1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germanii se tem de majorarea chiriilor

8 februarie 2020

Şi în Germania există deja cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus. Germanii se tem însă mai mult de creşterea chiriilor, după cum arată ultimul barometru de opinie Deutschlandtrend.

https://p.dw.com/p/3XSpz
Deutschland Immobilien l Wohnungssuche - Zeitungsanzeige
Imagine: Imago/Wolterfoto

Relatările de presă sunt dominate, în aceste zile, de ştirile privind răspândirea coronavirusului, depistat în China. Şi în Germania există cazurui de îmbolnăvire cu noul virus, primele fiind descoperite la o firmă din Bavaria, la care o angajată din Wuhan a ţinut un curs. 

Săptămâna trecută peste o sută de cetăţeni germani au fost evacuaţi din China şi puşi în carantină în Germania. Dintre aceştia câţiva erau infectaţi cu coronavirus. Deşi mulţi pacienţi infectaţi scapă relativ uşor de această boală, virusul, încă în bună parte necunoscut, a produs panică la nivel global. 

Germanii au încredere în autorităţi

Temerile germanilor referitoare la pericolul reprezentat de coronavirus nu sunt exagerate. Barometrul de opinie Deutschlandtrend, realizat pentru postul de teleleviziune german ARD de către institutul demoscopic Infratest dimap, relevă că opt din zece germani cred că situaţia se află sub control. 

Cât de scumpe ar trebui să fie alimentele?

magazin Germania
Imagine: picture-alliance/imageBROKER

Un alt subiect aflat în atenţia institutului demoscopic în această săptămână sunt preţurile la alimente. Statistic, germanii nu cheltuiesc nici zece procente din venitul lor pe hrană - foarte puţin comparativ cu alte ţări europene. Şi aceasta în detrimentul fermierilor şi mediului. Se câştigă tot mai puţin prin creşterea de animale sau agricultură.  

Fermierii germani au înregistrat, anul trecut, pierderi la venit de 18 procente. Guvernanţii vor să se implice acum în această chestiune. Astfel, la începutul săptămânii trecute, cancelara Angela Merkel a stat de vorbă cu reprezentanţi ai comerţului cu amănuntul şi ai industriei alimentare pe tema comerţului echitabil şi a scumpirii preţurilor la produsele alimentare.  

Doar fiecare al doilea german ar plăti mai mult pe alimente

54 la sută dintre cei chestionaţi consideră că preţurile la alimente sunt prea mici, în timp ce 43 la sută au o părere contrară. Dintre aceştia din urmă 36% cred că preţurile sunt juste, iar 7 % chiar prea ridicate. 

Propuneri de genul interzicerii vânzării alimentelor la preţuri mai mici decât costurile de producţie se bucură în rândul germanilor de o susţinere largă (73%). Desigur că opiniile celor chestionaţi depind şi de venitul lor lunar. 

Chiriile sunt în continuă creştere

locuinţe Berlin
Imagine: picture-alliance/Bildagentur-online/Schoening

Tema care-i preocupă pe germani indiferent de venit e lipsa de locuinţe la preţuri rezonabile. Tot mai mulţi oameni părăsesc mediul rural stabilidu-se în centrele urbane. Cererile crescânde de pe piaţa imobiliară au dus la majorarea continuă a chiriilor. Cine nu câştigă bine şi nu e dispus să plătească cea mai mare parte a salariului pe chirie, are o problemă.

Doar 14 la sută dintre germani sunt mulţumiţi de eforturile guvernanţilor de a suplimenta numărul de locuinţe la preţuri rezonabile. În ultimii ani, statul şi-a diminuat continuu angajamentul în construirea de locuinţe sociale. 

În contextul acestei situaţii tensionate, germanii salută în majoritate măsurile decise pentru a ameliora lucrurile. De pildă îngheţarea chiriilor la Berlin pentru următorii cinci ani precum şi stabilirea unui plafon care să nu poată fi depăşit. 71 la sută consideră măsurile berlineze drept bune, iar 24 la sută mai degrabă proaste. 

Tot mai puţină susţinere pentru actuala coaliţie conservator-laburistă

barometru de opinie
Dacă duminică ar fi alegeri parlamentare....

Aproape o treime dintre participanţii la sondaj sunt mulţumiţi de activitatea guvernului federal, în timp ce două treimi privesc situaţia cu ochi critici. Încrederea în cabinetul de la Berlin a scăzut faţă de luna ianuarie, cel mai nemulţumit fiind electoratul formaţiunii populiste AfD. 

Dacă duminică ar fi alegeri, formaţiunile conservatoare CDU şi CSU ar întruni, ca în luna ianuarie, 27 la sută din voturi, iar partenerul lor de coaliţie, social-democraţii din SPD doar 14 procente. Verzii ar obţine 22%, iar AfD 14%. Stânga şi-a ameliorat poziţia, atingând 9 procente, în timp ce liberalii din FDP au pierdut un procent ajungând la 8 la sută. 

Sabine Kinkartz
Sabine Kinkartz Sabine Kinkartz, reporter DW la Berlin, scrie despre politică și economie.