Baia de sânge de la Târgul de Crăciun berlinez și gafele Germaniei | Germania | DW | 20.12.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Baia de sânge de la Târgul de Crăciun berlinez și gafele Germaniei

S-au împlinit cinci ani de la masacrul care a însângerat Târgul de Crăciun berlinez. Cel mai sângeros atentat islamist din Germania a fost rezultatul și debutul unei lungi serii de gafe și erori cu consecințe funeste.

Crima în masă de la 19 decembrie 2016 a început, la drept vorbind, cu mult înainte ca tunisianul Anis Amri s-o comită. A continuat la nivel moral, dar nu numai, după ce a săvârșit-o. Și nu și-a epuizat seria de consecințe funeste nici la cinci ani de atunci, de vreme ce s-a perpetuat din ce în ce mai inexplicabil și tragic, printr-o serie interminabilă și revoltătoare de greșeli, gafe și delicte ale autorităților germane, a căror inadecvare a atins, în acest dosar, proporții de-a dreptul epice.

Proaspăt imigrat și scăpat din vizor de serviciile secrete germane, deși autoritățile știau bine ce-i poate pielea, Anis Amri a omorât la 19 decembrie un șofer de camion polonez. S-a urcat apoi la volanul imensului vehicul, a pornit pe străzile capitalei germane și a intrat ca în brânză în oamenii distrați sau pe cale de a târgui în Piața Breitscheid, plină ochi, în acea zi, întrucât găzduia, ca întotdeauna, Târgul de Crăciun. Iar Târgurile de Crăciun, se știa, sunt una din țintele predilecte ale teroriștilor islamiști. În capitala Germaniei, în alte orașe europene, peste tot în vest. Sau ar fi trebuit să se știe.

Dar, din motive obscure, pare să nu se fi știut. ”Pare”, spun, pentru că nici până azi, după nenumărate cercetări și investigații polițienești și un șir virtual nesfârșit de ședințe ale celor nu mai puțin de trei comisii de anchetă parlamentare instituite parcă în zadar după măcel, fundalul, dedesubturile și urmările reale ale crime rămân încă să fie complet elucidate.

Cum a fost lăsat Anis Amri să omoare

În răstimp, continuă să moară victimele islamistului care, deși ușor de oprit înainte de a face orice mișcare periculoasă, parvenise nu doar să-l împuște pe polonez, ci să-i transforme camionul cu remorcă în armă de omor în masă, iar târgul berlinez în scena unei realități horror. Încă o victimă, a treisprezecea a atentatului său, a decedat la finele lunii octombrie 2021, din pricina urmărilor rănilor suferite cu aproape cinci ani înainte. Or, după ce i-a călcat pe oameni, teroristul s-a dat jos din camion și a plecat liniștit în Italia, unde, grație poliției italiene, a ajuns să fie oprit în ajun de Crăciun și împușcat înainte ca a doua zi statul islamic să-i revendice faptele de sânge.

Or, oficialitățile germane erau prevenite. Ar fi trebuit, în orice caz, să fie. Cu doar un an și șase luni înaintea atentatului de la Târgul de Crăciun, guvernul Angelei Merkel deschisese unilateral granițele, lăsând să intre în Germania, în 2015, sute de mii de migranți din Maghreb și Orientul Mijlociu, deși vestul continentului fusese în lunile anterioare scena unor atentate și mai oripilante decât cel de la Berlin. În ianuarie 2015 Europa își asumase ”Je suis Charlie”, după baia de sânge soldată cu uciderea membrilor redacției unei celebre reviste de satiră și umor pariziene, care publicase caricaturi ale lui Mohamed.

După numai câteva luni, în martie 2016 avea loc altă baie de sânge islamistă pe aeroportul din Bruxelles. În iulie, un compatriot al lui Anis Amri, un tânăr tunisian islamist cu cetățenie franceză, punea în aplicare recomandarea al Quaidei din 2010, de a folosi ”un camion ca o mașină de tuns iarba, în cele mai dens populate zone” în care și-a condus vehiculul ”cu viteza maximă pentru a face mai multe daune”.

