Aporia țărilor sărace

Noul guvern a reușit să evite pe moment o confruntare pe tema ACTA. Deși primul ministru, Răzvan Mihai Ungureanu, a spus la un moment dat că guvernul său va oferi ”un punct de vedere foarte consistent", suspendarea procesului de ratificare i-a acordat un nesperat răgaz. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunțat că decizia de amânare a procesului de ratificare a ACTA a ținut cont de ” de evoluţiile internaţionale, unde sunt state care deja au suspendat acest acord, şi, în acelaşi timp, Comisia Europeană s-a adresat Curţii de Justiţie pentru o evaluare a Acordului”.

Nu s-a remarcat că Guvernul și-a camuflat încă odată slaba capacitate de argumentare. Dacă avea un punct de vedere ”foarte consistent”, așa cum a pretins primul ministru, cu siguranță că l-ar fi publicat indiferent de evoluția situației pe plan european. În definitiv România este un partener cu drepturi egale în acest acord și punctele sale de vedere, oricare ar fi acestea, nu sunt condiționate de opiniile celorlalte state și nici de evoluția situației pe plan mondial. Subiectul, deși are o puternică componentă geopolitică (niciodată subestimată) se referă în esență la o chestiune de principiu(dreptul de proprietate intelectuală), identică oriunde pe glob.

Guvernul s-a temut însă să pledeze public, la nicio o lună de la instalare, pentru un punct de vedere atât de impopular. Rareori diferența dintre ”popular” și ”guvernametal” a fost mai bine pusă în evidență. Iar noul premier guvernează crispat și prudent, atent mereu la sondajele de opinie realizate săptămânal și temându-se să nu risipească zestrea de încredere acumulată până în prezent.

Subiectul ar pretinde însă o abordare frontală și lipsită de subterfugii mai ales din partea unui șef de guvern recomandat mai puțin de politica sa de până acum, cât de înzestrările sale intelectuale. Administrația CDR, condusă de Emil Constantinescu, a asumat cu o îndrăzneală exemplară poziția anti-Miloșevici, percepută în mediile populare ca o impardonabilă poziție anti-sârbească. Deși subiectul ACTA nu are încărcătura dramatică a războiului din fosta Iugolsavie, el mobilizează cu siguranță multe energii afective și nu este ușor să pledezi în favoarea sa.

De fapt este chiar mai greu. Militanții anti-ACTA și-au făcut un obicei din a pune pe primul plan, ca argument decisiv, faptul că aplicarea acordului ar limita libera circulație a ideilor și ar îngrădi totodată protestul politic. Cu alte cuvinte, ar fi vorba în cele din urmă de o limitare a democrației, înțeleasă ca proces continuu prin care noi drepturi sunt dobândite. O asemenea argumentare ascunde practic motivații imediate mai concrete. Internetul oferă astăzi utilizatorilor săi posibilități extraordinare: orice film poate fi descărcat în câteva minute, iar un cântec, o carte sau o aplicație de computer în câteva secunde. Tot ce poate fi transpus în format digital circulă fără frontiere ca în vremurile pre-politice ale umanității. Internetul este, așa cum s-a spus de nenumărate ori, o utopie realizată.

Dar argumentele ”idealiste” nu sunt nici ele mincinoase, căci dincolo de avantajele practice imediate ale acestor achiziții aproape gratuite, (există și în acest caz costuri, de obicei nebăgate în seamă), este vorba de sentimentul euforic al unei libertăți nelimitate și neverosimile. ACTA dar mai ales SOPA și PIPA limitează activitățile de astăzi de pe internet, blocând accesul la resurse până acum cvasi-gratuite.

Problema nu e ușoară, căci libertarienii (de exemplu Stephan Kinsella) au atacat chiar nucleul dur al acestei dezbateri și anume dreptul de proprietate intelectuală, elaborând argumente cu o mare putere de răspândire. În opinia acestora, ideea drepturilor de proprietate intelectuală este greșit formulată astăzi, deoarece bunurile nemateriale, transmisibile în format digital, sunt bunuri libere inepuizabile. Hans-Hermann Hoppe, un gânditor din școala lui Ludwig von Mises și Murray Rothbard, a argumentat pe urmele lui Kinsella că ideea de furt nu se justifică: ”Fluier o melodie sau notez o poezie, auzi melodia sau citeşti poezia şi le reproduci sau copiezi. Nu ai luat nimic de la mine făcând aceste lucruri. Pot să fluier sau să scriu ca şi înainte” (vezi Institutul Ludwig von Mises România). Componenta economică a producerii și difuzării acestor bunuri ca și modul în care ea condiționează creativitatea lipsește din această analiză și de aceea subiectul e departe de a fi fost clarificat din punct de vedere teoretic.

Cît privește punctul de vedere al unei țări ca România, ar fi de pus în lumină, deocamdată, aporia tipică țărilor sărace și abia ieșite dintr-o izolare informațională dramatică.

Fără să știe ce în ce fel va contribui la această dezbatere, președintele Traian Băsescu, spunea în 2007 cu ocazia vizitei la București a lui Bill Gates că pirateria a ajutat generația tânără să descopere calculatoarele ca mai apoi să lanseze dezvoltarea industriei IT și i-a ajutat pe români să-și dezvolte capacitatea creativă. Iar de aici apare întrebarea: poți participa cu șanse egale la competiția lumii respectând toate regulile? Se află aici o problemă morală mai vastă pe care dreapta însăși atunci cînd privește retrospectiv la propriul trecut ezită să o tranșeze.

Autor: Horațiu Pepine

Redactor:Rodica Binder