Cât de mult socialism își permite SPD? | Germania | DW | 02.05.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Germania

Cât de mult socialism își permite SPD?

Șeful aripii tinere a SPD Kühnert vorbește de socialism democratic și de naționalizarea BMW. Nu puțini deplâng aceste afirmații, inclusiv în propriul partid. Dar naționalizarea ar fi posibilă potrivit Constituției.

Kevin Kühnert

Kevin Kühnert

Șeful "Tinerilor socialiști din SPD", pe scurt Jusos, este deci un socialist. Kevin Kühnert a explicat lucrurile la cererea săptămânalului "Die Zeit". În interviul din această publicație, el s-a declarat pentru un socialism democratic și ca "încercare de a ne apropia puțin de idealul unei societăți libere, egale și solidare."

Kühnert își poate imagina în acest sens naționalizarea unor concerne ca BMW sau companii imobiliare. "Fără o anumită formă de colectivism nu este de conceput depășirea capitalismului", a declarat președintele organizației de tineret a SPD.

Kühnert este considerat unul dintre politicienii de viitor ai SPD. Este prezent în comitete de partid și în fața presei, a militat în 2018 împotriva unei noi mari coaliții cu CDU și CSU și aproape că a provocat un eșec pentru Angela Merkel în formarea noului guvern. Poate din aceste motive, viziunea sa socialistă a generat acum un val masiv de indignare – deși Kühnert doar repetă ceea ce Jusos cer deja de decenii.

Utopie și nonsens

La 30 de ani de la eșecul socialismului în fosta RDG, pentru mulți conservatori și liberali doar gândul de a renunța la capitalism este deja tabu. Ministrul Transporturilor, Andreas Scheuer de la CSU, îl numește pe Kühnert în ziarul "Bild" un "fantezist pierdut", cu o "viziune retro eronată despre lume." Democrații liberi ar "apăra economia de piață socială împotriva unor asemenea urmași ai socialismului", a anunțat secretara generală a FDP Linda Teuteberg.

Numeroși social-democrați se distanțează și ei de colegul de partid Kühnert. "El vorbește în interviul său despre o societate utopică", a spus secretarul general al SPD Lars Klingbeil joi la Berlin. "Aceasta nu este și poziția mea și nici poziția SPD." Deputatul social-democrat din Hamburg Johannes Kars numește ideile lui Kühnert chiar "nonsens grosolan", spune că își face griji în context pentru campania electorală pentru alegerile europene a SPD și întreabă: "Ce a fumat oare Kühnert?"

Și marxiștii pot ajunge cancelari

Vicepreședintele SPD Ralf Stegner îl apără însă pe Kühnert în dialog cu DW. "Este un lucru bun că se discută despre societatea viitorului, despre probleme globale de echitate și dreptate", crede Stegner. "Și cine să o facă dacă nu șeful organizației de tineret a SPD?" Stegner face referire la faptul că Jusos au fost mereu tabăra cea mai de stânga a SPD. "Și alți foști șefi ai Juso, ca Gerhard Schröder sau Andrea Nahles, s-au exprimat în trecut în linii similare", a spus vicele SPD pentru DW. Gerhard Schröder a aparținut chiar taberei marxiste pe vremea când era membru al organizației de tineret a SPD. În calitate de cancelar federal însă, el a pus în aplicare în 2003 reforme economice considerate de mulți drept neoliberale.

150 de ani Congres SPD la Bad Godesberg 15.11.1959

În 1959, la Congresul de la Bad Godesberg, SPD a spus adio marxismului

Și Hilde Mattheis este de partea colegului Kühnert în dialog cu DW. "Avem în platforma noastră de bază faptul că ne construim valorile pe baza socialismului democratic". În "Programul de la Hamburg" din 2007 al SPD stă scris cu adevărat: "Socialismul democratic rămâne pentru noi viziunea unei societăți libere, drepte și solidare".

Lupta de clasă a fost anulată

Dar cât de mult socialism se mai află în acest partid care se intitula deja din 1890 drept "social-democrat" și care nu mai poartă în nume termenul "socialist"? În 1959, SPD s-a despărțit definitiv de marxism prin "Programul de la Godesberg". Iar după dispariția RDG în 1990 tocmai social-democrații din est nu au mai dorit să audă termenul socialism.

"Pentru mulți în SPD, 'socialismul democratic' reprezintă de aceea doar o noțiune istorică", spune istoricul din Bochum Bernd Faulenbach, intervievat de DW. El a fost din 1989 până în 2018 președintele comisiei istorice a SPD. "Pentru mulți din partid însă, ideea rămâne un fel de orientare politică, un concept corectiv pentru întreaga societate", spune Faulenbach. "Și ambele stau în platforma de bază una lângă cealaltă."

Exproprieri existente în realitate

Faptul că Kühnert a vorbit concret despre exproprieri ar putea dăuna SPD în campania pentru alegerile europene. În sondaje de opinie, o mare majoritate a germanilor se pronunță împotriva exproprierii ca instrument politic. "Noțiunea de expropriere este cam tabu", confirmă Faulenbach. "Dar este vorba de o posibilitate prevăzută în Constituție iar majoritatea membrilor SPD nu dorește să schimbe acest lucru. Din cauza marilor probleme pe care le avem de ani buni cu prețurile la terenuri, această posibilitate nu se dorește suspendată."

În timp ce SPD doar vorbește despre noțiunea de expropriere, ministrul CSU Scheuer chiar se folosește cu adevărat de ea. Ministerul său relatează despre 65 de proceduri actuale de expropriere care privesc mai ales terenuri agricole. Iar procedurile nu au legătură cu actuala situație de pe piața imobiliară, unde lipsesc locuințele necesare. Prin exproprieri, Scheuer nu are vreo treabă nici cu socialismul, ci cu construcția de noi străzi.