Autonomiştii după alegeri

Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Balazs Izsak, a declarat că aşteaptă în continuare ca preşedintele Traian Băsescu să aceepte un dialog pe tema autonomiei secuilor, după modele existente în Europa. "Nu am primit încă răspuns, dar am totuşi speranţa că vom reuşi să ducem un dialog şi cu Preşedinţia, a spus Balasz.”

Autonomiştii secui nu au abandonat aşadar subiectul, dar capacitatea lor de argumentare ţine foarte mult şi de rezultatele obţinute la primele alegeri la care au avut o libertate de exprimare mai mare.

CNS nu a participat ca atare în alegeri, autonomiştii fiind repartizaţi şi la UDMR şi la PCM. Atîta numai că UDMR a avut cel mai adesea o poziţie ambiguă faţă de autonomia teritorială, în timp ce Partidul Civic Maghiar (Magyar Polgáry Párt) îi reprezintă într-o mult mai mare măsură pe cei care militează pentru autonomia Ţinutului secuiesc. Pentru tema autonomiei teritoriale este relevant aşadar ce scoruri a obţinut PCM-ul şi care este raportul cu UDMR, care a rămas formaţiunea cea mai bine reprezentată, dar care preferă să ducă la Bucureşti o politică consensuală.

În ansmblu UDMR şi-a confirmat poziţia obţinînd 5,26% (419.029 voturi) la voturile aşa numite politice, adică cele pentru Consiliile judeţene, in timp ce Partidul Civic Maghiar reuşeşte doar 0,99% (79.135)din voturi. E adevărat că procentele sînt raportate la întreaga ţară şi că în interiorul comunităţii maghiare PCM este de fapt mult mai bine reprezentat, obţinînd 18,8%.

Dificultatea celor care nu sînt maghiari de a înţelege tema autonomiei, cu toate variantele şi ramificaţiile sale, se trage în primul rînd din diferenţa de optică care separă pe maghiarii din zonele compacte (Harghita, Covasna şi unele localităţi din Mureş) de aceia care sînt risipiţi în zone majoritar româneşti.

Există într-adevăr o diferenţă importantă de accent, ungurii din “diaspora” fiind preocupaţi mai ales de o autonomie “culturală”, una fără bază teritorială, în timp ce secuii pun mai mult preţ pe autonomia zonei istorice pe care o locuiesc. De aceea ponderea PCM ar trebui să fie raportată la zonele secuieşti. Astfel în judeţul Covasna, UDMR reuşeşte totuşi să-şi păstreze prima poziţie, obţinînd în Consiliul Judeţean 15 mandate. Pe locul al doilea vine PCM cu 9 mandate. Asta înseamnă că voturile maghiarilor sînt repartizate în raport de 60% la UDMR şi de 40% la PCM. În judeţul Harghita situaţia este asemănătoare: UDMR are 18 mandate şi PCM 10 mandate, ceea ce înseamnă 55% UDMR şi 45% PCM. În judeţul Mureş PCM nu obţine nici un mandat, în timp ce UDMR se plasează pe prima poziţie cu 13 consilieri din 34.

Este adevărat însă că PCM obţine cîteva victorii la primării, reuşind să cîştige la Tîrgu Secuiesc, la Gheorghieni, Băile Tuşnad, Cristuru Secuiesc şi alte localităţi mai mici.

Aşadar, partizanii hotărîţi ai autonomiei teritoriale nu au reuşit să obţină o victorie nici în judeţele secuieşti. Explicaţia ar putea fi că Uniunea Democrată a Maghiarilor (de teama concurenţei) a preluat la rîndul ei tema autonomiei şi că alegătorii au ales în funcţie de alte considerente. Totuşi cei care cunosc istoria problemei ştiu că la rigoare reprezentanţii UDMR nu vor susţine subiectul şi că o dată trecute alegerile vor adopta o poziţie flexibilă, căutînd o formulă de coabitare cît mai puţin tensionată cu majoritatea românească.

De aceea relativa înfrîngere a PCM-ului este un indiciu important pentru temperatura temei autonomiste. Se poate presupune că, în aceste împrejurări, nici Administraţia de la Bucureşti nu se va grăbi să răspundă invitaţiilor din secuime.