Bayreuth: O zi toridă de festival | Germania | DW | 18.08.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Germania

Bayreuth: O zi toridă de festival

De ce sunt atâția fascinați de Bayreuth, mă întreba deunăzi cineva? Ce e așa deosebit la acest festival? De ce orașul a devenit loc de pelerinaj pentru iubitorii muzicii lui Richard Wagner?

Festspielhaus, clădirea Festivalului din Bayreuth

Festspielhaus, renumita clădire a Festivalului din Bayreuth, la deschidere în acest an, pe 25 iulie

E parcă din ce în ce mai cald, deși aerul condiţionat funcționează la maxim. Nici nu-ți vine să oprești undeva pe drum și să dechizi ușa masinii. Ai senzaţia că te doboară căldura. Drumul e destul de anevoios, sunt sute de kilometri de parcurs, iar Germania se afundă pe zi ce trece tot mai mult în șantiere. Pe autostradă, în orașe - pretutindeni șantiere. Dacă unul își încheie, printr-o minune, lucrările, în locul lui apar cât ai bate din palme două, dacă nu chiar trei noi. Ca ciupercile după ploaie. Multe străzi sunt pline de gropi și rămân nereparate. ”Începe să fie ca-n România“, constata într-o zi un prieten neamț, un mare iubitor de altfel al României, pe care o vizitează des de ani de zile.

Casa Wahnfried, în care Wagner și-a dorit să trăiască în pace (vezi inscripția cu litere aurii de pe fațadă). În fața vilei: bustul Regelui Ludovic al II-lea al Bavariei, care l-a susținut enorm pe compozitor

Casa Wahnfried, în care Wagner și-a dorit să trăiască "în pace" (vezi inscripția cu litere aurii de pe fațadă). În fața vilei: bustul regelui Ludovic al II-lea al Bavariei, care l-a susținut enorm pe compozitor

Și tocmai din acest motiv am plecat foarte devreme, ca să nu ajungem în ultima clipă. Într-un an s-a întâmplat și asta. Autostrada a fost atât de aglomerată încât n-au mai rămas decât câteva minute înainte de spectacol, atât doar cât te puteai schimba la toaletă. Căci să nu uităm, e totuși vorba de Bayreuth și nu mergi chiar oricum îmbrăcat, ca pe drum. De fapt e o adevărată plăcere să vezi cum, uneori pentru o singură după-amiază și seară, atâția oameni se îmbracă festiv și celebrează pur și simplu momentul. Și nu mă refer la cei care asistă la deschidere - politicieni, personalități din showbiz sau alte domenii, stele și steluțe, sau mai ales la oamenii care vin ”ca să fie văzuți“, și nici la cei care au o vestimentație cât mai stridentă, ca să atragă privirile tuturor. Mă refer la adevărații “wagnerieni“, la cei care vin aici, în acest loc aproape magic, doar pentru că iubesc această muzică și pentru că vor să trăiască un moment de neuitat. În paranteză fie spus că și criticile, nu doar ridicarea în slăvi, sunt la ordinea zilei la Bayreuth - ba montarea a fost prea modernă, prea politică sau pur și simplu fără sens, ba scenaristul, ba dirijorul, ba soliștii… Și chiar și atunci când unele lucruri nu sunt pe gustul publicului, când se întâmplă ceva neprevăzut, momentul tot rămâne de neuitat. Îmi amintesc cum la premiera "Walkiriei" la Opera de Stat din Viena, baritonul care interpreta rolul lui Wotan, un cântăreț dealtfel foarte bun, și-a pierdut pur și simplu vocea. Și asta, cum spuneam, în seara premierei. Cu siguranță acesta trebuie să fie coșmarul multor cântăreți. În pauză a fost găsit un înlocuitor care a cântat de pe margine, iar sărmanul rămas fără voce a mimat doar pe scenă.

Salonul din vila Wahnfried

Salonul din vila Wahnfried cu vedere spre parc și spre cavoul în care își dorm somnul de veci compozitorul și soția sa Cosima. Nu departe de mormintele unora dintre câinii îndrăgiți ai lui Wagner.

