Bucureştiul tace prudent

Nici preşedintele Traian Băsescu şi nici şeful Guvernului nu au făcut astăzi nici o declaraţie. Este o reţinere premeditată. Anterior cei doi responsabili politici se pronunţaseră în termeni de principiu, declarînd că nu vor fi de acord cu limitarea liberei circulaţii pentru cetăţenii români. Rămîne însă de văzut dacă măsurile guvernului italian vor fi interpretate la Bucureşti ca limitare a liberei circulaţii sau ca fireşti şi oportune măsuri antiinfracţionale.

Ca expresie a reţinerii, purtătorul de cuvînt al Guvernului a spus astăzi că: “Măsurile privind siguranţa publică adoptate de Guvernul italian sunt analizate de experţi din Ministerul de Externe, Ministerul Internelor şi Ministerul Justiţiei, urmând ca Executivul român să formuleze ulterior un punct de vedere. “

Aşadar prudenţă şi ambiguitate. Autorităţile române şi-au propus să evite polemica cu noul guvern de la Roma cu atît mai mult cu cît ele ştiu că programele privitoare la integrarea romilor, desfăşurate cu bani europeni, nu au avut o prea mare eficienţă.

În sfîrşit Guvernul tace şi din cauză că nu ştie cum să califice măsurile luate la Neapole fără să facă o referire explicită la romi. Primul ministru, Călin Popescu Tăriceanu, în ultima sa declaraţie, ezitase vizibil atunci cînd a vorbit de situaţia imigranţilor din Italia, dar în realitate Guvernul italian îi vizează cu predilecţie pe ţiganii din România şi aşadar fără o deosebire între romi şi români sensul însuşi al programului anunţat de guvernul Berlusconi rămîne confuz.

Spre deosebire de primul ministru care s-a angajat la stînga în politica europeană, Preşedintele admisese că există există o problemă specifică a romilor şi că ea nu trebuie confundată cu problematica generală a emigraţiei forţei de muncă din România.

Cu toate acestea nimeni în România nu a recunoscut că emigraţia aceasta haotică a unor mase întregi de oameni fără ocupaţie şi mijloace de existenţă este un indiciu că societatea românească nu era pregătită pentru integrarea europeană. Iar tăcerea aceasta a mediilor politice din România este susţinută de o tăcere a Uniunii Europene. Cei, mai cu seamă de stînga, care invocă intransigent regulile privitoare la libera circulaţie a persoanelor, se fac că nu ştiu că ele aveau în vedere o cu totul altă realitate socială. În sfîrşit cei de dreapta nu ignoră nici ei că ultimul lucru care ar trebui făcut ar fi acela de a rediscuta regulile generale de funcţionare a Uniunii. În aceste împrejurări adevăratele probleme vor fi abordate implicit şi lăsate adesea în vagul subînţelesului.