America n-a murit. Dreptatea mai respiră și ea. Dar până când? | Global | DW | 22.11.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

America n-a murit. Dreptatea mai respiră și ea. Dar până când?

O crimă îngrozitoare a însângerat duminică străzile unei suburbii a orașului Milwaukee, din Wisconsin, un stat însângerat după procesul Rittenhouse, care a polarizat politic, religios și mediatic națiunea americană.

Kyle Rittenhouse la audieri, Kenosha, Wisconsin

Kyle Rittenhouse în timpul audierilor

Propulsat în viteză bezmetică, un SUV a intrat în mulțimea pașnică participând la o paradă de Crăciun la Waukesha, lângă Milwaukee. Șoferul, un recidivist și rapper amator, aparent simpatizant, potrivit jurnalistului conservator Andy Ngo, al BLM, reținut după ce fusese eliberat recent, sub o cauțiune infimă, după un lung șir de delicte penale violente, și-a transformat în armă automobilul, strivind sub roțile lui cinci oameni. Nu e pe deplin clar motivul său, dar autoritățile, care-l căutaseră febril, nu excluseseră, inițial, un mobil terorist. A rănit zeci, în parte grav, inclusiv mulți copii.

Terifiantele înregistrări cu bolidul trecând în viteză peste fete dansând cu pompoane, apoi de obstacolele poliției, amintesc de monstruoasele atentate teroriste, islamiste, comise în anii trecuți la Nisa și la târgul de Crăciun din Berlin. S-a pus din capul locului întrebarea, dacă moartea de pe străzile din Waukesha e în legătură cu deznodământul procesului Rittenhouse, care se încheiase în debutul aceluiași weekend în Wisconsin, nu departe de locul masacrului provocat de SUV.

Procesul și istoria lui

Achitarea adolescentului Kyle Rittenhouse, care, înarmat cu o pușcă semiautomată, își apărase viața la proteste, în parte violente, ale BLM și Antifa, trăgând în agresori, din care doi au decedat, a adâncit polarizarea politică, mediatică și religioasă iscată de aceste audieri.

Verdictul ar fi trebuit să pună capac evenimentelor petrecute la Kenosha, în vara incendiară a anului 2020, marcată de protestele și excesele care au urmat uciderii în custodia poliției a lui George Floyd. Rittenhouse fusese inculpat între altele pentru omoruri (intenționate ori comise iresponsabil), despre care liderii politici și presa de stânga afirmaseră instantaneu, cu un an și jumătate înainte de proces, că ar fi fost ”asasinate rasiste”, comise de un ”suprematist alb”. La fel  sugeraseră și în timpul audierilor, și după achitare. În fapt, vânat de inșii unei gloate, din care unul înarmat cu o armă de foc ilegală, inculpatul se făcuse vinovat de ”tupeul” de a-și apăra viața.

Mânat de entuziasm pubertin, de dorința de a epata și de un elan tipic american de a sări în apărarea comunității proprii, atacate, adolescentul cu domiciliul la o aruncătură de băț peste granița statului Wisconsin, în Illinois, se dusese în orașul în care era de fapt, dimpreună cu o parte din familie, acasă, spre a se arăta, la cei 17 ani ai săi, util, dând prim ajutor oamenilor prinși în răzmerița BLM. În acel final de august 2020, bună parte din America, aprinsă de extrema stângă întru punerea pe jar și aruncarea în aer a relațiilor dintre rase, ardea intens, iar autoritățile democrate din varii zone se fereau să intervină, ca să nu inflameze spiritele și mai rău.

Moarte de om

În Kenosha incendiată în ziua precedentă, băiatul, înarmat cu vagi noțiuni de pompier și infirmier, cu o trusă de prim ajutor, o pușcă semi-automată pe care o păstra, legal, la persoane care aveau dreptul s-o țină acasă, precum și cu un extinctor, a făcut ce-și propusese. A păzit, împreună cu alți inși înarmați, un magazin, a stins un foc și și-a oferit cu voce tare oamenilor din localitate șansa de a primi un prim ajutor medical. Unii i-au acceptat serviciile. Voluntarul a mai făcut și ce n-ar fi vrut.

A alergat de colo până colo, înspăimântat la culme, de o mulțime ostilă, în căutare de ajutor și de securitate. Urmărit de un reporter, adolescentul a fost observat și de inși din gloată. Sunt bătăuși, scandalagii, derbedei, pușcăriași, oameni certați cu legea rău. Între ei, recidiviști veniți să se distreze maxim la violențele puse în scenă de extremiști cu complicitatea unor autorități democrate prea lașe ca să nu rămână pasive. Unul dintre bătăuși, un violator de băieți multiplu condamnat, îi amenință pe adolescent și pe camaradul său cu moartea, ”dacă vă prind singuri”.