La volanul camionului său frigorific de 19 tone insul a însângerat ca niciodată în istorie Nisa, omorând cel puțin 85 de oameni, între care mulți copii, înainte de a fi împușcat. Alți 130 de oameni au fost asasinați în noiembrie 2016, la Paris, de islamiști, în parte proaspăt imigrați.

Cu ce se ocupau în acest răstimp, autoritățile germane? Greu de spus. Nu e clar de ce n-au învățat din crima în masă teroristă de la Nisa și n-au instalat din timp borne și stâlpi de beton anti-staționare și anti-intruziune în jurul Târgurilor de Crăciun germane. Nu fuseseră, oricum, capabile să realizeze dimensiunile urii și amenințării. Or, deveniseră evidente în Germania din 1999, odată cu arestarea islamistului turc Metin Kaplan. Se afișaseră terifiant la 9/11. Și se manifestaseră apoi în atentatele comise rând pe rând, de-a lungul aceluiași an fatidic 2016, la Hanovra, Würzburg și Ansbach, de teroriști inspirați de statul islamic, între care o adolescentă de numai 15 ani.

Ce făceau serviciile secrete? Tăiau frunză la câini?

Ce anesteziaseră serviciile? O presă prelucrând în neștire teme dragi corectitudinii politice, potrivit cărora imigranții și islamismul n-ar fi constituit vreo primejdie, esențială fiind ”cultura bun-venitului", celebrată de Angela Merkel din 2015, cu afirmația fără acoperire, care s-a dovedit, vai, iluzorie, că ”vom reuși”? Așa se pare. Fiindcă teroristul tunisian Anis Amri intrase în Germania fără acte, în acea vară ieșită din comun a anului 2015, după ce se aflase ani la rând în colimatorul serviciilor secrete italiene, căci devenise violent, rănise oameni și fusese condamnat în Italia.

I se respinsese cererea de azil avansată în Germania dar, din motive grotești, ținînd pe de o parte de lipsa de voință a oficialităților, pe de alta de o legislație federală plină de carențe, nu fusese expluzat, deși poliția germană știa că reprezintă un pericol terorist acut și îl etichetase în consecință. Cu toate acestea, instituțiile de forță puseseră capăt prematur, în vara anului 2016, în mod neexplicat, în fapt criminal, supravegherii lui, lăsând-ul pe terorist să zburde, să omoare și să părăsească țara în voie. Cum de-a fost posibil?

”Lipseau resurse în servicii”?

Evident. Apoi, s-au luat ”decizii individuale eronate” și au existat ”deficiențe structurale în autoritățile competente”, însărcinate să țină piept pericolului islamist”, s-a afirmat într-un raport oficial emis, după investigații, în 2018. Raportul deplângea între altele ”suprasolicitarea completă a oficiilor pentru străini și azil” din Germania.

Spus pe șleau, polițiile regionale germane își dăduseră cu ”stângu-n dreptul”. Se vădiseră mai neîndemânatice decât Stan și Bran, cu efecte însă tragice, nu comice. Iar poliția judiciară federală omisese să preia, cum ar fi fost normal, dosarul Anis Amri.

Omul nu fusese expulzat, cum ar fi trebuit și, din motive până azi neclare, se pusese capăt urmăririi lui. Ar fi fost destul ca să facă necesare ample demisii și sancțiuni usturătoare. Care însă, vai, nici în vis nu s-au produs. Dimpotrivă. Nefăcutele cele mai revoltătoare au continuat. Victimele lui Amri s-au văzut hărțuite cu formulare strigătoare la cer, nu cu privire la un act terorist, ci la un presupus ”accident de circulație”, fiindcă în nomenclatorul poliției germane realitatea deja veche, a prefacerii de camioane în arme teroriste, încă nu figura, alături de ciomege, pistoale, puști și mitraliere.

Prelungirea situării alăturea cu drumul și complicii lăsați să scape

Inadecvarea autorităților a continuat și în estimarea oficială, potrivit căreia diversele ”omisiuni și aprecieri individuale eronate” ale serviciilor n-ar fi ”împiedicat, în sine, ci doar luate împreună” atentatul. Ceea ce e, vădit, o enormitate monumentală.

Căci dacă nu se sista supravegherea, s-ar fi intervenit poate chiar înaintea împușcării polonezului și, oricum, înaintea atacului asupra Târgului de Crăciun.

