1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Bruxelles: reguli stricte pentru Brexit

3 mai 2017

UE a stabilit obiective concrete pentru negocierile de Brexit. Planul a fost însă criticat pe loc de guvernul de la Londra. Viitorul se anunţă palpitant.

https://p.dw.com/p/2cJ8j
Belgien PK Michel Barnier
Michel Barnier îşi doreşte o "Antantă Cordială" cu Marea Britanie Imagine: Reuters/E. Vidal

Negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, şi premiera britanică, Theresa May, au o pasiune comună. Le plac drumeţiile pe munte. "Este o ocazie pentru a înainta pas cu pas, pentru a păşi ferm şi a avea mereu partener de drumeţie. În plus, piscul, adică rezultatul, nu trebuie scăpat din ochi", a declarat Barnier miercuri la Bruxelles. El a adăugat râzând: "Din mersul pe munte se pot învăţa multe despre negocierile ce ne stau înainte, între Regatul Unit şi celelalte 27 de state membre ale UE." În ciuda întregii agitaţii din jurul negocierilor care cu siguranţă vor fi dificile, miza nu va fi o pedepsire a Marii Britanii, a mai evidenţiat responsabilul.

La final ar trebui să apară o nouă "Antantă Cordială" între Regatul Unit şi UE. În 1904, Franţa şi Marea Britanie au încheiat o "înţelegere cordială" privind interesele coloniilor proprii sub formă de acord. La o înţelegere comparabilă vrea să ajungă Barnier în două faze, în condiţiile unei "mari presiuni de timp". Ceasul ticăie din 29 martie, când premiera May a cerut ieşirea din UE în baza articolului 50 al Tratatului de la Lisabona. Ceasul va ticăi vreme de doi ani. Dacă până atunci nu se va ajunge la o înţelegere între părţi, Marea Britanie va ieşi automat şi complet din UE.

Aşa arată planul Barnier pentru Brexit în faza întâi a tratativelor:

Drepturi cetăţeneşti

În iunie 2017 debutează tratativele printr-o înţelegere privind drepturile celor aproximativ trei milioane de cetăţeni ai UE care trăiesc astăzi în Marea Britanie sau care urmează să se stabilească acolo până la ieşirea definitivă a ţării din UE. În principiu, aceştia urmează să beneficieze de aceleaşi drepturi ca până acum, de liberă şedere, acces pe piaţa muncii şi la sistemele de protecţie socială. Aceleaşi drepturi urmează a fi valabile şi pentru membrii familiei, pe durata întregii vieţi, adică pentru multe decenii de acum înainte. De aceleaşi drepturi urmează a beneficia şi cei 1,2 milioane de britanici care trăiesc şi muncesc în prezent în alte ţări ale UE.

Bani

După aceea urmează tratativele privind obligaţiile financiare care rezultă, în opinia lui Barnier, din încetarea calităţii de membru al UE. În context nu va fi vorba de o "notă de plată pentru Brexit", prezentată guvernului de la Londra, ci de o "echilibrare a contului de membru". Britanicii şi-au asumat plăţi pentru diverse programe în bugetul valabil până în 2020. Ei şi-au asumat de asemenea via UE plata unor ajutoare către ţări terţe cum ar fi Ucraina sau Turcia. UE nu a mai vrut să comunice miercuri o sumă concretă privind aceste contribuţii obligatoriu asumate, dar estimări mai vechi se ridicau la 50 până la 60 de miliarde de euro. Mass-media au ajuns, potrivit calculelor proprii, chiar la suma de 100 de miliarde.

Frontiere

Al treilea aspect pe care vrea fostul comisar european să-l rezolve se referă la controalele vamale între Regatul Unit şi Republica Irlanda. După Brexit, frontiera externă a UE s-ar muta în regiune între Republica Irlanda şi Irlanda de Nord, care face parte din Marea Britanie. Irlandezii şi britanicii vor să obţină o frontieră cât mai deschisă pentru traficul de persoane şi mărfuri. Rămâne de văzut ce posibilităţi vor identifica juriştii şi funcţionarii de specialitate.

Respectarea înţelegerilor încheiate va fi asigurată de Curtea Europeană de Justiţie şi după ieşirea Marii Britanii din UE, chiar dacă nu va mai exista atunci niciun judecător britanic la Curtea din Luxemburg.

Faza a doua

Faza a doua a negocierilor de Brexit se va referi la raporturile viitoare între UE şi Marea Britanie. Reglementările provizorii şi un acord comercial vor intra în vigoare abia după încheierea cu succes a primei faze. UE va stabili când se va ajunge în acest stadiu, a subliniat Barnier la Bruxelles. "Aceasta nu va fi posibil, desigur, dacă atmosfera va fi încărcată şi nu vom avea încredere unii în alţii", a insistat el. Fazele 1 şi 2 vor fi încheiate, în opinia Comisiei Europene, în octombrie 2018, deoarece până în martie 2019, planificata dată de ieşire, acordul de Brexit mai necesită aprobarea Parlamentului European şi, probabil, a câtorva parlamente naţionale.

Londra spune preventiv NU

Londra a reacţionat prompt printr-o respingere a planului prezentat de Barnier. Premiera britanică Theresa May a declarat pentru BBC că preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va avea ocazia să realizeze cât de "incredibil de dificilă" (bloody difficult) poate ea să fie. May vrea să negocieze fazele 1 şi 2 în paralel.

Negociatorul-şef britanic pentru Brexit, David Davis, a declarat că nu se va lăsa "bruscat" de UE. Afirmaţiile lui Barnier nu sunt altceva decât simple propuneri, a continuat el. Cât priveşte revendicările financiare, Davis nu vrea să le discute decât la finalul negocierilor de Brexit, dar Marea Britanie nu va plăti niciodată cele până la 100 de miliarde de euro. "Iar dacă la urmă vom pleca fără niciun acord, UE nu o să vadă niciun ban", a mai declarat ministrul pentru postul de televiziune ITV. În plus, guvernul britanic va refuza să se supună în continuare verdictelor Curţii Europene de Justiţie dacă cetăţeni ai UE stabiliţi în Marea Britanie vor depune plângeri după Brexit.

Dat fiind că precondiţiile pentru începerea negocierilor sunt controversate, este neclar când şi unde vor debuta acestea. Mai întâi trebuie aşteptat rezultatul alegerilor anticipate din Marea Britanie, programate să se desfăşoare pe 8 iunie.

Autor: Bernd Riegert