Ar trebui limitate puterile CCR? | România | DW | 08.06.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Ar trebui limitate puterile CCR?

Tendința generală în spațiul european a fost aceea de a întări rolul autorităților de jurisdicție constituțională, cu scopul de a netezi drumul unificării europene.

Ironia situației este că USL chiar acest lucru propunea: modificarea Constituției și diminuarea puterilor Curții Constituționale. Astăzi ideea se ivește în tabăra opusă, alcătuită, cu anumite aproximații, tocmai din aceia care în 2012 îl susțineau pe președintele Traian Băsescu și care clamau dreptul CCR de a fi interpret unic și nelimitat al Constituției. Este adevărat că Ludovic Orban, președintele PNL, care a pledat joi într-o conferință de presă pentru diminuarea puterilor Curții Constituționale, era la rândul său militant USL în 2012, deși într-o formă de semidisidență, dar oricum acest lucru nu mai contează, de vreme ce PNL din acei ani s-a topit într-o formațiune nouă, care a asumat toate presupozițiile importante ale fostului PDL în relația sa cu Uniunea Europeană și cu politica românească.

Pentru cine nu-și amintește, USL care câștigase alegerile cu un scor neverosimil de mare (fusese ”al doilea tur de scrutin” al referendumului pentru demiterea președintelui, așa cum observa ironic cineva) a înființat o comisie de revizuire a Constituției, condusă chiar de liderul PNL, Crin Antonescu, care propunea într-o primă variantă modificarea rolului CCR prin revenirea la situația de dinainte de 2003. Constituția din 1991 oferea CCR o putere limitată, căci deciziile sale se întorceau  în Parlament, unde erau supuse unui vot calificat de două treimi. Dacă se întrunea majoritatea cerută, obiecția de neconstituționalitate era înlăturată.

Diferența față de Constituția din 2003 este majoră, căci Parlamentul fusese până în 2003 cu adevărat nelimitat în suveranitatea sa, ceea ce a încetat să mai fie valabil după aceea. Guvernul Năstase inițiase această modificare în perioada negocierilor de aderare, cu scopul de a alinia legislația românească la dreptul european. În plus, Constituția din 2003 preciza că dreptul european are prioritate față de cel național.

Într-adevăr, tendința generală în spațiul european a fost aceea de a întări cât mai mult puterea autorităților de jurisdicție constituțională, în dauna legiuitorului, tocmai cu scopul de a netezi drumul unificării europene prin limitarea suveranităților naționale. Curțile Constituționale, prin interpretările lor succesive, erau astfel predispuse să devină agenți ai integrării europene, cu excepția poate a Germaniei, unde Tribunalul de la Karlsruhe a menținut explicit, cu ocazia ratificării Tratatului de la Lisabona, preeminența dreptului intern.

În Decizia Curții federale de la Karlsruhe, din 30 iunie 2009, se arăta că ”Tratatul de la Lisabona nu antrenează abandonarea suveranității statale a Germaniei” și se argumenta prin faptul că ”tratatul nu instituie în centrul institițiilor europene un organ de decizie politică ales printr-un sufragiu egalitar de către toți cetățenii, care să fie capabil să reprezinte voința poporului”. Iar cu privire la Parlamentul European se preciza că acesta ”nu este un organ reprezentativ al poporului european suveran”, de vreme ce este compus din contingente naționale de deputați cu reprezentativitate cu totul inegală. Dar dacă, prin raportare la legea europeană, germanii au conservat prioritatea dreptului intern, deciziile Tribunalului de la Karlsuhe sunt obligatorii și nu sunt supuse cenzurii parlamentului.

În orice caz, proiectul USL a provocat în 2012 reacții vehemente mai ales din partea Comisiei de la Bruxelles, tocmai pentru că părea să diminueze rolul Curții de vector european, dar i s-au opus și argumente de ordin general. E poate util de menționat că în Ungaria, a cărei Constituție nouă adoptată în 2011 a fost acuzată că nu ar fi conformă cu dreptul european, Curtea Constituțională nu a fost limitată în puterile ei, dar cu toate acestea ea nu a jucat în sensul integrării, dovadă că lucrurile sunt mai complicate.

Ar dori oare PNL să reia dezbaterea din punctul în care a lăsat-o USL? Dacă, de pildă, astăzi, deciziile CCR s-ar întoarce în Parlament cu siguranță că nu s-ar găsi 2/3 care să le invalideze. Desigur s-ar putea opta pentru un alt sistem, atribuindu-se rolul de instanță de jurisdicție constituțională Înaltei Curți de Casație și Justiție, așa cum fusese de altfel în Constituția din 1923, numai că nu putem fi siguri că ar fi o soluție mai respectată și mai puțin supusă contestațiilor.

Ar trebui poate să înțelegem că nu se poate găsi o soluție ”perfectă” și că, în cele din urmă, Curtea Constituțională nu e decât un subiect secundar dacă îl raportăm la presupozițiile politice mari care rămân nerostite. Totuși este regretabil că dezbaterile despre Constituție rămân adesea - la fel ca în cazul de mai sus - produsul frivol al unei surescitări de moment.