1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ameninţări teroriste transformă Oktoberfest într-o fortăreaţă

30 septembrie 2009

După recepţia mai multor mesaje video venite din partea teroriştilor islamici care ameninţă Republica Federală cu atentate, poliţia germană a înăsprit măsurile de securitate din jurul vestitului Oktoberfest din München

https://p.dw.com/p/Juna
Germania în stare de alertă
Germania în stare de alertăImagine: picture-alliance / dpa

Poliţia germană stă între ciocan şi nicovală. Pe de o parte, autorităţile nu pot ignora ameninţările video transmise prin internet de terorişti. Pe de altă parte, efortul uriaş depus de poliţie pentru a garanta securitatea la cel mai mare festival public din Europa vine în întâmpinarea Al Quaidei şi adepţilor ei, demonstrând că ameninţările transmise cu ajutorul unor videoclipuri ieftine pot duce la frică şi panică în societatatea Occidentală.

Bekkay Harrach, cunoscut ca mesager al Al Quaidei, ameninţă Germania
Bekkay Harrach, cunoscut ca mesager al Al Quaidei, ameninţă GermaniaImagine: picture alliance / dpa

Chiar dacă la München nu s-a ajuns încă la panică, mulţi oameni se întreabă dacă mai pot vizita Oktoberfest-ul în siguranţă. Atât organizatorii cât şi poliţia spun cu convingere: da! Se face tot ce este posibil pentru a garanta securitatea vizitatorilor.

Care este însă cauza alertei maxime din capitala bavareză? Autorităţile germane au primit de curând patru videoclipuri transmise de marocanul Bekkay Harrach, care ameninţă Republica Federală cu atentate teroriste. Crescut în Germania, Harrach a luptat ca jihadist în Irak şi Cisiordania şi este astăzi considerat a fi mesagerul Al Quaidei.

Ministrul de interne al landului Bavaria, Joachim Herrmann a declarat în context: "În unul din videoclipurile transmise de Harrach, Oktoberfest-ul este menţionat explicit. Un al doilea mesaj transmis la 25 septembrie şi care este atribuit talibanilor, poartă titlul "chemare la adevăr" şi arată imagini din mai multe oraşe germane considerate a fi posibile ţinte, printre care şi München în timpul festivalului."

Oktoberfest-ul din München - posibilă ţintă a atentatelor teroriste
Oktoberfest-ul din München - posibilă ţintă a atentatelor teroristeImagine: AP

Experţii au atras atenţia că şi înaintea atentatelor de la Madrid şi Londra autorităţile au primit mai multe videoclipuri conţinând ameninţări, metodă care pare a se repeta acum în Germania. Şefii poliţiei federale au anunţat însă că nu au fost încă descoperite planuri concrete care vizează posibile ţinte din Republica Federală.

Măsurile de securitate din jurul Oktoberfest-ului au fost însă vizibil înăsprite. Poliţia a intensificat controalele din jurul gării principale, a aeroportului şi în mijloacele de transport în comun, iar în jurul Oktoberfest-ului a fost îngrădită o zonă de 300 de metri. Autoturismele nu mai au permisiunea să treacă de acestă delimitare, forţele de ordine încercând astfel să oprească teroriştii care încearcă să pătrundă cu o maşină capcană în zona de desfăşurare a celui mai mare festival public din Europa.

Măsurile de securitate din München au fost înăsprite
Măsurile de securitate din München au fost înăspriteImagine: AP

Potrivit şefului poliţiei din München, Peter Reichl, măsurile de securitate nu au adus până în prezent nimic mai mult decât probleme în traficul rutier: "La început am avut desigur probleme, mai ales în privinţa traficului. Per total suntem însă mulţumiţi de comportamentul şoferilor. Ei au înţeles care este situaţia şi acum evită zona închisă din jurul Oktoberfest-ului."

Experţii estimează însă că posibilii atentatori sinucigaşi nu vor încerca să pătrundă în zona mult prea securizată din jurul festivalului ci vor viza cu totul alte ţinte nepăzite pe teritoriul Germaniei.

Autor: Oliver Bendixen / Maria Pascu
Redactor: Ioachim Alexandru