Singur e greu să fie cineva, în oraș. Străzile Kenoshei sunt pline și de oameni înarmați, veniți să suplinească inactiva poliție și să se dea mari, ca și de reporteri și de protestatari pașnici, care chiar credeau în narațiunea, falsă, a uciderii ”rasiste”, de către poliție, a unui delincvent de culoare, împușcat la trei luni după asasinarea revoltătoare, de către un polițist alb, a lui George Floyd.

În atmosfera de război civil creată de extremiști la adăpostul protestelor legitime care au urmat uciderii lui, totul pe străzi pare senzațional. Se filmează peste tot. Urmărit de camere de luat vederi, din care unele instalate pe drone, insul care-l amenințase îl depistează pe Kyle Rittenhouse neînsoțit și se lansează să-l gonească pe străzile din care poliția s-a retras, lăsând frâu liber morții.

Vânătoarea ia sfârșit în curtea unui magazin de automobile. Încolțit și din partea celalaltă de demonstranți și protestatari în parte violenți, între care un individ care-și va descărca peste câteva secunde arma de foc, adolescentul care strigase inutil că ”nu vrea ceartă”  se vede forțat să se oprească. Hăitașul, furios la culme, aruncase în el cu sacul său cu boarfe din spitalul din care tocmai se externase fără să-și ia medicamentele, apoi se repezise să-și prindă vânatul și, în salt final, să-i smulgă lui Rittenhouse pușca de la piept. Din arma automată, care-și scuipă focul în succesiune rapidă, se desprind patru gloanțe. Agresorul cade, muribund, la pământ.

Adolescentul, șocat, o ia din loc să se predea. Pe drum, gloata se strânge, îl urmărește, începe o nouă vânătoare. Se strigă echivalentul lui luați-i gâtul, luați-i gâtul! Teenager-ul încearcă să ajungă la polițiști care stau cu mâinile în sân, la o distanță sănătoasă de violențe. Oamenii ordinii îl trimit acasă când tânărul încearcă să li se predea. Vânat pe străzile din Kenosha de noua gloată formată ad hoc, tânărul e lovit cu pietre în cap. Se dezechilibrează. Cade.

În timp ce zace pe spate în mijlocul străzii, dintre vânătorii de trofee umane se desprind rând pe rând un ins care se repede cu piciorul în capul puștiului căzut, altul care-și preface skateboard-ul în armă albă și-l lovește cu ea peste față, precum și al treilea, care se apropie de adolescent în viteză, îndreptînd un pistol încărcat asupra lui. Ținta atacurilor ripostează, trăgând alte două focuri din cele 30 de cartușe ale încărcătorului puștii. Cade mort insul cu skateboard-ul, alt glonț străpunge bicepsul brațului înarmat al pistolarului. Omor? Omoruri? Legitimă autoapărare?

Audieri, probe, sentință: justiția față cu revoluționarii culturali

Ce căuta puștiul cu o armă semiautomată pe străzile Kenoshei? Judecătorul constată că a avut-o asupra sa legal și casează acuza de încălcare a regimului armelor. Procurorul își pregătește execrabil rechizitoriul și martorii într-un proces urmărit live, cu sufletul la gură, de o națiune profund divizată. Dacă tânărul e violent și însetat de sânge, de ce nu și-a descărcat arma în inși oarecare țipând la el? În trecători? După tentative multiple de a forța mâna judecătorului și de a schimba în capul juraților impresia creată de lipsa probelor ei, acuzarea îl învinuiește fără urmă de dovadă, pe inculpat, că ar fi ”provocat”. Peliculele filmate la fața locului vorbesc cu totul alt limbaj. La 19 noiembrie juriul i-a contrazis pe procurori, presa, pe președinte. Și a dezavuat și membri ai Congresului. Unele democrate îl calificaseră fără probe, pe acuzat, drept ”suprematist alb”.

Rittenhouse e declarat nevinovat și achitat. Or, reprezentanta democrată Cori Bush, o exponentă a extremei stângi din forul legislativ, îl condamnase fără drept de apel, răspândind minciuni despre acuzat, mult înainte ca jurații să se pronunțe, ba chiar înainte ca procurorii să-l inculpe, la mai bine de un an de la evenimente. Congresmenei democrate îi ținuse isonul parte amplă din presa mainstream, care umpluse timp de un an și jumătate de toxice dezinformări spațiul public, saturat oricum de masive și repetate campanii de consolidare a narațiunii potrivit căreia America ar fi ”structural rasistă”. Colegele ei de aceeași orientare politică din Congres, Ayanna Pressley, precum și Ilhan Omar, o americano-somaleză frecvent acuzată de antisemitism, îl calificaseră pe Rittenhouse, mult înainte de judecată, drept ”terorist intern” și ”suprematist alb”.

