Cazul Polanski. Balanţa justiţiei şi scutul celebrităţii

Cine ar fi crezut? Sosit sîmbătă la Zürich pentru a-şi lua în primire un premiu menit să-i onoreze întreaga creaţie, cineastul Roman Polanski este arestat deja la coborîrea sa din avion. Întîmplarea stîrneşte o vîlvă pe măsura celebrităţii artistului în vîrstă de 76 de ani, cu un palmares din care nu lipseşte nici unul din trofeele mari ale cinematografiei mondiale.

Roman Polanski s-a stabilit din 1978 în Franţa, după ce justiţia americană a emis un mandat internaţional de arestare împotriva sa. Acuzat de a fi întreţinut relaţii sexuale ilegale cu o adolescentă de 13 ani, pe atunci model pentru revista VOGUE, monstrul sacru al cinematografiei europene şi americane a luat calea exilului.

De peste 30 de ani, Polanski nu a mai pus piciorul pe pămîntul Statelor Unite. Nu a făcut-o nici cînd i-a fost decernat Oscarul pentru filmul „Pianistul”. A evitat să se deplaseze şi în Marea Britanie, nu însă şi în alte ţări europene. Ordinul de arestare emis de justiţia americană se adăuga la şirul grelelor încercări la care l-a supus viaţa, încă de foarte timpuriu.

Samantha Geimer, victima „atentatului la pudoare, violului şi abuzului de minori” pentru care Polanski a fost arestat la 11 martie 1977 de poliţia din Los Angeles, are acum 45 de ani şi este o respectabilă mamă a mai multor copii.

Anul trecut ea a solicitat anularea procesului. Hărţuiala permanentă la care ar fi fost supusă de-a lungul anilor de către mass media i-ar fi pricinuit mai mult rău decît violul comis de reputatul cineast în urmă cu 30 de ani. De altfel, Samantha Geimer a şi fost generos despăgubită de Polanski, ale cărui încercări de a anula mandatul de arestare rămăseseră lipsite de succes.

Nu puţini se întreabă cum de tocmai în ajunul unui moment important al vieţii şi carierei regizorului autorităţile elveţiene se decid să-l aresteze. Cazul ţine începînd de sîmbătă capul de afiş al presei occidentale, riscînd să se transforme dintr-un fapt divers într-un scandal politic.

Fiindcă, imediat după ce autorităţile helvete au trecut la acţiune, reprezentanţi ai clasei politice franceze, la unison cu artişti francezi, europeni şi americani, şi-au exprimat consternarea, indignarea şi revolta faţă de tratamentul aplicat lui Polanski, devenit el însuşi victimă a unei încrîncenate urmăriri.

NEUE ZÜRCHER ZEITUNG documentează pe larg cazul, titrînd întreaga pagină astfel: ”Un ordin de arestare rămîne un ordin de arestare”. Cu toate că autorităţilor elveţiene li se poate reproşa o excesivă obedienţă faţă de autorităţile de justiţie americane, rezultă din paginile aceluiaşi ziar că informaţiile exacte despre sosirea lui Polanski la Zürich, inclusiv datele de zbor, fuseseră din timp furnizate de colegii americani.

În Polonia, reacţiile provocate de arestarea lui Roman Polanski sunt împărţite. GAZETA WYBORCZA oferă un amplu spaţiu editorial atît opiniei ministrului polonez al culturii, consternat de arestarea lui Polanski şi decis să-i sară cineastului în ajutor, cît şi spuselor şefului fracţiunii naţional-conservatoare din Sejm, convins că Polanski trebuie pedepsit pentru faptele comise.

RECZPOSPOLITA merge ceva mai departe, întrevede un „deal” între autorităţile elveţiene şi cele americane, mai exact încercarea Elveţiei de a diminua presiunile partenerilor de peste Ocean, în controversata chestiune a secretului bancar.

Oricît de dubioasă pare, ipoteza rămîne totuşi plauzibilă şi în optica ziarului austriac DIE PRESSE.

Mai puţin justificată i se pare aceluiaşi cotidian indignarea unor personalităţi ale vieţii politice şi culturale din Franţa, la auzul veştii arestării lui Polanski.

Euro deputatul ecologist, Daniel Cohn-Bendit, se simte chiar stînjenit de această solidaritate, nelalocul ei cînd este vorba de un act de justiţie. Numai că, în timpul campaniei pentru scrutinul european, Cohn-Bendit însuşi fusese luat în vizor de liderul centrist francez Bayrou, pentru scrierile foarte controversate despre sexualitatea copiilor, redactate de liderul ecologist în 1975.

În apărarea lui Polanski s-a erijat şi Irina Bokova, proaspătul director general UNESCO, ea însăşi o personalitate controversată din cauza originilor ei nomenklaturiste. Citată de LE FIGARO, ea ar fi declarat "nu sunt la curent cu detaliile, dar este şocant.”

Mai există însă un detaliu al cazului Polanski, de notorietate publică: spre deosebire de Franţa, în Statele Unite şi în Elveţia un delict precum cel comis de marele cineast în urmă cu peste 30 de ani, nu este prescriptibil.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Ovidiu Suciu