Unul din aspectele cele mai scandalose și până azi neelucidate ale impotenței grotești a autorităților vizează chiar atentatul și urmarea sa imediată. Un făptaș, complice sau martor cheie al evenimentelor a fost expluzat ”de serviciile de securitate” germane în timpul anchetei, pentru a se ascunde, potrivit publicației germane Focus, ”implicarea lui în atentatul asupra Târgului” eșecul colosal al poliției.

E vorba de tunisianul Bilel Ben Ammar, un islamist radical, care, în mod straniu, s-a aflat, se pare, și în sângeroasa vară la Nisa, cu doar câteva zile înainte ca un compatriot să transforme Coasta de Azur în cimitir. Câteva luni mai tîrziu frecventa aceeași moschee berlineză în care s-a rugat Anis Amri, înaintea de a-și demara crima în masă de la Târg. Se întâlniseră înainte și după atentat, căci Ammar pare să fi fost filmat după masacrul cu camionul de o cameră de luat vederi din Piața Breitscheid pocnind în cap cu o bucată de lemn un trecător, care se mai află și azi în comă, spre a ”face pârtie”, înlesnind astfel fuga compatriotului său islamist de la locul crimei.

Telefonul lui Ammar era plin de imagini de groază de la Târgul proaspăt însângerat de complicele lui. Cu toate acestea a fost pus în libertate și expediat, împreună cu alți apropiați ai teroristului, în Tunisia. Ceea ce, din unghiul oricărui observator independent, poate echivala cu sabotaj și trădare.

Nu altceva s-a dovedit fapta comisă de doi polițiști care, după atentat, au modificat ilegal informații cu privire la activitarea de traficant de stupefiante a lui Anis Amri. Amândoi au rămas, culmea, nesancționați. Ca și polițiștii informați de pomană, imediat după atentat, din surse secrete, informație confirmată de un înalt oficial kurd, că masacrul de la Târg ar fi fost comandat de un terorist al statului islamic, pe nume Ali Hazim Aziz, alias Abu Bara’a al Iraqi. Era un ins implicat în varii atentate cu zeci de morți, atât în Franța cât și în Germania, Marea Britanie și Liban. A rămas nepedepsit, căci serviciile germane au omis să-l vâneze sistematic, așa cum ar fi trebuit, preferând să se țină cu dinții de bizara idee, potrivit căreia crima de la Târg ar fi fost opera unui făptaș izolat.

S-a învățat câte ceva. Dar mult prea puțin

E adevăt că, ulterior, serviciile germane și-au sporit efectivele și, incredibil, au creat cu o întârziere de ”numai” câteva decenii un departament consacrat combaterii terorismului islamist. Care făcea ravagii de multe decenii în occident. În plus, s-au investit niște sume în digitalizare și s-au înăsprit, întrucâtva, regulamentele, astfel încât să permită urmărirea sau expulzarea mai lesnicioasă a unora dintre potențialii făptași.

Dar victimele au fost tratate cu picioarele. Familiilor celor uciși nu li s-au oferit terapii psihologice decât după ani de la atentat. În schimb, i-a însoțit din capul locului, cu o promptitudine și o consecvență demne de cauze mai bune cruzimea birocratică a oficialilor. Care le-a transformat viața în al doilea infern. Iar Angela Merkel și-a încălcat solemna promisiune, repetat, dar în van, articulată, a unei ”elucidări fără rest” a crimei teroriste din decembrie 2019.

Problema gravei subaprecieri a terorismului islamist ca amenințare planând asupra vestului persistă fatal, de vreme ce poliția germană atribuie automat extremei drepte, bunăoară, orice faptă antisemită pe care n-o lămurește, deși e foarte posibil să fi fost comisă de musulmani.

Nu uimește nici faptul că ministrul de Interne al noului guvern german, Nancy Faeser, a apreciat că ”extremismul de dreapta”, iar nu islamismul, care a făcut net mai multe victime și are mult mai mulți făptași potențiali în Germania, ar fi, chipurile, ”cel mai mare pericol”.

Or, cât timp autoritățile nu-și dau jos de pe nas ochelarii ideologici, pericolul unor noi și ample băi de sânge se va perpetua. Și, evident, va spori.

Vă mai recomandăm