Aniversarea bicameralismului

Aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului a fost un prilej pentru omagierea bicameralismului. Sensul manifestării fusese anticipat de refuzul organizatorilor de a-l invita pe preşedintele Traian Băsescu, în ciuda insistenţei grupului PDL. Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a argumentat că dorise să evite “un moment penibil”, deoarece Traian Băsescu militase pentru instituirea unui parlament unicameral.

În cazul în care fiecare şi-ar fi reafirmat convingerile politice, şedinţa aniversară ar fi devenit într-adevăr scena unei noi dispute politice. Totuşi nu se poate spune dinainte ce ar fi făcut Traian Băsescu. Vasile Blaga cel puţin, care a rostit şi el un discurs ca fost preşedinte al Senatului, a omis să amintească preferinţele sale pentru unicameralism. Se pare că preţul alianţei cu PNL este ca democrat-liberalii să abandoneze “dogma” Băsescu, după cum liberalii au şi ei ceva de plătit. Sigur că, în cele din urmă, nimeni nu face vreun sacrificiu, căci credinţele politice sunt în România ceva extrem de inconsistent şi volatil şi ne putem întreba dacă PDL s-a gândit vreodată serios la acest subiect.

În orice caz şedinţa aniversară a fost dominată de pledoariile în favoarea conservării sistemului bicameral. Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, Mircea Geoană, Crin Antonescu, Călin Popescu Tăriceanu, Victor Ponta şi Marko Bela nu au scăpat ocazia de a pleda pentru bicameralism.

Totuşi nu putem ignora neglijenţa cu care proiectul de revizuire al Constituţiei iniţiat de USL a tratat subiectul atribuţiilor şi componenţei Senatului. Preşedintele Traian Băsescu căutase să desfiinţeze Senatul, argumentând că acesta e redundant şi nu face decât să dubleze Camera Deputaţilor, ceea ce i-ar fi obligat pe membrii comisiei constituţionale să diferenţieze mult mai clar cele două camere. De altfel Marko Bela s-a întrebat dacă membrii legislativului se vor dovedi capabili să creeze “un bicameralism real”. Comisia de la Veneţia a pus la rândul ei în evidenţă modul insuficient în care a fost tratat acest subiect.

Nu a fost cu adevărat locul şi momentul unei dezbateri politice, dar câteva lucruri ar putea fi reţinute. Premierul Ponta a părut să-şi fi schimbat punctele de vedere. Dacă mai demult vorbea despre “o cameră a regiunilor”, acum a evitat orice trimitere de acest tip, sugerând mai curând un senat aşa cum a fost descris de Constituţia de la 1923. Pe atunci, reprezentanţii marilor universităţi, de pildă, erau senatori de drept, într-o cameră în care se întâlneau toate instituţiile de prestigiu printre care se numărau şi cultele religioase. Prim-ministrul a propus, printre altele, ca şi foştii preşedinţi ai republicii să devină la rândul lor membri de drept ai Senatului.

Discursul său e totuşi greu de încadrat, căci trimiterea la instituţia senatorilor de drept a părut mai curând o rampă pentru a lansa ideea revizuirii sistemului de incompatibilităţi. E un aspect alunecos, dar am arătat, la rândul nostru, că legea are prevederi ilogice şi inaplicabile, aşa cum s-a văzut în cazul lui Mircea Diaconu. O incompatibilitate nu poate fi arbitrară, ci ar trebui legată precis de un conflict de interese real. O redefinire a incompatibilităţilor ar fi folositoare inclusiv pentru lupta împotriva corupţiei, căci ar elimina ţintele false, cum ar fi directorii unor teatre sau rectorii universităţilor.

În sfârşit, nimeni nu s-a angajat cu adevărat la nimic, poate cu excepţia lui Mircea Geoană care a sugerat un proiect surprinzător. El a criticat mandatul de 5 ani al preşedintelui care a dus la decalarea alegerilor şi, în viziunea lui, a favorizat toate excesele puterii prezidenţiale. În consecinţă Geoană a exprimat speranţa ca în 2016 să se revină la mandatul de 4 ani şi la alegeri simultane: A fost ca şi cum ar fi anunţat că e dispus să candideze pentru un mandat restrâns şi să demisioneze în 2016 făcând loc unui alt preşedinte pentru un nou ciclu politic.