Când viitorul riscă să fie amanetat ignoranței | România | DW | 05.03.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Ceremoniile realității

Când viitorul riscă să fie amanetat ignoranței

Istoria comunismului și Holocaustul sunt în România cursuri facultative pe care le urmează foarte puțini liceeni. Ce știu adolescenții despre ororile secolului trecut? Și cum se raportează la războiul din Ucraina?

Lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau

Lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau

Lumea nu va mai fi ca până acum. Indiferent cum se va încheia invazia armatei ruse în Ucraina, atrocitățile asupra civililor cărora le-au căzut victime și sute de copii în urma bombardamentelor, inclusiv în spitale, au marcat o schimbare de paradigmă în ceea ce privește raportarea populației globale la tragediile la care este supus poporul ucrainean. Legile războiului sunt încălcate flagrant de armata invadatoare a lui Putin. Ordinele de la Kremlin sunt executate de recruți care au fost trimiși în prima linie și care nu știu pentru ce luptă. Ca urmare a propagandei ruse, mulți dintre părinții lor nu cred nici acum că acești copii au fost trimiși să ucidă.

Rezistența civililor ucraineni care s-au pus în fața tancurilor rusești cu mâinile goale au trezit populația lumii libere la crunta realitate. Sutele de mii de refugiați în România și Polonia, și de aici cei mai mulți către țările vestice, sunt întâmpinați cu un spirit de solidaritate care de multe ori a rămas în letargie.

Potrivit unui sondaj Avangarde dat publicității la 22 februarie, 50% dintre cei intervievați cred că românii ar lupta dacă România ar fi atacată, 20% cred că nu, iar restul nu pot aprecia sau nu răspund. La întrebarea „Ce ați face personal în caz de război?“, doar 31% spun că vor lupta, 18% că se vor refugia în altă țară, iar restul nu pot aprecia sau nu răspund.

Diferența dintre cei care cred că românii ar lupta dacă România ar fi atacată și cei care spun că ar lua arma în mână este de 19 procente. Între apărarea țării, ca apreciere a intenției celorlalți, și implicarea efectivă într-un război e o prăpastie considerabilă. Între patriotismul presupus și patriotismul la datorie se exprimă pasarea jertfei asupra celorlalți.

Istoria regimurilor criminale, o materie facultativă

Ce știu adolescenții din România despre războiul din Ucraina și despre dramele refugiaților? Cum privesc elevii de liceu zecile de mii de copii ucraineni care au fost nevoiți să-și părăsească țara împreună cu mamele și bunicile lor pentru a scăpa de dezastrul bombardamentelor armatei lui Putin? Din păcate, mulți dintre ei nu știu nimic. La școală nu li se vorbește, iar acasă stau în fața calculatorului, dar nu pentru a căuta informații și imagini cu înfățișarea groazei din orașele bombardate. Părinții urmăresc războiul la televizor, dar nu își implică și copiii.

Istoria comunismului și Holocaustul sunt cursuri facultative pe care le urmează foarte puțini liceeni. Manualele obligatorii epuizează aceste tragedii ale secolului trecut în câteva pagini, iar alte surse nu sunt puse la dispoziția elevilor. Dacă sunt întrebați ce dictatori cunosc în istoria omenirii, sunt rostite de regulă două nume, Ceaușescu și Hitler.

Cum au fost impuse dictaturile și ce rol au avut masele și intelectualii colaboraționiști în susținerea acestora? Cum a fost posibil ca elitele să fie decimate de regimurile comuniste iar fenomenul reeducării să frângă destine prin transformarea victimelor în călăi?

Sunt întrebări pe care adolescenții nu și le pun pentru că realitatea istorică le e străină. Aș spune chiar că le e ascunsă prin omisiune, de școală și de către cei de-acasă. Nu au așadar un bagaj de cunoștințe, nu au termeni de comparație pentru a înțelege că în Ucraina se urmărește impunerea unei dictaturi de către regimul lui Putin.

Elevii sunt victimele unui sistem de educație fără suflet în care catalogul nu oglindește și învățături de viață, întrebări și răspunsuri despre lumea în care aceștia trăiesc. Aparent paradoxal, internetul le micșorează orizontul. Dar lumea reală le scapă printre degete. Empatia se epuizează în spațiul virtual, atâta vreme cât școala și familia nu îi dau un chip care să-i atragă. Desigur că nu generalizez, dar e o prioritate ca sistemul nostru de învățământ să fie reformat din temelii.

Redau în final vocile a doi adolescenți despre cum văd ei războiul din Ucraina:

„Războiul acesta nu face decât să învrăjbească omenirea mai mult decât era până acum. Uciderea civililor, uciderea copiilor de către o armată cotropitoare se pot repeta oricând și oriunde. Îmi este milă de familiile destrămate și îmi este milă de copiii care suferă traume ce nu vor dispărea toată viața.“ (Andrei, 16 ani)

„Am văzut la televizor un copilaș refugiat care spunea «vă iubesc pe toți, eu nu urăsc pe nimeni». Eu cred că adulții au multe de învățat de la copii, mai ales să iubească. Oamenii mari spun că iubesc pacea, dar unii își împușcă semenii fără să se gândească o clipă că ar putea fi și ei în locul lor.“ (Iasmina, 14 ani)

Lumea nu va mai fi ca până acum, ci urmărită de un mare semn de întrebare asupra puterii rațiunii împotriva urii și a crimelor în masă.