1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Arhitecţii unei lumi mai bune

Lena Bodewein / Alina Kühnel18 septembrie 2008

Cea de-a 63-a Adunare Generală a Naţiunilor Unite a început la New York. Printre temele centrale aflate pe agenda reuniunii se numără analizarea situaţiei din Africa precum şi finanţarea ajutoarelor pentru dezvoltare.

https://p.dw.com/p/FKWc
La 18 septembrie 1973 RDG şi RFG aderau la Naţiunile UniteImagine: picture-alliance/dpa

Participanţii la întrunire vor mai discuta despre modul în care sunt puse în practică aşa numitele "Obiective de Dezvoltare ale Mileniului" (ODM) pentru combaterea sărăciei şi a foametei dar şi a modificărilor climatice. Şi totuşi ce reprezintă ONU?

"Toate naţiunile se întâlnesc şi încearcă să pună la punct nişte lucruri".

"Nu ştiu, mă uit la MTV"

"Ar trebui să fie o organizaţie pentru menţinerea păcii. Să se ocupe de sănătate şi de drepturile omului".

Există şi răspunsuri mai interesante:

60 Jahre danach - Truman redet am VE-Day
Preşedintele Truman în timpul unui discurs la Casa Albă în mai 1945Imagine: AP

"Trebuie să muncim şi să trăim pentru a aduce tuturor dreptatea". Declaraţia îi aparţine lui Harry S. Truman, preşedinte al Statelor Unite ale Americii în 1946, anul înfiinţării ONU.

"Dumneavoastră, membrii acestei conferinţe, trebuie să fiţi arhitecţii unei lumi mai bune. În mâinile dumneavoastră se află viitorul nostru", spunea acelaşi Truman în momentul constituirii organizaţiei.

O lume mai bună

O lume mai bună, aceasta era misiunea definită în 1945. Înainte de Naţiunile Unite a existat Liga Naţiunilor, explică Thomas Matussek, ambasadorul german la Naţiunile Unite.

Deutschland UN-Botschafter Thomas Matussek
Ambasadorul german la ONU, Thomas MatussekImagine: picture-alliance/ dpa

"Şi, după Cel de-al Doilea Război Mondial, statele învingătoare au spus: trebuie să punem bazele unei organizaţii asemănătoare şi să evităm greşelile anterioare, pentru că ne dorim ca pacea să se domnească în lume, ca siguranţa să domine, ca armele să dispară, să facem ceva pentru înlăturarea diferenţelor dintre săraci şi bogaţi, numai aşa putem evita izbucnirea unui nou război mondial".

Crize politice, sănătate, drepturile omului, ajutor pentru copii, educaţie, protecţia climei - lista misiunilor ONU este uriaşă. Cine este reprezentat în Adunarea Generală rămâne însă un mister pentru majoritatea populaţiei:

"Cred că Rusia..."

"Primele ţări din lume"

"ONU este o organizaţie mondială în care sunt reprezentate toate ţările, mici şi mari", precizează ambasadorul german Matussek.

Naţiunile Unite fără putere?

În istorie, nu au lipsit acuzaţiile de genul: ONU este lipsit de putere, nu poate acţiona, este doar un forum de discuţii.

John F. Kennedy
John F. KennedyImagine: APTN

Preşedintele John F. Kennedy vorbea deja despre nevoia de reformă, altfel...."Veţi pieri pe aripile vântului".

Structura Naţiunilor Unite pare complicată pentru cele 192 de state membre, organizaţii centrale şi speciale. În Adunarea Generală fiecare ţară are un drept de vot, dar pentru decizii cu caracter juridic este nevoie de votul a două treimi din numărul total al membrilor. Cel mai important Consiliu este Consiliul de Securitate, cu 15 membri.

Der UN Sicherheitsrat votiert einstimmig für eine Resolution welche die Sanktionen gegen den Iran verschärft
Vot în Consiliul de SecuritateImagine: AP

"Atunci când Consiliul de Securitate adoptă un mandat, el este valabil pentru toate statele lumii, indiferent dacă sunt sau nu de acord", precizează ambasadorul german Matussek.

Mai există şi Curtea Penală Internaţională, Consiliul Economic şi Social, misiunile de pace şi secretariatul.

UN Generalsekretaer Ban-Ki Moon in Berlin
Ban-Ki MoonImagine: AP

Secretarul general al ONU este în acest moment coreeanul Ban Ki Moon, care se supune teoretic Consiliului de Securitate, dar care se bucură de prezenţă mediatică şi reprezintă organizaţia. Unii dintre cei opt secretari generali din istoria Naţiunilor Unite sunt mai cunoscuţi: "Kofi Annan".

Premii Nobel pentru ONU

Nu mai puţin de şapte premii Nobel pentru pace au încununat până acum activitatea organizaţiei sau diverse programe ONU.

Au existat însă şi capitole negre în istoria celor 63 de ani de existenţă: genocidul din Ruanda, criza din Bosnia sau, după cum precizează ambasadorul Thomas Matussek: "Criza nesoluţionată din Darfur, evenimentele recente din Myanmar, aş spune că, de fiecare dată când Consiliul de Securitate este blocat de un drept de veto sau de cealaltă parte şi nu îşi poate îndeplini misiunea, atunci avem de-a face cu eşecuri".

De aceea reformele se impun, părere exprimată nu doar de Matussek. Naţiunile Unite nu ar avea voie să uite cuvintele lui Truman:

"Sunteţi arhitecţii unei lumi mai bune".