea motivul pentru care a fost preferat de delegații CDU.

DW Katharina Kroll

Katharina Kroll conduce Redacția Politică a DW

Cea mai importantă sarcină a lui Laschet este acum să coalizeze partidul și să-l poziționeze inteligent în ceea ce privește platforma politică și strategia. Formațiunea s-a aflat în fața unei posibile schimbări reale de direcție. S-a pronunțat însă împotriva unei reorientări spre dreapta și astfel împotriva lui Friedrich Merz. Acesta ar fi dorit să dea partidului său un profil evident mai conservator și mai liberal economic. Armin Laschet, dimpotrivă, vrea să rămână la strategia de succes a doamnei Merkel, rămânând astfel și pe placul membrilor CDU de centru-stânga. Prin urmare, nu este de așteptat un nou început real și un punct de cotitură în istoria CDU. Laschet va acționa moderat, cu accent pe aspectul social și pe comunitate.

Mediere și echilibru

Laschet are șansa de a deveni candidat la cancelaria federală doar dacă va reuși să unească întregul partid în jurul său. Rivalul său Friedrich Merz este, pe de altă parte, o figură care polarizează. Are susținători loiali, care acum sunt extrem de dezamăgiți. Delegații l-au preferat însă pe Laschet și pentru faptul că acesta se pronunță pentru mediere și echilibru.

Mediere, echilibru, căutarea compromisului - exact stilul de conducere al Angelei Merkel. Sunt calități pentru care este apreciată în afara țării, mai ales în Europa. Ea întruchipează pe scena politică europeană dialogul răbdător și compromisul. Partenerii internaționali ai Germaniei nu trebuie să se aștepte nici din partea lui Armin Laschet la confruntare și agresivitate - și în politica externă, el este pentru 'mai departe tot așa': Laschet este un european convins. Un susținător al relațiilor transatlantice. El pune mereu accentul pe securitatea internă și pe cea externă. A sprijinit activ politica Angelei Merkel privind refugiații.

S-a deschis lupta pentru candidatura la cancelaria federală

Laschet a pus accentul în candidatura sa la șefia CDU pe spiritul de echipă. Nu doar pentru că a candidat împreună cu ministrul Sănătății Spahn, ci și pentru că stilul său se bazează pe integrare, nu pe excludere. Emană căldură și tipica poftă de viață renană. Nu este mare fan al relațiilor reci de putere. Ca premier al celui mai populat land german, Renania de Nord-Vestfalia, el a alcătuit un guvern regional puternic, cu miniștri competenți, care au contribuit pozitiv la popularitatea ridicată a lui Laschet.

CDU este cel mai puternic partid politic german în sondajele de opinie. Este un lucru care se datorează în principal popularității cancelarei Angela Merkel. Armin Laschet nu este deocamdată dorit în funcția de cancelar de majoritatea germanilor. Dar politica este și ea mai imprevizibilă ca oricând în această pandemie actuală. Este vorba de răspunsurile potrivite la criză și de cel mai bun management posibil. Următoarea rundă în lupta pentru succesiunea Angelei Merkel la cancelaria federală tocmai a început.

Vă mai recomandăm

Audio şi video pe aceeaşi temă