1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Amor, politică şi bani

Rodica Binder15 august 2011

Deşi în coloanele de comentarii ziarele nu mai acordă prioritate absolută crizei financiare, ea continuă să ameninţe zona monetară euro.

https://p.dw.com/p/12GmY
Imagine: picture-alliance/dpa

Un nou capitol în istoria interminabilă a jocului dintre politică, putere şi eros, reţine din plin atenţia jurnaliştilor la acest început de săptămînă.

În lista carierelor politice frînte în landul Schleswig Holstein, în ultimele două decenii, apare un nou nume - Christian von Boetticher, purtător de speranţă al partidului său, nevoit să demisioneze în urma unei relaţii amoroase cu o tînără de 16 ani.

Se pare că dragostea politicianului pentru admiratoarea sa minoră, deşi împărtăşită, a pus sub semnul întrebării gradul de maturizare al liderului demisionar, dînd astfel dreptate unor voci critice din chiar sînul formaţiunii sale, opinează FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG.

Acribic, DIE WELT publică pe prima pagină portretul lui Christian von Boetticher şi, în cuprins, o întreagă pagină despre finalul unei cariere politice din pricina unui amor început în spaţiul virtual, pe Facebook, în urmă cu un an.

Cotidianul citat contextualizează cazul lui von Boetticher sub genericul Sex şi politică, aşezîndu-l pe fostul prim ministru al micului land din nord-estul Germaniei alături de veterani zdrobitori de inimi:Joschka Fischer, care, mai abil, şi-a oficializat amorurile, luîndu-şi în căsătorie iubitele; Horst Seehofer, care, în pofida unei legături extra-conjugale mărturisite, nu şi-a pierdut creditul politic; Rudolf Scharping, care şi-a exhibat din plin amorul cu contesa Kristina Pilati, ceea ce l-a costat cariera; Franz Josef Strauss, căruia incursiunea într-un cartier rău famat al New-Yorkului, în anii 70, nu i-a adus nici un prejudiciu; şi Willy Brandt, care şi-a adjudecat titlul de „fustangiu” spre a nu cita decît cele mai notorii „scandaluri”.

Paradoxul este că, deşi alegătorii nu-i consideră în genere atrăgători pe liderii lor politici, puterea le conferă acestora totuşi, precum se vede, un irezistibil sex appeal.

Că aparentul calm instalat la finele săptămînii, în materie de criză financiară, ar putea fi liniştea de dinaintea furtunii - se poate lesne deduce din situaţia în care se află Angela Merkel: "ea nu se poate întoarce de pe malurile Senei pe cele ale Spree-ului cu mîinile goale, dar nici cu acorduri smulse prin constrîngere", crede GENERAL ANZEIGER şi explică: faptul de a fi conferit Germaniei îndoielnicul renume de a fi platnicul Europei i-au creat un disconfort Angelei Merkel în sînul propriului partid, dar şi pe scena politică internă. Ea nu poate ignora criticile neobişnuit de severe formulate de preşedintele Bundestagului, creştin -democratul Norbert Lammert, care nu acceptă să vadă parlamentul pus sub presiune, cînd se vorbeşte de o şi mai largă deschidere a umbrelei de salvare.

Dar Merkel nu poate trece cu vederea nici proasta dispoziţie ce domneşte în zona monetară Euro şi cu certitudine îi va fi dat să simtă aceeaşi atmosferă încărcată şi la ea acasă, subliniază, la rîndul său, ideea, STUTTGARTER NACHRICHTEN.

Contrastul între povestea de succes de pînă mai ieri a monedei europene şi incertitudinile şi temerile care se manifestă azi în această zonă necesită o nouă politică financiară, deduce MÄRKISCHE ALLGEMEINE. Ziarul pledează pentru introducerea obligaţiunilor de stat europene pentru împrumuturi.

Ziarul citat consideră că, în context, e nevoie de o politică financiară comună.

De acum încolo, conceptul ca ţările zonei monetare euro să fie supuse unui mai strict control financiar şi să fie centralizate va face carieră, întrevede şi cotidianul polonez DZIENNICK şi adaugă: primul pas îl constituie introducerea obligaţiunilor de stat europene, o iniţiativă criticată la început de Germania, care, la un moment dat o va accepta. In cele din urmă nu va mai exista doar un spaţiu economic şi monetar comun, ci şi o politică financiară europeană şi probabil un singur stat european, crede ziarul polonez.

In sfîrşit,TAGESSPIEGEL publică o relatare despre problemele pe care le crează trei familii de romi originari din România, la Görlitz, unde s-au reaprins dezbaterile în jurul situaţiei acestei minorităţi.

Autor: Rodica Binder

Redactor:Petre M.Iancu