Bucureşti: Germania sărbătorește Ziua Unității Germane
3 octombrie 2024Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Dr. Peer Gebauer, a declarat cu această ocazie: „Ziua Unității Germane reprezintă o zi de mare bucurie pentru noi. În urmă cu aproape 35 de ani cădea Zidul Berlinului, iar Cortina de Fier, care ne despărțea în mijlocul Europei, se deschidea. Mulți dintre noi își amintesc încă de bucuria și de încrederea resimțite atunci, pentru că Europa putea trăi de-acum în pace, libertate și democrație.
Astăzi, atmosfera este diferită. Războiul brutal de agresiune al lui Putin împotriva Ucrainei amenință nu doar libertatea acestei țări. El este gândit să divizeze din nou Europa. Țările și societățile noastre se confruntă şi cu numeroase alte provocări. Dar, mesajul Zilei Unității Germane și al revoluțiilor care au dus la eliberarea Europei acum 35 de ani este și un mesaj al speranței și al curajului.
Sunt în continuare convins: Putin nu va putea să divizeze din nou Europa. Vom reuși să rezolvăm provocările cu care ne confruntăm. Tocmai pentru că sistemele noastre deschise, liberale și democratice sunt mult mai rezistente și flexibile, și astfel, mult mai potrivite să găsească, în vremuri de criză, răspunsuri pentru viitor.
În plus: România și Germania nu trebuie să facă față singure provocărilor prezentului. Puterea noastră se află în unitate. Ca parteneri și aliați de încredere în cadrul UE și NATO, vom continua să dezvoltăm împreună patria noastră comună, Europa, vom proteja și apăra teritoriul aliat comun, și vom susține Ucraina și pe viitor, atât timp cât va fi necesar. Germania, ca al doilea cel mai mare suținător al Ucrainei, și România oferă de mult timp un ajutor substanţial – militar, economic și umanitar.
Relațiile bilaterale dintre Germania și România sunt mai bune ca niciodată. Niciodată, relațiile noastre economice nu au fost mai strânse. Niciodată nu au existat legături culturale și sociale mai numeroase între popoarele noastre, așa cum am putut constata și în timpul prestației deosebite a echipei naționale de fotbal a României la EURO 2024. Și niciodată dialogul la nivel politic nu a fost mai intens și mai important ca acum.
Germania știe: pe România te poți baza. Europa are nevoie de România. Iar România se bucură de susținerea noastră, bunăoară în ceea ce privește chestiunea dosarului Schengen și a interesului său legitim pentru ridicarea cât mai rapidă a controalelor și la frontierele terestre.
În anul care a trecut, parteneriatul nostru strâns s-a reflectat și în numeroasele vizite politice la nivel înalt, dar și în instituirea Zilei Prieteniei Româno-Germane de către Parlamentul României. Germania este extrem de recunoscătoare pentru prietenia cu România!”