Atacul furibund al CCR împotriva statului de drept (SpotMedia.ro) | România | DW | 08.07.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Vocile celorlalți

Atacul furibund al CCR împotriva statului de drept (SpotMedia.ro)

Decizia CCR, care suspendă obligativitatea carantinării/izolării persoanelor infectate cu SARS CoV2, este una ostilă Guvernului și nu ține cont de context, spune profesorul de științe politice Cristian Pîrvulescu.

O celulă infectată cu noul coronavirus (picture-alliance/dpa/Europa Press/Niaid)

O celulă infectată cu noul coronavirus

Cristian Pîrvulescu, decizia CCR e tema de dezbatere a acestor zile. Aș vrea să  discutăm mai întâi pe fond – nu era treaba CCR, puteau judecătorii să amâne o decizie sau să ia o cu totul alta?

Decizia a fost luată cu unanimitate, ceea ce sugerează că, din punct de vedere tehnic – pentru că știm foarte clar că sunt diferențe ideologice și partizane în Curtea Constituțională – la primul nivel, decizia era normală.

Doar că, așa cum sugerați din întrebare, contextul nu era normal, era absolut anormal, era unul dintre cele mai grave contexte care puteau să existe și atunci decizia Curții trebuia să fie luată în consecință.

Mă distram ascultând o serie de comentarii, în care o formulă antică, latină era folosită în sens diferit: Fiat iustitia, pereat mundu (Să fie justiție, chiar dacă ar fi să dispară lumea). Or, ideea este că nu trebuie să dispară lumea, pentru a fi dreptate.

Iar Curtea Constituțională nu este instituție a dreptății, trebuie să precizăm. Dreptatea trebuie să se facă ținând cont de lume, nu făcând compromisuri, dar ținând cont de lume. Dispariția lumii înseamnă dispariția umanității.

Or, decizia Curții a fost luată în contextul acesta: ea a fost forțată de Avocatul Poporului, pentru că în România un articol de lege este prezumat constituțional, până când se face demonstrația neconstituționalității sale la CCR.

Curtea Constituțională nu este instanța adevărului. Nu este Ministerul Adevărului. Curtea Constituțională este o instituție formată din persoane cu o experiență politico-juridică, persoane care emit niște opinii, pe baza experienței.

Emit niște opinii, nu niște adevăruri. Acele opinii sunt asumate ca fiind obligatorii, pentru a asigura funcționarea statului.

Curtea Constituțională a fost inventată de Hans Kelsen, un jurist austriac de la începutul secolului al XX-lea, care a reflectat foarte mult asupra conflictelor dintre Parlament și Guvern, legate de legislație și care a sperat ca prin Curtea Constituțională să asigure stabilitate juridică statului, să întărească statul.

Deci Curtea Constituțională a apărut ca să limiteze acțiunea Parlamentului în raport cu Guvernul, să dea legilor consistența necesară, dar era vorba de interesul lui Kelsen, ca jurist, pentru că Parlamentul, în epoca parlamentară clasică, schimba legislația în funcție de majoritate, ceea ce crea dezordine.

Curtea Constituțională trebuie să asigure funcționarea statului, trebuie să iasă de sub controlul partidelor politice, să fie independentă, dar nu este o instanță. Dar trebuie să fie independentă și atunci durata mandatului este mai mare de două legislaturi – nouă ani, în majoritatea statelor sau 11 ani – , astfel încât cei care sunt numiți judecători, dar nu sunt putere juridică să aibă posibilitatea de a da stabilitate statului, de a asigura continuitatea unei anumite viziuni în timp.

Or, ce constatăm noi e că această Curte Constituțională acționează împotriva viziunii lui Kelsen, respectiv ea parlamentarizează regimul, transferă foarte multe puteri către Parlament, către ceea ce în dreptul constituțional sau în știința politică se numește regimul de adunare, în sensul Adunării constituționale franceze, adică un regim parlamentar prin excelență, în care Parlamentul exercită puterea și nu Guvernul. Guvernul nu este decât o funcție a Parlamentului.

S-a încercat asta printr-o serie de decizii și suntem într-o situație destul de complicată. Or, în plină epidemie, să iei Guvernului, în virtutea unor așa-zise drepturi de a sancționa neclaritățile, un instrument esențial în combaterea epidemiei este o problemă gravă.

Nu vorbim despre niște naivi. Toți oamenii care sunt în CCR au exercitat funcții importante în stat. Au fost, cum e și cazul lui Valer Dorneanu, miniștri, președinți de Cameră parlamentară, deci înțeleg responsabilitățile respective și totuși au luat această decizie, care este o decizie incalificabilă.

I-am auzit pe unii spunând că ar fi vorba despre o acțiune a Guvernului împotriva statului de drept. Nu, este o acțiunea a Curții Constituționale împotriva bunului-simț și a statului de drept.

Iar CCR nu se află la primul pas, să spunem că este o eroare, o viziune a CCR de moment, unde prevalează viziunea juridică în raport cu rațiunea politică, putem găsi explicații, dar e în continuare un atac furibund împotriva statului de drept, împotriva luptei contra corupției. În contextul acesta trebuie să privim această decizie.

Nu putem privi deciziile CCR ca fiind izolate, ele sunt într-un întreg, iar judecătorii numiți în 2013, în special, sunt foarte activi pe linia aceasta și asigură această orientare îndreptată împotriva unei viziuni a statului de drept, o viziune a statului de drept în care justiția și judecătorul, în primul rând, reprezintă o instituție fundamentală. Statul de drept al lui Kelsen este un regim al judecătorilor, în care judecătorul este într-adevăr independent.

Or, viziunea care prevalează din punctul meu de vedere în Curtea Constituțională actuală este viziunea lui Iorgovan, așa-numitul părinte al Constituției, care consideră că justiția este o autoritate, nu o putere. Autoritatea se subordonează unei puteri.

În România exista puterea politică, emanând de la popor, și autoritățile, care trebuiau să exercite, sub coordonarea puterii, diferite activități. Modificarea Constituției din 2003 a dat justiției puterea pe care nu o avea.

Sunt miniștri, sunt politicieni care își revendică această independență, dar în realitate, cei care au făcut modificarea în 2003 nu au realizat care vor fi consecințele, cele pe care cei care au propus aceste modificări, și mă refer la liberali, la Valeriu Stoica, mizau însă: transformarea justiției într-o putere care scapă controlului politic, pentru a întări statul, pentru că statul nu este format doar din politicieni. Controlul puterilor este esențial.

Citiți articolul integral AICI