Apa occidentală şi piua iraniană

Totodată, America şi aliaţii ei speră în eficienţa noului şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, japonezul Yukiya Amano.

Deşi Iranul continuă să dea cu tifla Comunităţii Internaţionale, în occident nu puţini au răsuflat uşuraţi. După luni de zile de tăcere totală, regimul fundamentalist-islamic de la Teheran pare să se fi arătat dispus să procedeze la noi discuţii cu restul lumii.

Acestea ar urma să debuteze la 1 octombrie, cancelariile occidentale salutând in corpore simplul fapt că s-a căzut de acord asupra datei la care să se ridice cortina prezumtivului dialog.

În primăvară preşedintele SUA Obama întinsese mâna regimului iranian. America solicitase Teheranului să dea un răspuns până în luna septembrie. Problema e că replica mulahilor, respectiv aşa-numita lor ofertă de negocieri nu conţine nici cea mai vagă aluzie la principalul contencios, cel iscat de ambiţiile nucleare persane şi de pericolul construcţiei primei bombe atomice iraniene.

În ciuda măruntului neajuns creat de faptul că invitaţia iraniană la discuţii nu suflă o vorbă despre chestiunea nucleară, fapt de care conducerea americană s-a arătat de altfel surprinsă, atât Casa Albă, cât şi liderul în exerciţiu al UE, Carl Bildt şi-au exprimat satisfacţia. Bildt a calificat chiar proiectata întâlnire de la 1 octombrie cu reprezentanţii Iranului drept „un pas pozitiv”, deşi n-a omis să adauge că „rămâne de văzut până la urmă cât de pozitiv va fi”.

Atât Bildt cât şi Obama ştiu bine că s-au scurs între timp şase ani de negocieri zadarnice ale puterilor occidentale cu Iranul. Or, nici promisiunile vest-europenilor şi nici sancţiunile nu tocmai severe ale Naţiunilor Unite n-au putut convinge regimul lui Ahmadinedjad să se supună regulilor internaţionale şi să renunţe la îmbogăţirea la scară industrială a uraniului, procedură necesară fabricării de bombe atomice.

De alftel înainte ca mesajul său sa ajungă la sediul ONU, preşedintele iranian a subliniat că programul nuclear al Teheranului nu constituie o temă de discuţii. În schimb ar urma, potrivit lui, să se abordeze chestiuni ţinând de "cooperarea multilaterală" şi de "securitatea regională".

Întrucât s-a bătut apa în piuă atâta amar de vreme, iar Iranul insistă să sfideze în continuare Comunitatea Internaţională, se pune întrebarea, la ce ar mai servi oare elogiatele discuţii cu delegaţia lui Ahmadinedjad şi de ce pseudo-oferta iraniană a fost salutată de cancelariile occidentale.

Fapt e, că, odată cu lansarea ei, au dispărut orice şanse de impunere a unui embargo, mai aspru, contra Teheranului. Împotriva propunerii de înăsprire a sancţiunilor se ridicaseră obiecţii majore în unele state membre ale UE.

Încât, în mod iraţional, unii speră ca noul şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Amano, să se dovedească mai capabil şi mai eficient în materie de promovare a programului de non-proliferare nucleară, decât predecesorul său egiptean, Mohamed el Baradei.

E însă greu de crezut că noul director japonez al Agenţiei va reuşi să rezolve nişte dosare grele precum cel iranian şi cel nord-coreean, în care au eşuat atât de jalnic şi America şi aliaţii ei europeni.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz