Atena, în căutarea plăţilor reparatorii

Premierul elen, Alexis Tsipras, a declarat în ultimele săptămâni de două ori, cu ocazii diferite, că reparaţiile de război cerute Germaniei constituie "o chestiune de onoare pentru Grecia şi poporul elen". Această problemă a redevenit de actualitate în contextul publicării raportului final alcătuit de o comisie de specialitate a Parlamentului, formată din reprezentanţi ai tuturor partidelor. În raport se arată că daunele provocate Greciei de armata germană în anii de ocupaţie, distrugerile, crimele de război şi un credit acordat silit sunt estimate la 270 de miliarde de euro. Raportul descrie de asemenea măsurile pe care Grecia intenţionează să le ia pentru a face acest litigiu cunoscut la nivel internaţional. Este vorba despre reuniuni politice în străinătate, despre reuniuni interparlamentare şi congrese ştiinţifice. De asemenea, este posibil ca Grecia să se adreseze unor tribunale internaţionale. Aparent, acest conflict, care mocneşte de la finele ultimei conflagraţii mondiale, tinde să escaladeze. Totuşi, afirmaţii făcute pentru DW de preşedintele Parlamentului de la Atena, Nikos Voutsis, lasă să se întrevadă posibilitatea ca Grecia să se mulţumească cu mai puţin.

Revendicările elene

Grecia a avut mult de suferit în anii de război, când a fost ocupată de Germania nazistă. Zeci de mii de evrei greci au fost ucişi în perioada aprilie 1941 - octombrie 1945. Cel puţin 100.000 de oameni au murit de foame şi au fost distruse aproximativ 100.000 de imobile şi locuinţe. Ca represalii, aşezări întregi au fost făcute una cu pământul iar populaţia lichidată. Întreaga economie şi infrastructură a ţării au fost distruse în timpul ocupaţiei iar materiile prime au fost confiscate şi exportate. În plus, statul elen a fost silit să împrumute Germania cu o sumă cifrată în 1945 de Banca Centrală a Reichului nazist la 476.000 de Reichsmark, echivalentul a 10,3 miliarde de euro, potrivit calculelor greceşti.

Imediat după terminarea războiului, Grecia a primit din partea Agenţiei aliate pentru reparaţii aproximativ 25 de milioane de dolari sub forma unor instalaţii industriale demontate. După înfiinţarea Republicii Federale Germania, în 1949, la Londra a avut loc, în anii 1952/53 o conferinţă a datoriilor. Grecia, împreună cu majoritatea ţărilor care creditaseră Germania, a renunţat cu acea ocazie la jumătate din datoriile existente atât înainte cât şi după război. În schimb, soluţionarea plăţii reparaţiilor de război a fost amânată până la reunificarea Germaniei şi până la semnarea unui tratat de pace între Germania şi puterile învingătoare. În anii 1960, R.F.Germania, care redevenise între timp o forţă economică, a încheiat cu 12 state din vest aşa-numite tratate globale de reparaţii. Astfel de acorduri au fost încheiate, între altele, cu Franţa, Marea Britanie, Austria şi Grecia. Pentru cetăţenii eleni care "din motive de rasă, religie sau din cauza concepţiei despre lume" au fost "afectaţi de măsuri naziste de urmărire", guvernul de la Bonn a virat o plată în valoare de 115 milioane de euro. Cu acea ocazie dar şi ulterior, guvernele elene au tot declarat că problema reparaţiilor rămâne deschisă până la încheierea unui tratat de pace.

Germania ar fi trebuit să-l "încheie"

Din dorinţa de a eluda pretenţiile Greciei dar şi pretenţii venite din partea altor state cum ar fi Polonia, cele două state germane, RFG şi RDG, au insistat, cu acordul celor patru puteri învingătoare SUA, Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Franţa, ca reunificarea Germaniei să fie ratificată printr-un "Acord Doi plus Patru" şi nu printr-un tratat de pace. Despre asta, fostul ministru de Externe german, Hans-Dietrich Genscher a scris următoarele în memoriile sale: "Astfel am scăpat de grija unor cereri de reparaţii neprevăzute". Această atitudine poate să pară condamnabilă. Dar dacă Germania reunificată ar fi trebuit să achite cererile de reparaţii ale ţărilor pe care le-a ocupat în timpul războiului, ar fi intrat în incapacitate de plată, iar economia globală ar fi trecut printr-o criză severă, susţine istoricul Götz Aly. Această chestiune nu poate fi soluţionată decât "moral şi simbolic", afirmă şi colegul său Ulrich Herbert.

Afirmaţia sa pare valabilă cu atât mai mult cu cât Grecia nu pare să aibe şanse să-şi impună pretenţiile în justiţie. Cererile de despăgubire depuse de persoane particulare au fost respinse de tribunalele germane iar Curtea Internaţională de la Haga a refuzat să recunoască decizii ale justiţiei elene împotriva statului german, din raţiuni de drept internaţional. Este adevărat că Grecia ar putea cita Germania în faţa instanţei de la Haga, dar s-ar putea ajunge la un proces doar cu acordul Berlinului. Şi evident că asta nu se va întâmpla. Pentru guvernul german, reparaţiile de război constituie un capitol reglementat definitiv atât politic cât şi juridic. În consecinţă, partea germană refuză orice fel de discuţii oficiale pe această temă.

Se "sondează" despăgubiri pe altă cale

Atena ştie că are şanse reduse să obţină ceva în justiţie şi de aceea mizează pe negocieri. Preşedintele Parlamentului elen, Nikos Voutsis, a declarat pentru DW că nu se pune problema contopirii despăgubirilor de război cu negocierile care se poartă cu troica în vederea obţinerii de noi credite. Cu toate acestea, în ultimul an a apărut impresia că principalul partid de guvernământ, Syriza, încearcă să supună guvernul german unor presiuni prin chestiunea reparaţiilor, astfel încât Berlinul să renunţe la poziţia sa dură privitoare la condiţiile de creditare. Potrivit lui Voutsis, singura revendicare financiară la care Grecia nu este dispusă să renunţe este creditul silit acordat Germaniei în 1942. În rest, este vorba de "o recunoaştere sub aspect politic şi moral". Dimensiunea economică se situează, în opinia sa, pe locurile doi sau trei. Germania a început încă în timpul războiului cu rambursarea creditului în cauză, reucunoscându-şi astfel implicit obligaţiile.

Este greu de anticipat dacă Germania va accepta să returneze creditul de 10,3 miliarde de euro. Dar ar trebui s-o facă, afirmă istoricul Haben Fleischer. Fiindcă, spre deosebire de plata unor reparaţii, rambursarea unui credit silit nu creează niciun precedent. "Acel credit a fost unic, acea situaţie a existat numai în Grecia", a subliniat el.