Cauzele luptei intestine din tabăra dreptei

Cauzele luptei intestine din tabăra dreptei

Ar fi greşit să credem că această luptă electorală, care îi dezbină pe candidaţii „dreptei”, ar fi doar expresia ambiţiilor nemăsurate. Aceste rivalităţile au şi altă explicaţie.

Se fac tot soiul de calcule electorale, care par să ignore situaţia reală. În partea dreaptă a spectrului politic, partizanii Monicăi Macovei şi ai Elenei Udrea îl atacă sistematic pe Klaus Iohannis, căutând să-i diminueze credibilitatea cu speranţa, puţin realistă, că una dintre ele ar putea intra în turul al doilea. Desigur, sondajele care au fost publicate pot fi falsificate, dar din experienţa noastră de 25 de ani, niciodată falsificarea nu a schimbat ierarhia candidaţilor de la vârf, fiind vorba doar de proporţii. Să nu pierdem din vedere nici faptul că grupările care s-ar simţi dezavantajate ar fi putut prea bine să publice sondajele lor, ipotetic mai favorabile. Or, acest lucru nu s-a întâmplat. Nu a fost publicat niciun sondaj din care să reiasă că, de exemplu, Monica Macovei ar avea şanse rezonabile de a intra în turul al doilea. Prin urmare, este mult mai probabil ca sondajele să ne ofere totuşi o imagine apropiată de realitate. La vot pot apărea diferenţe faţă de sondaje din mai multe motive: electoratul maghiar este mereu subreprezentat în sondaje, prezenţa la vot mai mare sau mai mică poate schimba multe lucruri şi, în fine, niciun sondaj nu poate cuprinde votul românilor din străinătate şi din Republica Moldova.

În sfârşit, România nu e singura ţară în care sondajele sunt sistematic contestate. Ele sunt puse la îndoială cu mare vehemenţă şi în SUA, acolo unde au fost aplicate pentru prima dată aceste instrumente de măsurare a opţiunilor publice. E ceva foarte american în aceste cercetări cantitative, dar, cu toate acestea, destui americani, nemulţumiţi că sondajele nu le confirmă punctele de vedere, protestează energic. Cei mai mulţi oameni spun cam aşa: ”sondajul acesta este mincinos, căci pe mine nimeni nu m-a întrebat niciodată ce părere am”. E clar, aşadar că cei care contestă de obicei sondajele nu ştiu cum funcţionează ele.

Revenind, să arătăm că, în câteva sondaje recente, pe locul al treilea după Victor Ponta şi Klaus Iohannis apare Călin Popescu Tăriceanu. Într-unul dintre ele, Victor Ponta are 42%, Klaus Iohannis, 23%, Călin Popescu Tăriceanu,11%, Elena Udrea, 6% şi Monica Macovei, 5%. (SC AB Research Grup srl la comanda Institutului de Studii Liberale)

Urmarea este că orice vot răpit de la Klaus Iohannis şi redistribuit la Monica Macovei sau la Elena Udrea îl avantajează, în primă instanţă, pe Călin Popescu Tăriceanu. Deocamdată diferenţa dintre Klaus Iohannis şi ceilalţi candidaţi este foarte mare, dar turbulenţele acestea din sânul dreptei ar putea avea ca rezultat o demobilizare a tuturor şi desprinderea lui Călin Popescu Tăriceanu.

Se pare că riscul pe care militanţii pro-Macovei şi cei pro-Udrea nu îl iau deloc în considerare este acela de a asista, în cele din urmă, la o competiţie în interiorul USL, la una dintre aripa stângă şi aripa dreaptă a fostei alianţe politice. Decredibilizarea insistentă a singurului candidat mai bine plasat şi ”doparea” candidatelor mai prost plasate, ar putea duce la descalificarea tuturor candidaţilor anti-PSD. Iar dacă se va ajunge la această situaţie, atunci se poate afirma că dreapta nu doar că nu a făcut nimiv ca să-şi sporească şansele, ci dimpotrivă le-a diminuat şi pe cele pe care le mai avea.

Lărgind puţin perspectiva, să spunem că ceea ce ne-am obişnuit să numim ”dreapta” se vădeşte tot mai mult o agregare de oameni şi grupări eterogene, care tind tot mai mult să o apuce pe căi diferite. Am semnalat mereu acest fenomen încă din 2008-2009, atunci când aşa-numitul proiect al unificării dreptei era din nou lansat într-o tentativă de federare a curentelor componente. Din păcate însă în politica românească ar fi fost nevoie de clarificări mai ample, la scara întregii scene politice, care nu s-au produs în primul rând din cauza afilierilor mecanice ale partidelor româneşti la grupurile paneuropene. Fixarea lor în configuraţia europeană a împiedicat orice evoluţie, topind o bună parte din coservatorismul societal la stânga socialistă, trimiţând liberalismul progresist (de stânga) la PPE sau punându-i pe conservatori să militeze lângă Guy Verhofstadt (ALDE). Dar, din păcate, nici în societatea civilă nu s-a produs o tentivă de clarificare, intelectualii, bunăoară, care ar fi fost primii chemaţi să provoace separaţiile necesare, preferând să-şi apere interesele specifice în grupări care au transgresat doctrinele politice.

Prin urmare ar fi greşit să credem că această campanie electorală, care îi dezbină contraproductiv pe candidaţii „dreptei”, ar fi doar expresia lipei de luciditate a combatanţilor, a lipsei lor de caracter sau a ambiţiilor exagerate. Rivalităţile acestea din sânul dreptei sunt, în bună măsură, şi expresia ieşirii din indistincţie.

Horaţiu Pepine