Americanii se extind pe piaţa bancară germană
4 septembrie 2006Şefa concernului, Sue Harnett, a dezvăluit ambiţiile Citibank de a-şi dubla actuala cotă de piaţă de la 3 la 6 procente. Pentru a atinge aceste scopuri ambiţioase, gigantul va dubla numărul actual de filiale, numai în următorii doi ani fiind planificate 70 de noi centre. Nu vor avea loc fuziuni importante, au mai anunţat liderii concernului american. În sectorul creditelor de consum, Citibank rămâne lider de piaţă în Germania. În ultimii ani, pe piaţa bancară s-a remarcat o creştere a ponderii asigurărilor de risc, necesare în momentul acordării unui credit. Acest fapt a influenţat evoluţia profitului, astfel încât Citibank s-a mulţumit cu un câştig de 434 de milioane de euro pe piaţa germană. Comparativ cu alte institute bancare, Citibank rămâne însă extrem de profitabilă în Republica Federală Germania.