Cazul copiilor sclavi în Maramureș nu e singular

La Vișeu de Sus nu mai există acum nici un copil din Germania. Oamenii de le inspecția socială județeană Maramureș au fost între timp anchetați administrativ pentru că nu au verificat în teren dacă centrul condus de soții Schumann funcționează conform licenței. Nu au verificat însă și ceea ce se petrecea acolo. Direcția județeană nu a avut la dispoziție o procedură clară în ce privește atribuțiile pe care le are față de acești copii, cetățeni germani. Aceste proceduri lipsesc. Prin urmare, nici o instituție a statului român nu a putut intra în centrul de reabilitare "Projekt Maramureș" peste autoritatea persoanei în a cărei responsabilitate erau copiii germani.  

Acte false și legi ocolite

Prima neregulă pornește chiar de la cadrul de funcționare a centrului. Fundația germană care a fondat "Projekt Maramureș" a depus la Ministerul Muncii din România dosar de licențiere pentru centru de zi, în care se desfășoară activități de recuperare, de integrare socio-profesională, nu și pentru regim rezidențial, cu drept de cazare. Ar fi putut, dar ar fi avut nevoie de un alt tip de dosar. Nimeni de la inspecția socială județeană nu s-a dus să verifice în teren dacă lucrurile stau cum scrie în dosar. Nici nu era în fișa postului. 

Cu toate acestea, "au fost trași la răspundere că nu au verificat. Dar nu au avut proceduri, iar procedura lipsește în continuare", spune Mădălina Turza, de curând secretar de stat în Ministerul Muncii, pentru care, după cazul de la Vișeu, a devenit o prioritate elaborarea unui cadru legislativ care să dea voie instituțiilor din România să monitorizeze și chiar să intervină. Președintă a autorității naționale responsabile de protecția persoanelor cu disabilități și a copiilor, Turza avertizează, însă, că, "situația de la Vișeu nu este singulară". De vidul legislativ s-ar putea să profite și cel puțin alte două centre cunoscute, care funcționează la Dupuș și Nou Săsesc, în județul Sibiu. Acestea sunt monitorizate după aceleași reguli superficiale care au permis situația din Maramureș. Semnalul de alarmă tras de Turza merge însă chiar mai departe, și spune că practica plasamentului de copii germani se face și pe sub radar: "Sunt situații și mai grave, cu copii veniți în România nu prin regulamentul internațional și prin hotărâre judecătorească, ci pur și simplu aduși prin înțelegerea cu părinții." 

Blocajul dialogului dintre țări lovește în copii 

Direcția județeană Maramureș nu a avut o procedură clară în ce privește atribuțiile pe care le are față de acești copii, cetățeni germani, și implicit nu a fost în măsură să intervină sau să monitorizeze. Pentru că acești copii aveau un reprezentat legal, o persoană din fundație, desemnat de justiția din Germania. Nu erau copii ai nimănui în România. Autoritățile județene au cerut în repetate rânduri instrucțiuni de la Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului cu privire la atribuțiile pe care le au acolo, în plan local. Or, autoritatea centrală românească nu le-a răspuns pentru că nu știa ce să le spună. Reglementările lipsesc, iar problema vidului de procedură trenează de foarte mult timp, pentru că, spune Mădălina Turza, valul de copii trimiși în România începe chiar din 1998. "Nici autoritatea din Germania nu a deschis un dialog. Există dificultăți de comunicare între autoritățile de comunicare din cele două țări. Chiar dacă instituții din Germania au dispus unilateral trimiterea minorilor în România, e normal ca instituțiile omoloage din cele două țări să discute între ele și să avem o înțelegere comună a tipurilor de responsabilitate, împărțite de o parte și de alta. Nu mă împiedică nimeni să dau un ordin, dar mi se pare cel puțin decent și corect ca fiind vorba despre cetățeni germani, trimiși de o autoritate de acolo în România, să discutăm despre cum consideră partea germană că ar fi bine, să avem un protocol, să ne informăm reciproc, să ne împărțim responsabilitățile. Chiar dacă sunt fundații germane, activează pe teritoriul României."

De altfel, autoritatea pentru protecția copilului din Germania a trimis oameni în control în România, dar aceștia au mers direct la centrul de la Vișeu de Sus, fără să ia legătura cu instituțiile statului român: "Veneau anual, verificau situația acolo și erau foarte mulțumiți, notau despre copii că s-au recuperat. Dar nu a existat o discuție la nivel de autorități. Nu este normal." 

Au existat probleme și la nivelul puținelor norme aplicabile. Nu a existat un manager de caz, așa cum ar fi trebuit, care să verifice cum funcționează centrul, exista doar un inspector care nici măcar nu vorbea limba germană. Acesta nu era însoțit de un translator propriu, ci discuta cu minorii prin intermediul angajaților fundației.

"În absența unor sesizări, protecția copilului nu poate intra peste oameni în casă", spune Turza. S-a putut interveni abia după ce primii copii fugiți din centrul de la Vișeu de Sus au făcut reclamație, iar reprezentantul legal al copiilor germani a fost arestat. Minorii, rămași acum ai nimănui, au fost preluați în regim de urgență de direcția județeană Maramureș și, apoi, trimiși înapoi în Germania.