Autocenzura, mecanismul gloriei și cum și-a pierdut presa dinții | România | DW | 03.05.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Autocenzura, mecanismul gloriei și cum și-a pierdut presa dinții

Partidele aflate la putere au mizat mereu pe jurnaliști prietenoși, pe instituții media care pot fi cumpărate sau șantajate, pe dispoziția spre compromis a ambelor tabere, presă și politică, în detrimentul cetățeanului.

În această simbioză, mecanismul gloriei funcționează în ambele părți, reciproc avantajos și adesea pe bani. Totul e posibil, fiindcă în România statul de drept nu mai funcționează cu adevărat, justiția e pusă în slujba politicului, magistrații buni încep să fie mai puțini decât băieții răi iar jocurile murdare din presă n-au prea făcut obiectul anchetelor judiciare. În schimb, jurnaliștii și magistrații onești au fost urmăriți și hăituiți, iar Gabriela Scutea, șefa Parchetului General, a părut să joace împotriva lor.

Pentru ei, recuperarea onoarei și punerea pe masă a adevărului se amână sine die, fiindcă pentru mulți procurori și judecători rolul justiției nu mai e aflarea adevărului, ci ascunderea lui.

Există o similitudine dureroasă în acest punct de inflexiune între presă și justiție, fiindcă ambele, deși au rolul de agenți sanitari ai societății, se ocupă de fapt cu accelerarea contagiunii, cu tragerea cortinei peste secretele murdare și camuflarea corupției morale și materiale care există la vârful puterii autohtone.

Despre suspiciunea de plagiat a premierului Nicolae Ciucă nu s-a vorbit deloc la marile posturi de televiziune iar la celelalte subiectul a fost atins superficial: fără să fie scoase la iveală amănuntele relevante ale poveștii unui mare general de armată, care între două operațiuni pe teren își scria teza de doctorat, cu propoziții școlărești și fragmente copiate direct de la alții. Zilele acestea, când era așteptată numirea prim-adjunctului procurorului general la Curtea Constituțională, aceleași televiziuni au ignorat adevăratul subiect: plagiatul lui Bogdan Licu, absența palmaresului profesional, ascensiunea lui lipsită de merite.

De ce presa din România nu mai are dinți? De ce site-urile care încearcă să facă opoziție supraviețuiesc greu de pe o zi pe alta?

Există câteva explicații la îndemână: marii patroni de instituții mass-media sunt angrenați în politică și afaceri, majoritatea au fost implicați în dosare de corupție sau chiar au făcut închisoare, în vreme ce alții se află în procese din care încearcă să iasă basma curată. Jurnaliștii trusturilor cu patroni compromiși au învățat autocenzura, care le-a devenit a doua natură. Nimeni nu mai acuză demult că a fost cenzurat, fiindcă atunci când se angajează într-un loc fiecare știe care sunt sensibilitățile, interesele și direcțiile de mers ale patronului său și le respectă.

Fenomenul autocenzurii e mult mai periculos decât cenzurarea propriu zisă, fiindcă ziaristul riscă să-și piardă anticorpii. Cum spunea George Orwell,  „jurnalismul înseamnă să publici ceea ce ceilalți ar vrea să țină ascuns. Orice altceva înseamnă relații publice”.

Nici instituțiile care funcționează cu bani de la bugetul de stat nu-și fac datoria de câine de pază al democrației, fiindcă sunt gestionate de consilii de administrație desemnate de partidele politice. Subiectele pe care le fac jurnaliștii de la TVR și Radio România Actualități sunt alese în așa fel încât să nu supere pe nimeni, să nu existe niciun fel de probleme, să fie tot arcul guvernamental mulțumit.

Site-urile mici care încearcă să fluture încă steagul criticilor pertinente se află adesea în pragul morții clinice, fiindcă ele nu au nici bani de la buget, nici din afaceri facilitate de relațiile cu statul și nici destulă publicitate. De fapt, publicitatea este o altă pârghie care poate fi folosită împotriva independenței presei, strangulând redacțiile mici. Împărțirea publicității se face, în mod logic, în  funcție de cifrele de audiență iar trusturile mari iau tot caimacul.

Presa locală a fost transformată de multă vreme și în mare măsură în trambulină de comunicare a politicienilor locali și în mijloc de șantaj în favoarea patronului care deține redacția. Câteva oaze de independență se luptă cu supraviețuirea, dar viața lor devine tot mai dificilă.

Nu e de mirare deci că România a scăzut cu 8 poziții și a ajuns pe locul 56 în ierarhia țărilor din indexul libertății presei pe anul 2022, publicat la 3 mai de Organizația Reporteri fără Frontiere.