1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cazul al-Bakr: întrebări fără răspuns

14 octombrie 2016

Jaber al-Bakr, un sirian de 22 de ani, a venit în Germania ca refugiat și a plănuit se pare un atac terorist. Cazul său suscită numeroase semne de întrebare.

https://p.dw.com/p/2RDDb
Închisoarea unde s-a sinucis al-Bakr
Închisoarea în care s-a sinucis al-BakrImagine: picture-alliance/dpa/S. Willnow

A fost urmărit și căutat sub suspiciune de activități teroriste. A fost găsit în orașul Chemnitz din landul estic Saxonia, dar a reușit în primă fază să scape de forțele de securitate. Trei conaționali sirieni au reușit să-l imobilizeze la Leipzig și să-l dea pe mâna poliției. În arest, suspectul s-a sinucis. Cum de au mers lucrurile atât de prost?

După sinuciderea în detenție a sirianului Jaber al-Bakr, autoritățile juridice și polițienești germane sunt aspru criticate. Unul din reproșuri sună astfel: responsabilii germani ar fi trebuit să știe că al-Bakr ar putea să încerce să-și ia viața în închisoare. Șeful autorității penitenciare din Leipzig, Rolf Jacob, nu crede însă că angajații săi ar fi greșit cu ceva. Cu o excepție: gradul de pericol de sinucidere pentru deținutul sirian a fost fals estimat. "Realitatea este că și noi putem greși, în acest caz se poate observa cu regret, retroactiv, că noi am luat posibilitatea sinuciderii nu destul de în serios", a declarat Jacob.

Psiholoaga care l-a interogat pe al-Bakr nu înțelegea limba acestuia și s-a bazat pe serviciile unui traducător. Ea a ignorat se pare total posibilitatea ca potențialul atentator să se sinucidă. Al-Bakr încercase deja anterior să ajungă la instalațiile electrice ale închisorii iar conducerea penitenciarului și-a asumat riscuri mari acceptând verdictul psiholoagei. Nu este clar de ce la fața locului nu au fost chemați specialiști în extremism, având în vedere gravitatea cazului.

O altă întrebare nelămurită: cum a reușit al-Bakr să scape la prima tentativă a trupelor speciale de a-l reține?

Criticii acuză că întreg demersul a fost prost organizat: dacă clădirea unde locuia acesta în Chemnitz ar fi fost înconjurată, el nu ar mai fi avut unde să fugă. Dar sindicatul de poliție din Saxonia și Ministerul de Interne atrag împreună atenția că suspectul a fost până la urmă prins, deci ar fi vorba de un succes. Criticii insistă pe de altă parte că succesul s-ar datora refugiaților sirieni care și-ar fi imobilizat și predat conaționalul suspectat de terorism. Ministerul de Interne răspunde însă că a fost evitat în ultima clipă un atentat plănuit chiar pentru săptămâna aceasta.

Nici Hagen Husgen, șef al sindicatului poliției din Saxonia, nu vrea să vorbească deocamdată despre un eșec al forțelor de intervenție. El s-a plâns însă și cu această ocazie de lipsa cronică a personalului necesar la poliția saxonă: "Există de exemplu acțiuni ample de arestare în care un număr mare de agenți este necesar pentru a sigila complet toate străzile din jur, astfel încât suspectul să nu mai poată fugi pe nicăieri. Poate că ar fi fost nevoie de așa ceva la Chemnitz și poate că poliția nu a avut la dispoziție cele necesare pentru a îndeplini cu succes această sarcină."

Dacă mai mulți polițiști ar fi participat la misiunea de arestare a sirianului, poate că aceasta ar fi reușit. Sau poate că nu.

O altă întrebare fără răspuns: avea al-Bakr și înainte de reținerea sa legături cu sirienii care l-au predat poliției?

Al-Bakr i-ar fi acuzat la primele audieri la poliția din Leipzig pe cei trei sirieni care l-au reținut că ar fi fost implicați în acest caz - nu se știe ce a vrut să spună. Acuzația nu a mai repetat-o al-Bakr la audierea sa în fața judecătorului care l-a trimis în arest preventiv. Avocatul său din oficiu Alexander Hübner a declarat că al-Bakr nu a mai spus nimic judecătorului despre posibili complici. Iar întrebarea privind implicarea conaționalilor săi va rămâne probabil fără răspuns după sinuciderea lui al-Bakr.

Și, în fine: de ce s-a radicalizat al-Bakr?

Tânărul de 22 de ani nu a trezit vreme îndelungată suspiciunile autorităților de securitate germane și nici nu era o persoană prea religioasă. Anul trecut a fost verificat de responsabilii de securitate, fără vreun rezultat suspicios. Dar presa germană a aflat că al-Bakr a călătorit de mai multe ori în Turcia în toamna lui 2015. Se pare că ar fi petrecut și ceva vreme în Siria. După aceste incursiuni, sirianul s-ar fi schimbat drastic, susțin foști colocatari.

Analizarea profilului său de Facebook a dezvăluit că sirianul era cel târziu de la începutul lui 2016 susținător al așa-numitului "Stat Islamic". Într-o postare pe Facebook, el anunța că se va implica în Jihad. Nu este clar cine și ce a contribuit la radicalizarea lui al-Bakr. De fapt, numeroase detalii ale acestui caz rămân nelămurite.

Autoare: Beate Dietze/os