Bugetul şi relaţiile intime din USL

S-a remarcat, pe bună dreptate, că guvernul Ponta cunoaşte în această toamnă cel mai dificil moment al său. Miercuri a fost aprobată în şedinţă de guvern o rectificare bugetară care a constat în tăierea cheltuielilor cu 1,6 miliarde de lei. Iar joi seara au început discuţiile cu echipa Fondului Monetar, într-o ambianţă neobişnuită, de secret desăvârşit.

Într-un anumit sens este firesc ca discuţiile pregătitoare despre bugetul pe anul viitor să fie protejate de speculaţiile presei, dar nevoia aceasta de protecţie exprimă mai ales îngrijorarea legată de reacţiile opiniei publice. Am văzut ce scandal preventiv a provocat zvonul întemeiat sau nu că va creşte cota unică anul viitor. Premierul a dezminţit de mai multe ori, oferind în cele din urmă promisiuni ferme că impozitul va rămâne neschimbat. Dar, dacă va rămâne neschimbat, va trebui probabil să fie găsite alte surse de venit. Aşadar, orice ar discuta guvernul cu FMI riscă să devină exploziv, mai ales dacă primeşte o interpretare politică.

De aici vine dificultatea. Primul ministru se expune tot mai mult criticilor liberalilor (de partid sau de opţiune doctrinară) după abia un an de la alegeri. Dacă lucrurile ar fi mers bine şi rectificarea bugetară s-ar fi operat în sus, fără creşterea deficitului, partizanii taxelor mici nu s-ar fi auzit prea tare. Nu este limpede ce efecte a avut scăderea TVA la pâine şi dacă această măsură a avut o bună raţiune economică sau a fost mai curând o datorie electorală. Se poate deduce însă uşor că încasările la buget au scăzut, căci evaziunea fiscală şi-a urmat drumul ei ascendent. Electoratul liberal ar fi sperat însă mai curând ca salariul minim să rămână neschimbat şi să scadă în schimb CAS-ul, după cum s-a opus impozitului forfetar. Iată aşadar că în cadrul alianţei se creează o fisură reală la chiar baza politicii, acolo unde direcţiile se conturează foarte încet, dar sigur.

Deocamadată, premierul caută să facă faţă situaţiei, acordând atenţie privilegiată pe cât posibil electoratului tradiţional al PSD. De pildă, nu se atinge de salarii şi pensii, dimpotrivă caută să le majoreze câte puţin. Este adevărat că rectificarea bugetară a obligat guvernul să reducă din sumele acordate asistenţei sociale, dar, câtă vreme sindicatele şi pensionarii se consideră la adăpost, nu există niciun pericol major de tulburări sociale.

Dacă linia aceasta va continua şi dacă rezultatele vor fi la fel de puţin încurajatoare şi în 2014 (creştere mică, egală cu stagnarea), electoratul liberal va fi tot o mai nemulţumit şi va lărgi tot mai mult fisura creată. Alegerile prezidenţiale nu vor rămâne insensibile la aceste mutaţii, cu atât mai mult cu cât ele par să fie discret încurajate şi din cercuri mai înalte.

Şi, cu toate acestea, guvernul nu va avea motive să se teamă cu adevărat decât în cazul în care nu va mai putea să satisfacă deloc aspiraţiile electoratului său tradiţional. Bugetul pe anul viitor, aşa cum a fost el prefigurat deocamdată, conţine deja elemente neliniştitoare. Potrivit Ministerului de Finanţe, va fi nevoie în 2014 să îngheţe posturile în domeniul bugetar şi să continue austeritatea de până acum privitoare la tichetele de masă şi alte tichete care făceau cu ceva timp în urmă deliciul posturilor publice. La fel se va întâmpla se pare cu primele şi orele suplimentare. Chiar dacă guvernul doreşte să crească punctul de pensie, se pare că nu va reuşi să asigure anul viitor o viaţă mai uşoară pentru salariaţii bugetari.

Or, dacă economia privată nu ia avânt, atunci guvernul va începe încetul cu încetul să se confrunte cu problemele tot mai serioase. Dar nemulţumirea electoratului PSD nu va face decât să creeze o cutie de rezonanţă pentru criticile acelor liberali care astăzi nu se pot face auziţi suficient de puternic.