Arma sancţiunilor – o unealtă cu două tăişuri

România este prima ţară (urmată de Israel) care semna un acord bilateral cu SUA, prin care se angaja să nu-i predea Curţii Penale Internaţionale, fără consimţământul Statelor Unite, pe soldaţii americani acuzaţi de crime de război.

La vremea respectivă, înalţi reprezentanţi Comisiei Europene, calificau semnarea drept foarte regretabilă. Parlamentul European s-a menţinut pe aceeaşi poziţie, invitând Bucureştiul să anuleze acordul bilateral de imunitate încheiat cu SUA.

În privinţa drepturilor omului, adoptarea în 2007 a unei rezoluţii ONU prin care se solicită un moratoriu mondial privind pedeapsa capitală este considerată un progres considerabil.

În privinţa drepturilor femeii, Comisia pentru Afaceri Externe cere ca acestea să fie abordate în mod explicit în toate dialogurile privind drepturile omului, în special combaterea şi eliminarea tuturor formelor de discriminare şi violenţă împotriva femeilor şi fetelor tinere.

Alte subiecte privesc drepturile copiilor, în special copiii în conflictele armate, precum şi tortura.

Drepturile omului joacă un rol deosebit în activitatea Parlamentului European, un exemplu proeminent din 2007 fiind raportul comisiei temporare a PE cu privire la presupusa folosire a unor ţări europene de către CIA pentru transportarea şi deţinerea ilegală de prizonieri.

Dar sancţiunile privind încălcarea drepturilor omului nu sunt întotdeauna eficiente şi nu rezolvă situaţia nerespectării unor drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul la viaţă sau la o justiţie corectă.

Corina Creţu, europarlamentar al Partidului Socialist European:

„Cele mai multe (sancţiuni, n. red) privesc restricţionarea comerţului, ceea ce atinge mult mai puternic populaţia ce deja suferă şi nu guvernele respective, abuzive. Sigur că au fost cazuri cum ar fi Serbia şi poate şi Cuba în care a fost clar că populaţia a fost afectată înainte de toate. Pierderile economice au fost enorme şi oricum toate ţările din fosta Iugoslavie au fost direct afectate în procesul lor de modernizare si dezvoltare. Nu cred că întotdeauna sunt eficiente precum şi în Cuba, 50 de ani de embargo nu au reuşit sa schimbe regimul şi mai probabil va reuşi s-o facă decizia de a permite cubanezilor sa-si cumpere computere si sa se conecteze la Internet. Singurul rezultat vizibil si durabil al embargoului a fost sărăcirea generală a poporului cubanez. Trebuie căutate modalităţi în care să se sancţioneze regimul respectiv, guvernele în cauză. De pildă, îngheţarea fondurilor ce se afla în tari străine si care aparţin anumitor şefi de state ale unor regimuri abuzive, cum cred că ar trebui să se impune în Darfur, de pildă.”

Dar respectivii şefi de stat nu-şi ţin conturile la vedere, fie şi în paradisuri fiscale unde este şi aşa greu să ajungi. Secretul bancar este o altă barieră în calea îngheţării fondurilor dictatorilor lumii şi în cele mai multe cazuri dictatura îşi ţine conturile pe numele unor societăţi caritabile.