America pe care o iubim...

Este antiamericanismul un element fondator al noii identităţi europene? Ipoteza, deloc onorantă pentru bătrînul continent, a fost sugerată cu nu foarte multă vreme în urmă, în paginile unei cărţi intitulată „America, pe tine te pot urî mai bine” – o scriere cu totul remarcabilă în puzderia eseurilor politice consacrate antiamericanismului publicate, nu tocmai întîmplător, în perioada administraţiei Bush.

Autorul lucrării, Andrei Markovits, este între multe altele şi un foarte bun cunoscător al Europei şi al Germaniei. Născut în România, emigrat în Austria împreună cu părinţii, este actualmente profesor la universităţile Michigan şi Stanford. Titlul cărţii sale a răsturnat sensul unei afirmaţii admirative la adresa Lumii noi şi depreciative la adresa bătrînei Europe, făcute de Goethe la vremea lui: ”America, ţie îţi merge mai bine”.

A fost însă suficient ca Barack Obama să-şi efectueze primul turneu în Europa, să ajungă apoi şeful Casei Albe, pentru ca peste noapte, ca prin minune, ceţurile antiamericanismului plutind mai ales deasupra occidentului să se risipească, făcînd loc efluviilor de entuziasm, stîrnite de cel dintîi preşedinte de culoare al Statelor Unite. Dar cum prea bine se ştie, dimensiunea dezamăgirilor este direct proporţională cu cea a speranţelor…

Moştenirea Bush dincolo de graniţe

Moştenirea lăsată de administraţia Bush (situaţia din Irak, războiul din Afganistan, nesoluţionatul conflict israeliano-palestinian, criza financiară), constituie prin ea însăşi un teren favorabil marilor dezamăgiri ce ar putea surveni. Unele, ce-i drept încă minore, au şi apărut. Dacă potrivit unui sondaj efectuat de NBC în luna iunie, popularitatea preşedintelui Obama a scăzut cu cinci procente faţă de cea înregistrată în aprilie, investigaţia demoscopică făcută de CBS atestă menţinerea ei la aceleaşi cote (63%).

La aceste infime diferenţe statistice se adaugă şi unele suspiciuni resimţite de lideri est europeni, expuse în aşa zisa scrisoare a celor 22, adresată preşedintelui Obama. În cuprinsul ei este exprimată temerea faţă de efectele posibile ale unei politici prea conciliante faţă de Moscova, dar şi faţă de riscul unei slăbiri a interesului Statelor Unite faţă de Europa, date fiind marile probleme cărora ele sunt chemate să le afle o rezolvare.

Iar republicanii americani, a căror cotă de popularitate a scăzut la 28%, încearcă mai degrabă să-şi lingă rănile, fac zgomot, se răzbună, torpilează şi denigrează politica noii echipe de la Washington, conform devizei ”dacă eşecul se va produce, vina va fi doar a lui Obama”- rezultă dintr-o relatare recent publicată în revista DER SPIEGEL.

Obama locul 1, Palin a eşuat

În încercarea de a-şi recupera vlaga pierdută, republicanii au decis s-o readucă pe scenă pe Sarah Palin, fosta guvernatoare de Alaska, „cea care spune cu voce tare ce gîndesc cei care nu gîndesc”. Deşi circa 67% din americanii foarte conservatori o susţin pe ex-candidata republicană la vice-preşedinţia Americii, este puţin probabil ca gălăgiosul ei comeback să poată strînge din nou rîndurile partidului. La un recent congres, tinerii republicani, dezamăgiţi de derapajele unora dintre liderii maturi, au fost curioşi să afle motivele pentru care şi-ar oferi în continuare sprijinul. Li s-a răspuns: „Pentru că viitorul vostru este în joc”. Riposta a fost cît se poate de promptă. Pentru ei, cei tineri, onestitatea este prioritară; Obama a cîştigat alegerile fiindcă este onest. Argumentul a fost răsplătit cu aplauze pînă şi de auditoriul republican.

De admiraţie şi aplauze are parte America lui Obama şi în Europa, mai ales în ţări care, precum Franţa, au trecut drept fief-uri ale antiamericanismului. O recentă ediţie a revistei LE NOUVEL OBSERVATEUR publica un grupaj de articole sub genericul „America pe care o iubim”. Motivele reaprinderii subite a mai vechiului amor sunt de natură politică, istorică, dar şi sentimentală, atingînd chiar limitele imaginarului. Într-un foarte recent volum intitulat „America Homerică” apărut la editura „Seuil”, Sylvie Laurent caută să desluşească originile noii fascinaţii pe care Statele Unite o exercită asupra lumii vechi. Definitorie pare a fi între altele, capacitatea lor de a face posibilă naşterea unor forme efemere de camaraderie universală, cu cele mai diverse ocazii: instalarea lui Obama la Casa Albă, tragica moarte a lui Michael Jackson, sărbătorirea a 40 de ani de la primii paşi ai astronauţilor americani pe Lună.

Incendiu într-o cutie cu chibrituri?

Dar există şi riscul ca vechiul amor să se stingă pe cît de repede s-a reaprins. Ceea ce s-ar putea întîmpla dacă, aşa cum menţionează Sylvie Laurent într-un interviu, preşedintele Obama „întîrzie să traverseze oglinda”, lăsînd să treacă prea multă vreme „de la reprezentarea mitică a acţiunii pînă la exercitarea raţională a puterii.” Independent de acest risc, noul val de simpatie de care se bucură America în Europa demonstrează că antiamericanismul nu este un element fondator al noii identităţi europene. Fiindcă la urma urmei, citîndu-l pe publicistul Natan Sznaider: „America s-a născut din Europa. Îşi poate oare urî o mamă propriul copil?”

Autor: Rodica Binder
Redactor: Robert Schwartz