Anul 2023 în câteva imagini
Războaie, crize, catastrofe. Anul acesta nu ne-a oferit multe motive de bucurie. DW vă prezintă câteva imagini reprezentative pentru 2023.
Odihnă veşnică
Doi oficiali de la Vatican pregătesc sicriul fostului Papă Benedict al XVI-lea, decedat la 5 ianuarie, pentru înmormântare. Ulterior, zeci de mii de persoane în doliu s-au adunat în Piața Sfântul Petru pentru a-și lua rămas bun de la defunct. În 2013, Benedict a fost primul suveran pontif din ultimele șase secole care a demisionat din motive de sănătate. În mod normal, papii mor în funcție.
Asalt asupra Congresului
Sute de susținători ai fostului președinte brazilian Jair Bolsonaro au luat cu asalt Congresul din Brasilia pe 8 ianuarie. Incidentul a avut loc după ce succesorul lui Bolsonaro, Lula da Silva, şi-a preluat funcția. Bolsonaro nu a recunoscut în mod explicit victoria electorală a lui Lula. Fostul șef al guvernului este acuzat că și-a instigat susținătorii să ia cu asalt clădirea.
Agăţare
La 11 ianuarie, poliția începe să evacueze satul Lützerath, pe malul Rinului, unde se afla o mină de extracție la suprafață din Germania. Aici urmează extracţia de cărbune de sub sat. Activiștii pentru climă ocupă locuinţele goale și instalează căsuțe în copaci. Are loc şi o mare demonstrație. În zadar, pentru că cinci zile mai târziu, Lützerath a fost complet curățat și demolat.
Un om care nu renunţă la dragostea lui
Mesut Hançer ține mâna fiicei sale de 15 ani, Irmak, care a murit în cutremurul devastator din orașul turc Kahramanmaras. La 6 februarie, cutremurul cu magnitudinea de 7,8 grade a lovit părți din Turcia și Siria, provocând moartea a peste 59.000 de persoane și rănirea a 125.000 de persoane. Guvernul turc este acuzat că a eşuat lamentabil în managementul de criză.
Rege la 73 de ani
După o lungă aşteptare a venit momentul ca moștenitorul tronului britanic, prinţul Charles, să fie încoronat ca rege. Evenimentul a avut loc în luna mai, după moartea mamei sale, Elisabeta a II-a. Regina a domnit timp de 70 de ani. Charles a devenit rege nu doar al Marii Britanii, ci și al altor 14 țări din Commonwealth, între care Australia, Noua Zeelandă și Canada.
Zgârie-nori în ceaţă
La începutul lunii iunie, New York-ul este învăluit de un smog gros, gri-gălbui. Ceața a fost cauzată de incendiile masive de pădure din Canada, al căror fum a ajuns până în metropola americană. New York se află în fruntea listei locurilor cu cel mai murdar aer din lume. În Canada, peste 185.000 de kilometri pătrați de teren, mai mulţi ca niciodată, au ars până în noiembrie.
O ţară inundată
Ucraina are de suferit nu doar din cauza războiului de agresiune al Rusiei, ci și în urma unor inundații catastrofale. La 6 iunie, o explozie provoacă ruperea barajului Kahovka, scufundând 900 de kilometri pătrați în apă. Anchetatorii internaționali consideră că este "foarte probabil" ca Rusia să fie responsabilă pentru explozie.
Dramă în adâncuri
Timp de patru zile, soarta acestor oameni ține lumea în suspans. Cinci bărbați, care vor să vadă de aproape epava "Titanicului", se îmbarcă pe 18 iunie pe mini-submarinul "Titan". La nici două ore de la începerea scufundării, contactul cu ei este pierdut. Se trece la o operațiune de salvare de amploare. Din păcate, vasul a făcut implozie şi toţi ocupanţii au murit.