Revenind la Festivalul Wagner de la Bayreuth, dincolo de acustica renumită din celebra sală de pe Colina Verde, teatru ridicat după planurile stricte ale compozitorului, de nivelul ridicat al muzicienilor, al tuturor artiștilor implicați, prezența la festival devine specială și pentru că presupune adesea un mare efort și, mai ales, noroc. Noroc dacă reușești să intri în posesia mult râvnitelor bilete. Procedura de vânzare s-a simplificat puțin în ultima vreme, dar tot nu e deloc ușor să găsești un bilet, care, să nu uităm, e și destul de piperat dacă e într-o categorie mai bună. Apoi, trebuie rezolvată problema cazării. Altă problemă! Am rezervat cu o jumătate de an în urmă camera la hotel și nu mai rămăseseră prea multe locuri libere. În sfârșit, urmează bucuria așteptării. Pregătirile, garderoba etc.

Am rezervat camera la un hotel la care locuisem deja data trecută și care m-a impresionat prin atenția și grija personalului pentru iubitorii muzicii lui Wagner. În hotel, totul se învârte în jurul creației și personalității marelui compozitor german. Cu câteva ore înaintea operei din ziua respectivă, oaspeții se adună în lobby, vorbesc, schimbă impresii despre spectacolul din ziua precedentă sau își împărtășesc așteptările legate de seara ce vine. Totul la o cupă de șampanie și gustări, oferite de hotel, care pune la dipspoziție și transportul spre Operă (Festspielhaus). Atmosfera plăcută este completată de acordurile pieselor interpretate de un tânăr pianist. Oameni, mulți până atunci absolut necunoscuți, lasă impresia a se ști de mult, a face parte dintr-o mare familie. Și la masa de seară - restaurantul hotelului ține cont de orele de spectacol și rămâne deschis până târziu în noapte - se intră ușor în vorbă cu ceilalți clienți. Subiectul de discuție e mereu același: Wagner și implicit orașul Bayreuth.

Annette C. din Düsseldorf și-a propus să revină la Bayreuth

Annette C. din Düsseldorf și-a propus să revină la Bayreuth cât de curând

Cel mai mult de povestit au bineînțeles wagnerienii cu tradiție pe Colina Verde. Ce le-a plăcut și ce nu și de ce de-a lungul anilor. Dar și cei veniți pentru prima oară au ceva de spus. Emoția li se poate citi în ochi și-n glas. Annette C. din Düsseldorf, care se afla pentru prima dată la Bayreuth, îmi mărturisea: ”M-a impresionat întreaga atmosferă din acest minunat oraş. Mai ales oamenii care celebrează cu fast muzica lui Wagner. E pur şi simplu molipsitor - cred că şi fără a fi mare mare fan Wagner, te molipseşti de atâta entuziasm. Şi teatrul, Festspielhaus, care îşi deschide porţile doar pentru acest festival, e impresionant. Din păcate nu are aer condiţionat, şi ieri seară, la ”Olandezul zburător”, operă care se joacă fără pauză, am avut într-adevăr mari dificultăţi să rezist în sală. Nu a fost deloc uşor. M-a impresionat și faptul că persoanele vârstnice, care alcătuiesc majoritatea publicului, au rezistat cu stoicism.”

Fratele ei, Jo, a trecut cu ani în urmă prin această experiență. De atunci a tot revenit: ”În adolescență eram fascinat de muzica lui Wagner. Am ascultat multe înregistrări pe disc ale operelor wagneriene. Cele de la Bayreuth erau speciale: o muzică deosebită dintr-un loc deosebit. Cu timpul fascinația mea pentru Wagner s-a mai estompat. Când însă, cu câțiva ani în urmă, am avut șansa de a mă afla la Bayreuth, focul s-a reaprins. Acest loc este într-adevăr special. În timpul Festivalului Wagner, orășelul se transformă într-un loc magic, care te fascinează, te vrăjește."

Achim Porsch, directorul hotelului Rheingold, la recepție, alături de Wagner

Achim Porsch, directorul hotelului "Rheingold", la recepție, alături de "Wagner". Astfel de figurine întâlnești la tot pasul în Bayreuth.

Realitatea e că frumosul orășel din Franconia Superioară, în Bavaria, trăiește practic de pe urma lui Wagner. La tot pasul întâlnești ceva legat de creația compozitorului. Nume de străzi, farmacii, magazine, hoteluri. Nici hotelul în care am stat nu face excepție: “Rheingold“. Achim Porsch, directorul hotelului îmi dă dreptate: ”Avem pe tot parcursul anului oaspeţi interesaţi de muzica lui Wagner, care vizitează şi muzeele care-i sunt dedicate. Dar perioada de vârf o reprezintă această lună în care se desfăşoară Festivalul Wagner. Hotelul nostru se află deja în al cincilea an de când l-am redeschis, după o minuțioasă renovare şi desigur, festivalul ne ajută să rezistăm pe perioade mai puţin frecventate de turişti, cum sunt lunile ianuarie sau februarie. Rezervările se fac deja cu multe luni în urmă, de cum se pun în vânzare biletele. Oaspeţii noştri provin din diferite colţuri ale lumii, majoritatea din Germania, urmați de cei din Marea Britanie şi SUA. Pe perioada festivalului avem un număr mult mai mare de angajaţi, prelungim durata până la care se poate lua micul dejun sau cina…” Achim Porsch îmi mai spune că hotelul este de fapt o întreprindere de familie și atmosfera de lucru este ca atare foarte plăcută. Având și un domeniu viticol în Pădurea Neagră, oferă clienților vinuri din producția proprie și de bună calitate. Tot de la el aflu că odată cu modificarea de către conducerea festivalului a regulamentului de vânzare a biletelor, prin posibilitatea de a le achiziționa online, s-a schimbat în parte și structura de vârstă a oaspeților sosiți la festival: aceștia sunt din ce în ce mai tineri.

Statueta din holul hotelului îl reprezintă pe celebrul căine al lui Wagner, Russ

Statueta din holul hotelului îl reprezintă pe celebrul căine al lui Wagner, Russ. Recent a apărut chiar un volum cu tilul "Câinii lui Richard Wagner", de Franziska Polanski

Cine e interesat să afle mai mult despre universul muzical wagnerian, despre compozitor și familia sa, despre istoria festivalului, inclusiv despre capitolul întunecat al acestuia din perioada nazistă, poate vizita Muzeele Wagner, al căror nucleu îl constitue “Casa Wahnfried“, în care artistul a locuit din 1874 și până la moartea sa, în 1883. Casa e înconjurată de un minunat parc care te invită la odihnă sau plimbare. Mai ales într-o zi în care termometrele se apropie de 40 de grade celsius. Pe terasa cafenelei din imediata apropiere a vilei poți trece în revistă câteva din momentele serii anterioare, probabil cea mai toridă a anului: sub vraja universului wagnerian, vocile mari însoțite de un ansamblu impecabil, apoi acustica celebră de care am mai vorbit. Și 2000 de oameni înghesuiți ca sardelele pe scăunelele înguste de lemn, luptând vizibil cu temperaturile de nedescris. O mare de evantaie în sală, pe scenă... o mulțime de ventilatoare. Căci în această montare, ultima de altfel după șase ani la Bayreuth, căpitanul norvegian Daland este proprietarul unei fabrici de ventilatoare. O găselniță regizorală care altfel, în condiții calorice cât de cât normale, ar fi fost discutabilă, fără a părea totuși grotescă. Îi admir profund pe cei care au rezistat până la capăt în ”cuptorul“ de pe Colina Verde, mulți trecuți de prima tinerețe. Doar câțiva nu au rezistat. Între aceștia și eu. La actul trei (e singura operă care se joacă fără pauză la Bayreuth) am părăsit sala. Mi s-a oferit imediat sprijin și apă și am fost invitată într-o încăpere în care am văzut pe un mare ecran finalul. O cameră cu aer condiționat! Totul e bine, când se termină cu bine. Dar nici nu s-au stins bine furtunoasele aplauze, că am și uitat momentele grele în care tare mi-aș fi dorit ca ventilatoarele de pe scenă să și funcționeze, și mă și gândeam cu bucurie la anul viitor. Oare obțin iar bilete la Bayreuth? Și dacă da, la ce? Poate la ”Lohengrin" cu Anna Netrebko? Sau la noul ”Tannhäuser" sub conducerea muzicală a lui Valeri Gherghiev?