Arestări în cazul Ján Kuciak: progres sau acţiune de imagine? | Europa | DW | 28.09.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Europa

Arestări în cazul Ján Kuciak: progres sau acţiune de imagine?

Poliția slovacă a arestat opt suspecți în cazul uciderii jurnalistului de investigație slovac Ján Kuciak și a logodnicei sale, Martina Kusnírová. Guvernul a felicitat acţiunea, însă mulţi slovaci rămân sceptici.

Jan Kuciak, jurnalistul ucis

Jan Kuciak, jurnalistul ucis

Au trecut șapte luni de la asasinarea jurnalistului de investigație slovac Ján Kuciak și a logodnicei sale Martina Kusnírová. Cei doi au fost executați în seara zilei de 21 februarie în nord-estul Bratislavei.

Cazul a zdruncinat Slovacia ca niciun alt eveniment în ultimele două decenii și a provocat o mare îngrijorare la nivel internațional, mai ales pentru că nu există nicio îndoială că această crimă are legătură cu investigaţiile lui Kuciak despre conexiunile între politică și crima organizată în Slovacia.

Prim-ministrul Robert Fico și ministrul său de interne Robert Kalinák au fost nevoiţi să demisioneze după ce au ieșit la lumină legăturile dintre guvern și mafia italiană. Un subiect pe care Kuciak îl cerceta.

Ancheta părea să treneze. Poliția a anunţat în mai multe rânduri că lucrează la acest caz, dar a refuzat să comenteze situația, pentru a nu pune în pericol ancheta.

Joi se pare că a avut loc un progres în acest caz, cel puțin aceasta este impresia pe care guvernul slovac dorește să o creeze.

Un contingent masiv de forțe speciale ale poliției slovace a arestat opt suspecți în orașul Kolárovo, inclusiv doi foști ofițeri de poliție și un fost soldat.

Conform informațiilor încă neconfirmate furnizate de presa slovacă, unul dintre cei arestați ar putea fi presupusul ucigaș, iar ceilalţi posibili complici.

Poliția nu a vorbit despre o legătură între arestări și uciderea lui Kuciak. Cu toate acestea, prim-ministrul slovac Peter Pellegrini și ministrul de interne Denisa Saková au felicitat polițiştii pentru acţiune și au exprimat speranța că ancheta a făcut un pas important în eluciderea crimei.

Poliţişti slovaci

Poliţişti slovaci

Cu toate acestea, până acum nu se știe nimic despre acuzațiile aduse celor reţinuţi. Procurorul general a respins orice comentarii cu privire la acest lucru.

Indiferent dacă arestații sunt sau nu implicați în asasinarea lui Ján Kuciak și a Martinei Kusnírová, pentru guvernul slovac acțiunea poliției vine la momentul potrivit.

În ultimele săptămâni s-a făcut simţită o nemulțumire publică față de tăcerea Ministerului de Interne şi a poliţiei. În ochii rudelor lui Kuciak și Martinei Kusnírová, situaţia începuse să ateste incapacitatea de a acţiona sau chiar o tergiversare a cazului.

Peter Bárdy, redactorul-șef al portalului aktuellity.sk, la care a lucrat Ján Kuciak, a scris pe 21 august: "O jumătate de an nu a schimbat nimic, efectiv nimic. Demonstranții au dispărut de pe străzi, politicienii partidelor de guvernământ se comportă la fel ca înainte de crimă, iar societatea este mai mult decât oricând împărțită în două tabere".

În spatele acestor cuvinte nu se ascunde un pesimism vag, ci o realitate severă.

În ultimele două decenii, mai mulţi oficiali din poliţie, dar şi unități de poliție în sine au acoperit în mod repetat corupția și crima organizată, întârziind sau chiar obstrucționând cercetarea infracțiunilor și a crimelor. Din acest motiv, încrederea publică în poliția din Slovacia este în general scăzută.