Mărşăluind spre Moscova
La sfârșitul lunii iunie, evenimentele din Rusia se succed cu repeziciune. Mercenarii din grupul Wagner au pornit din Ucraina spre Moscova și au ocupat Rostov pe Don fără luptă. În imagine se văd tancuri pe străzile orașului. Apoi, liderul Wagner, Evgheni Prigojin, întrerupe marșul spre Moscova. Două luni mai târziu, el moare într-un accident de avion în circumstanțe încă neelucidate.
Fugind din calea focului
În iulie, turiștii sunt evacuați din Rodos, unde incendiile de pădure se apropiau prea mult de sate. În jur de zece la sută din întreaga suprafață a insulei arde. Incendiile de pădure fac ravagii în toată Grecia, cele mai mari din istoria Uniunii Europene. În alte ţări mediteraneene, căldura extremă și seceta crează probleme. Vara lui 2023 a fost cea mai călduroasă înregistrată la nivel mondial.
Urmele devastării
La 10 septembrie, furtuna "Daniel", care provocase deja inundații grave în Grecia, a lovit coasta libiană. Două baraje au cedat în apropierea orașului port Derna, iar inundațiile au ras părți întregi din oraș. Potrivit cifrelor ONU, cel puțin 11.300 de persoane au murit și 35.000 și-au pierdut casele.
Exodul din exclavă
La sfârșitul lunii septembrie, Azerbaidjanul cucerește, într-un război de o zi, autoproclamata Republică Nagorno-Karabah. Conform dreptului internațional, zona care era locuită preponderent de etnici armeni aparține Azerbaidjanului. Peste 100.000 de persoane fug din exclavă. Această imagine din satelit arată blocaje la granița cu Armenia.
Teroare fără margini
La 7 octombrie are loc cea mai mare masacrare de evrei de la Holocaust încoace. Organizația teroristă Hamas lansează un atac puternic asupra Israelului. Din Fâșia Gaza sunt lansate rachete, teroriștii invadează țara și masacrează, torturează și violează. Femeia ucisă la sicriul căreia plâng aceste rude este una dintre cele aproximativ 1.200 de victime. Alte 240 au fost răpite şi duse în Gaza.
Durere omniprezentă
Ca răspuns la atacul terorist, Israelul atacă Fâșia Gaza. Populația civilă are de suferit, iar Hamas vorbește de peste 10.000 de morți. În același timp, organizaţia teroristă continuă să lanseze rachete asupra Israelului. În multe țări au loc demonstraţii, cerându-se încetarea atacurilor israeliene. Antisemitismul și atacurile împotriva evreilor, dar și rasismul antimusulman, iau amploare.
Un pat gol pentru fiecare ostatic
O instalație din Tel Aviv aminteşte de cei răpiți de Hamas. La sfârșitul lunii noiembrie, Israelul și Hamas ajung la un acord de încetare a focului. Are loc un schimb de ostatici: răpiţii la schimb cu puşcăriaşi palestinieni închiși în Israel - 105 ostatici și 240 de condamnaţi sunt eliberați. După o săptămână de încetare a focului, luptele sunt reluate. 140 de ostatici încă se află în Gaza.
Din nou împreună
Timp de 51 de zile, Aviv Asher s-a temut pentru viața familiei sale, care a fost răpită de Hamas. La sfârșitul lunii noiembrie, Israelul și Hamas au convenit asupra unei încetări a focului și asupra schimbului de ostatici cu infractori palestinieni închiși în Israel. Printre oamenii eliberați se află Doron Asher și fiicele sale.
Ultimul de felul său
La sfârșitul lunii noiembrie, un pui de rinocer de Sumatra nou-născut se plimba prin Parcul Național Way-Kambas din Indonezia. Puiul de rinocer este binevenit şi îndrăgit, deoarece rinocerii de Sumatra sunt amenințați cu dispariția. În lume nu mai trăiesc decât aproximativ 80 de exemplare. Circa două milioane de specii de animale și plante din lume sunt considerate pe cale de dispariție.