1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

BCE menţine dobânda de referinţă la 4%

Maria Pascu9 mai 2008

Banca Centrală Europeană a anunţat că dobânda de referinţă din zona de circulaţie a monedei euro va rămâne constantă până la sfârşitul anului 2008

https://p.dw.com/p/DxDJ
BCE şi preşedintele ei, Jean-Claude Trichet se luptă în continuare cu rate inflaţiei din Uniunea Europeană
BCE şi preşedintele ei, Jean-Claude Trichet se luptă în continuare cu rate inflaţiei din Uniunea EuropeanăImagine: AP

BCE se aşteaptă pe viitor la mai multe valuri de scumpiri, susţinute şi de majorarea semnificativă a ratei inflaţiei, ceea ce face necesară o politică monetară care să contracareze efectele negative ale acestora.

„Poziţia noastră privind dobânda de referinţă contribuie la stabilizarea preţurilor pe termen mediu”, a declarat preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet în urma şedinţei Consiliului BCE de la Atena.

Potrivit BCE, rata inflaţiei a scăzut în cele 15 ţări în care circulă moneda euro de la 3,6 la 3,3%, inflaţia fiind însă în continuare peste limita de două procente necesară pentru stabilizarea preţurilor.

Reamintim că Banca emitentă americană, Fed, a scăzut în ultimele luni dobânda de referinţă de la 5,25 la doar 2%, pentru a aplana efectele crizei financiare internaţionale. Contrar Fed, BCE şi Banca Centrală a Marii Britanii preferă o menţinere a nivelului actual al dobânzii de referinţă la 4 respectiv 5%.