Balaurul, românii şi pericolul acut

România n-ar fi „în pericol acut”. Potrivit CSAT. Dar, potrivit ediţiei de miercuri a ziarului berlinez Die Welt, „Putin îi face pe ucraineni să tremure”. Iar Frankfurter Allgemeine Zeitung scrie: „Putin continuă să-i ameninţe, păstrându-şi explicit deschisă opţiunea recursului la forţă militară contra teritoriului ucrainean”.

Or, dacă balaurul scoate fum pe nări la uşa aproapelui lor, vecinii celor direct ameninţaţi n-or fi oare în pericol să se trezească incendiaţi şi ei?

Între oamenii politici români, Traian Băsescu este, totuşi, o excepţie salutară. El, cel puţin, a pus batista pe ţambal abia după ce l-a identificat clar pe agresor, denunţând agresiunea Rusiei. Bine ar fi însă, ca românii să nu se amăgească. Destabilizările nu se opresc la graniţe. Politica struţului n-ajută. Iar NATO nu preţuieşte mai mult decât voinţa alianţei de a lupta pentru valorile pe care afirmă că le apără.

Pe moment, năucit de verdictul necruţător al burselor, care, spre deosebire de nehotărârea dezbinaţilor occidentali s-au pronunţat năprasnic, lansând rubla în picaj spre hăuri, Putin şi-a manifestat propensiunea spre un dialog. Iar în vest nici un om politic responsabil nu preferă războiul cu o putere nucleară unei păci fie şi fragile, fie şi precare. Democraţiile occidentale n-au fost niciodată iresponsabile. Dar au pretins întodeauna că sunt în stare să înveţe din trecut. Pare că le vine tot mai greu s-o facă, devreme ce, după Georgia, unele din ele dau semne să se aranjeze şi cu scindarea Ucrainei.

Mai nou, s-a mai adăugat o greşeală la cârca de iluzii şi erori scoase la iveală de criza din Crimeea şi de placiditatea manifestată de unele state apusene faţă de o agresiune ultranaţionalistă, comisă în numele Rusiei mari, de către un tiran de factura lui Vladimir Putin. E, poate, cea mai tragică inadecvare de la epoca nazistă încoace.

E vorba de reşuta în laşitate şi reflexe pacifiste a unei părţi a Europei şi incapacitatea unora, în vest, de a înţelege ce rău imens se poate face sub pretextul unei prezumtive Realpolitik şi găunoase şi perdante, ce admite aruncarea în aer a întregului edificiu normativ al lumii. În faţa neo-imperialismului Kremlinului, care-şi arogă dreptul de a interveni manu militari oriunde nu-i convine un regim, împăciuitorismul de tip Chamberlain şi Daladier şi-a croit drum în alianţă.

Or, testul decisiv pentru o naţiune, pentru un pact de tipul NATO, pentru o cultură sau civilizaţie îl furnizează reacţia la pericolul războiului, la primejdia unei conflagraţii care s-ar putea solda cu un preţ mare în vieţi. Doar civilizaţiile cu o identitate şi valori morale clare şi curajul de a se bate pentru ele supravieţuiesc pe termen lung. Cele ce clipesc primele, dau înapoi şi se lasă îngenuncheate sunt condamnate să dispară.

Sigur, diplomaţiei trebuie să i se acorde toate şansele posibile. Din acest punct de vedere, Germania şi Italia au dreptate să ceară să nu se obtureze toate canalele de comunicare cu Kremlinul. E bine de vorbit cu adversarii, cât timp mai ai motive să crezi că nu-i fatal să aibă un comportament iresponsabil. Dar odată ce s-au dovedit iraţionali nu mai rămâne decât opţiunea cămăşilor de forţă.

Putin încearcă să-i convingă pe ruşi, ca şi pe occidentali de o serie de ficţiuni şi fantezii, între care de „fascismul” şi „antisemitismul” întregii opoziţii pro-europene care a preluat puterea la Kiev. Grav e că pare să creadă sincer în propria-i propagandă, ceea ce alimentează speculaţiile cu privire la sănătatea sa mintală.

Cozile de topor ale Kremlinului încearcă la rândul lor, în termeni net mai raţionali, să convingă Occidentul că Moscova ar avea interese legitime în Ucraina, pe care revoluţia Maidanului le-ar fi violat. Că ar fi "normal" ca o mare putere să-şi asigure controlul asupra flotei Mării Negre, să-şi apere minoritarii chipurile "ameninţaţi" şi să încerce să împingă înapoi avansul alianţei militare adverse către graniţele ei.

Or, Moscova dispune de toate informaţiile spre a şti că vestul, care, din motive de eficienţă a sistemului a câştigat Războiul Rece, n-a vrut niciodată întoarcerea la confruntare. Că pe Maidan s-au impus nu occidentul, nu imperialismul şi cu atât mai puţin un presupus fascism, ci valorile occidentale, valorile democraţiei şi statului de drept la care au aderat liber revoluţionarii. E o palmă grea pentru o tiranie.

E atât de grea această palmă încât Putin învinuieşte acum direct „amestecul” Poloniei sau Lituaniei. Că propaganda sa osândeşte şi „mercenari germani şi americani” pentru imaginara lor "ingerinţă" în revoluţia ucraineană (şi în destabilizarea Crimeii) e o probă că Putin nu e, cum s-a crezut prea multă vreme în vest, un simplu autocrat cu o forma mentis de mahalagiu.

Nu e un mardeiaş de cartier, care, odată fluierat de arbitru, se cuminţeşte brusc, devine un boxer în regulă şi pune capăt loviturilor multiple aplicate sub centură cu o mănuşă camuflând potcoava. Nu e nici doar şeful cleptocraţiei de sorginte kaghebistă care vede enorm şi simte monstruos, crezându-şi neamul înconjurat doar de duşmani.

Din două una, prin urmare. Putin e ori victima megalomaniei şi a unui delir de persecuţie. Ori, mai degrabă, e, la nivel global, liderul contra-democraţiei, al unui sistem nu doar autoritar, ci totalitar de-a dreptul. În ambele situaţii se cere pus urgent la punct. Pentru că, spre a-l parafraza pe ministrul de externe al Poloniei, un balaur nu-şi potoleşte foamea cu o victimă.

Iluzorii sunt deci varii convingeri exprimate adesea în vest. De pildă că dialogul cu Putin ar fi posibil, ba chiar obligatoriu întru soluţionarea unor dosare precum Siria sau Iranul. Deloc întâmplător, Putin n-a ajutat la rezolvarea nici unei crize mari.

În schimb, e un pericol. Iar drumul de la un pericol acut la unul latent nu e prea lung. Spre a fi oprit din amocul său actual, spre a se salva integritatea Ucrainei, libertatea şi stabilitatea vecinilor ei şi validitatea dreptului internaţional n-ar fi nevoie nici măcar de forţa armelor, dacă nu s-ar exclude ab initio cartea militară. Rusia e economic slabă. Ar fi, deci, de ajuns sancţiunile. Şi un pic de curaj.