America Latină, naziştii şi rolul Vaticanului

Cel de-al Doilea Război Mondial abia se încheiase. În Germania de Vest intra în vigoare, în 1948, Planul Marshall. Exact atunci a reuşit să evadeze unul din cei mai mari criminali nazişti din închisoarea de la Linz, Austria. Este vorba de Franz Stangl, fost Hauptsturmführer SS şi comandant al lagărelor de concentrare Sobibor şi Treblinka, responsabil pentru moartea a aproape un milion de evrei. Stangl a mers pe jos de la Linz la Florenţa, trecând prin oraşele Graz şi Meran.

Dar destinaţia sa provizorie a fost Roma, capitala Italiei, unde se află Statul Papal. Ajuns la Vatican, episcopul Alois Hudal i-a spus călăului nazist: "Dumneavoastră trebuie să fiţi Franz Stangl. Vă aştept deja de mai multă vreme." Prelatul i-a procurat lui Stangl documente de identitate false, cu ajutorul cărora a ajuns mai întâi în Siria. Acolo şi-a aşteptat familia, urmând să emigreze cu toţii în Brazilia în 1951. Omul care a perfecţionat crimele în masă în lagărele de concentrare a montat ani în şir automobile într-o fabrică Volkswagen din apropiere de Sao Paulo.

Austriacul Franz Stangl este unul din miile de criminali de război şi colaboratori nazişti care au reuşit să scape de sub urmărire cu ajutorul Bisericii Catolice. Coridorul lor de scăpare, aşa-numita "linie a şobolanilor", pornea de la Innsbruck şi traversa Alpii spre Meran sau Bolzano, şi continua spre Roma şi portul italian Genova. Strangl a ales să facă acel ocol prin Siria, dar cei mai mulţi nazişti s-au îmbarcat direct cu destinaţia America Latină, preponderent Argentina, devenită "capul ultimei speranţe" pentru nazişti, după cum s-a exprimat Simon Wiesenthal.

Nu a fost un plan elaborat ci o colaborare spontană

"Linia şobolanilor nu a fost un sistem bine structurat. A constat din numeroase componente izolate", afirmă istoricul Daniel Stahl, profesor la Universitatea Friedrich Schiller din Jena. "A fost mai degrabă o cooperare spontană între diverse instituţii, care a luat fiinţă treptat după cel de-al Doilea Război Mondial. Într-o primă fază până la 90 la sută din făptaşii nazişti au reuşit să traverseze Alpii şi să ajungă în Italia.

Primul popas îl făceau în Tirolul de Sud, în mănăstirea Ordinului German din Meran, în mănăstirea capucină din apropiere de Brixen sau în mănăstirea franciscană din Bolzano. De aceea, liniei şobolanilor i s-a mai spus şi ruta mănăstirească. În acele centre monastice unii nazişti s-au ascuns chiar ani de zile, până au reuşit să-şi procure banii necesari pentru deplasarea în America Latină. S-a ajuns câteodată la situaţia absurdă ca făptaşii să fie găzduiţi direct lângă victime ale naziştilor -  evrei care voiau să ajungă în Palestina.

O etapă importantă era Roma. Dacă identitatea era certificată printr-un document emis de Biserica Catolică, dobândirea unui paşaport din partea Comitetului Internaţional al Crucii Roşii nu mai era decât o simplă formalitate. Crucea Roşie a eliberat până în 1951 nu mai puţin de 120.000 de astfel de documente de identitate şi călătorie.

"Se tot povesteşte că ar fi existat un plan bine pus la punct încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de punere la adăpost a naziştilor. Dar este fals. Şi unul ca Franz Stangl a umblat mai întâi haihui prin Roma, fără să ştie ce să facă în continuare", a explicat Stahl. Naziştii au aflat unii de la alţii că episcopul Alois Hudal îi poate ajuta. Mai târziu, acest episcop şi-a amintit că mulţi dintre urmăriţi erau "cu totul nevinovaţi", de aceea "i-a smuls din mâinile prigonitorilor cu ajutorul unor acte de identitate false."

Este vorba despre acelaşi episcop austriac care, pe vremea lui Hitler, s-a declarat un înfocat simpatizant nazist. Ce s-ar fi întâmplat dacă Biserica Catolică nu i-ar fi protejat pe criminalii nazişti? "Pentru Stangl şi ceilalţi ar fi fost în orice caz mult mai greu să fugă", răspunde istoricul Daniel Stahl.

"Linia şobolanilor" a devenit cu timpul un coridor de scăpare pe care mai târziu l-au folosit chiar şi serviciile secrete americane pentru a infiltra spioni în Uniunea Sovietică. Lista criminalilor în masă care au ajuns traversând-o în Argentina este lungă.

Ce a ştiut Papa Pius al XII-lea despre "linia şobolanilor"?

Această chestiune rămâne în continuare învăluită în mister. Italianul Eugenio Maria Giuseppe Giovanni Pacelli a devenit Papă pe 2 martie 1939, cu puţin timp înaintea izbucnirii ultimei conflagraţii mondiale, şi a rămas Pontifex până la moartea sa, pe 9 octombrie 1958. Hubert Wolf este unul dintre istoricii care şi-au propus să afle mai multe pe acest subiect. El s-a deplasat pe 29 februarie la Roma. Împreună cu alţi zeci de colegi din întreaga lume va studia în perioada viitoare documente aflate în Arhiva Vaticanului. Statul papal prezintă începând de luni, 2 martie, toate documentele din perioada pontificatului Pius al XII-lea. "Este o ocazie uriaşă de a găsi răspuns la multe întrebări privind acea perioadă. Şi pentru noi va fi un mare efort, fiind vorba de 300.000-400.000 de unităţi de arhivare a câte 1000 de pagini fiecare", a explicat Hubert Wolf, profesor de istorie eclesială la Universitatea din Münster.

El este mai ales interesat de felul în care a funcţionat comunicarea internă la Curia Papală în legătură cu "linia şobolanilor". "Oare a dat Papa instrucţiuni directe sau a fost vorba de aluzii generale, de genul trebuie să-i ajutăm pe aceşti oameni, rămaşi fără documente de identitate. Dar poate există dovezi că Papa, încurajat de CIA, a spus cam următoarele: Dacă am putea trimite naţionalişti, oameni de încredere, în America Latină, ar fi bine fiindcă acolo comuniştii tocmai sunt pe cale să răstoarne întregul continent, vedeţi exemplul Cubei",  a declarat Hubert Wolff.

Se ştie că Papa Pius al XII-lea s-a temut de comunism. Pe asta s-au şi bazat clericii care i-au ajutat pe nazişti să parcurgă "linia şobolanilor". Indiferent de rolul jucat de nazişti în timpul războiului, şi ei au combătut comunismul şi trebuie feriţi de prigoana politică. Comunismul era considerat în epocă cea mai mare ameninţare la adresa Bisericii Catolice.

"E posibil să reiasă că Papa nu a ştiut nimic despre acest ajutor concret şi unii oameni s-au folosit de asta fără menajamente. Sau poate, cine ştie, Papa a ştiut totul, dar a închis ochii", a conchis istoricul Wolff.