Or, președintele câștigase cursa din partidul democrat tocmai pentu că se prezentase ca moderat. Cum de se încumetă un șef de stat ales democratic, cum îndrăznesc reprezentanții partidului său democrat, să încalce brutal și nemilos principiul prezumției nevinovăției unui minor?

Cauzele profunde ale disfuncționalităților sistemului democratic american

Cum a putut parte din presă, cu integritatea și credibilitatea afectate, care, în condiții de intensă ură mutuală a taberelor politice, ținuse să inflameze și mai mult atmosfera și să dezinformeze repetat, nu doar în 2020, ci și, ca ziarul ruso-britanic The Independent până săptămâna trecută, să afirme că tânărul ar fi împușcat nu albi, ci ”negri”, sugerând că ar fi săvârșit ”asasinate” rasiste? Și jurnaliști de stânga, ca Glenn Greenwald sau Bari Weiss își pun aceste întrebări. 

Care sunt sursele disfuncționalității sistemului democratic american, marcat de narațiuni ale unora din exponenții puterii de natură să intensifice puternic războiul cultural? Ideologiile nu țin seama de realități. Iar doctrinarii lor sunt necruțători. Nu tolerează contraziceri ale narativului propriu. Pare că orice incident violent ar avea loc peste ocean amplifică invariabil marile patimi și pasiuni, întărind propensiunea universală către o intoleranță de tip religios și tot mai virulent extremism.

Orice pretext pare numai bun de prefăcut instantaneu, de către ideologii urii și de ciracii lor, în paie de pus pe focul extremist de stânga sau de dreapta. Se toarnă gazul agitpropului peste incendiul național, tot mai mistuitor, transformând în rug al libertății altarul fanatismelor de stânga și dreapta, în mare parte antiamericane, anticreștine, antisemite, anticapitaliste, antidemocratice.

De unde acest fanatism, dacă nu din ceea ce psihologul canadian Jordan Peterson numea la un moment dat ”implozia sacrului în profan”? În cauză pare a fi transformarea, într-o societate tot mai atee, a ideologiilor neomarxistă și deconstructivist-postmodernă, în pseudoreligii seculare.

Fanaticii lor sunt fitiliștii de serviciu. E timpul ca ”americanii să se unească” și să pună capăt dihoniei lor, a cerut fostul ministru și candidat de culoare la președinția SUA, Ben Carson, deplorând pe drept uriașa animozitate, ostilitate și vrăjmășie dezbinând societatea americană.

Nevoia unirii față cu realitatea dezbinării prelungite

”O casă despărțită și stârnită împotriva ei înseși nu poate rămâne în picioare”, a reliefat el, just. Or, tocmai demolarea edificiului în chestiune o urmăresc cu devoțiune cei ce provoacă de un an și jumătate răzmerițe peste ocean. În aceste condiții de violență civilă, facilitată de noncombatul autorităților, făcuți șah mat de revolte de stradă puse de ani de zile, intermitent, în scenă de extremiști, achitarea lui Rittenhouse ar fi trebuit să iște observatorilor imparțiali satisfacție privind finala respectare a legii într-una din curțile cu juri din SUA și în justiția americană.

Acceptată de Casa Albă, care a cerut, nu fără critici deplasate, respectarea sentinței, achitarea semnalizează că statul de drept, deși greu încercat, nu și-a dat încă duhul peste ocean. Dar i-au urmat noi recriminări în temeiul acelorași false narațiuni impulsionând intoleranța, de ”rasism structural” și de suprematism alb, care, chipurile, ar fi ”triumfat” în procesul Rittenhouse.

Rămân intacte și alte nedumeriri, legate de probitatea procurorilor care știau că au pus sub acuzare un nevinovat, de și mai discutabila ingerință a politicului în juridic și de contraperformanța unei prese tot mai partizane și mai puțin dornice ori capabile să informeze corect și obiectiv.

În ciuda propagandei și a unor autorități care au capotat repetat, dreptatea și independența justiției s-au impus. Nu e puțin, că democrația americană, de care e enormă nevoie întru apărarea Europei amenințate la frontiera polonă și ruso-ucraineană, ca și de tot mai insolentul autoritarism intern, din vest, n-a sucombat încă sub impactul loviturilor tot mai dure ale războiului cultural și religios. Că mai respiră. Dar oare cât va mai rezista?