1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăFederația Rusă

"Nu există nicio dovadă că Rusia dezamorsează situația"

Vlad Draghicescu
17 februarie 2022

"Suntem pregătiți să ne angajăm într-un dialog cu speranța că situaţia va fi dezamorsată, dar în acest moment nu avem dovada că acest lucru se întâmplă", a declarat ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith, pentru DW.

https://p.dw.com/p/4798u
Julianne Smith
Julianne SmithImagine: Virginia Mayo/AP Photo/picture alliance

Într-un interviu acordat Alexandrei von Nahmen de la DW, Julianne Smith, ambasadoarea SUA la NATO, spune că rămâne prudentă în evaluare, după ce Rusia a anunțat că își va retrage o parte din trupele sale din apropierea Ucrainei: "Vrem să facem un pas înapoi și să petrecem ceva timp verificând această afirmație". 

Ambasadoarea s-a referit la luna decembrie, când Rusia "a făcut o afirmație similară iar faptele de pe teren nu au dovedit că este adevărată".

"Rămânem îngrijorați de concentrarea de trupe rusești în jurul graniței Ucrainei. Credem că, în acest moment, Rusia posedă tot ceea ce are nevoie pentru a invada Ucraina - a o invada în continuare", a declarat Smith.

În interviul acordat la sediul NATO din Bruxelles, Smith reiterează că administrația americană "a transmis foarte clar Moscovei în ultimele zile, că ușa dialogului este larg deschisă".

Imagine surprinsă în timpul retragerii trupelor ruseşti din Ucraina, acţiune pusă puternic sub semnul întrebării de aliaţii occidentali
Imagine surprinsă în timpul retragerii trupelor ruseşti din Ucraina, acţiune pusă puternic sub semnul întrebării de aliaţii occidentaliImagine: AP/picture alliance

Întrebată despre unitatea aliaților și despre rolul Germaniei în ceea ce privește Rusia, ambasadoarea americană a declarat că nu are "nicio problemă cu noul guvern german". Germania este criticată pentru refuzul de a garanta că proiectul Nord Stream 2 va fi anulat în cazul unei noi agresiuni rusești, dar și pentru că refuză să livreze arme Kievului.

Ambasadoarea SUA la NATO nu crede că ezitările Berlinului periclitează unitatea dintre aliați: "În acest moment, în timp ce suntem cu toții preocupați de agresiunea rusă și de acțiunile Rusiei vizând destabilizarea securității europene în sens mai larg, nu există nicio îndoială că suntem uniți ca alianță în această chestiune specifică."

Vorbind despre NATO, care insistă asupra politicii ușilor deschise, în vreme ce președintele american Joe Biden sugerează că este puțin probabil ca Ucraina să adere la alianță în curând, și dacă nu ar trebui folosit acest fapt evident ca punct de plecare în discuțiile cu Moscova, Julianne Smith a arătat: 

"NATO a transmis foarte clar Rusiei că nu este pregătită să se angajeze într-un dialog privind politica ușilor deschise a NATO. Alianța Nord-Atlantică este de părere că această politică este ceva ce trebuie discutat doar de țările aspirante și de membrii NATO, așa că nu suntem pregătiți să negociem acest aspect."

Un soldat ucrainean trage un foc de armă în timpul unui exerciţiu militar - Joint Forces Operation - desfăşurat în regiunea Doneţk.
Un soldat ucrainean trage un foc de armă în timpul unui exerciţiu militar - Joint Forces Operation - desfăşurat în regiunea Doneţk.Imagine: Vadim Ghirda/AP Photo/picture alliance

Smith a reiterat disponibilitatea aliaților de a purta un dialog cu Rusia "cu privire la aspecte mai largi ale securității europene". Acestea includ "controlul armelor, reducerea riscurilor și alte măsuri care pot spori transparența și aduce mai multă stabilitate în această parte a lumii".

Smith a deplâns absența unui "răspuns oficial la scrisoarea pe care am trimis-o la Moscova în urmă cu câteva săptămâni". 

În legătură cu întăririle trimise de americani pe flancul estic al NATO în contextul în care SUA intenționau să se concentreze mai mult pe China și pe influența sa în creștere, Julianne Smith a subliniat că "Statele Unite iau unele măsuri măsurate pentru a consolida Europa Centrală și de Est". 

America, a mai subliniat Smith, a mutat în total aproximativ 5.000 de oameni în această vecinătate, iar "vestea bună" este că s-au alăturat și alte țări, precum Olanda, Danemarca, Germania sau Spania. Franța, la rândul ei, și-a exprimat interesul de a trimite câteva trupe în Europa Centrală și de Est, la fel și Marea Britanie. "Este un efort colectiv", a spus ambasadoarea americană.  

În legătură cu zona China și Asia-Pacific, "cred că cei de la Washington ar susține că suntem o țară mare, capabilă să se concentreze asupra mai multor provocări simultan", a răspuns oficialul american. 

Avertismente americane

Imagine din satelit arătând echipament militar poziţionat în regiunea Lacului Donuzlav în Peninsula Crimeea
Imagine din satelit arătând echipament militar poziţionat în regiunea Lacului Donuzlav în Peninsula CrimeeaImagine: Maxar Technologies/AP/picture alliance

Miercuri seară, Washingtonul a anunţat că Rusia a adus încă 7.000 de militari la granița cu Ucraina, deși anunța o retragere a trupelor, potrivit CNN. 

"Fiecare indiciu pe care îl avem acum este că ei intenţionează doar să se ofere public să vorbească şi să facă afirmaţii referitoare la detensionare, în timp ce se mobilizează pentru război", a spus un înalt oficial al Casei Albe, potrivit agenției de presă AFP. 

Înaltul oficial a avertizat din nou că Rusia ar putea folosi un "pretext fals" pentru a invada Ucraina, precum o prezumtivă incursiune a trupelor NATO pe teritoriul rus sau desfăşurarea de forţe în regiunea Donbas.

"Ar trebui să ne aşteptăm la mai multe declaraţii false din partea presei de stat ruse în zilele următoare. Nu ştim ce formă va avea acest pretext fals, dar sperăm că lumea este pregătită", a continuat el.

"Vom continua să urmăm calea diplomaţiei în zilele următoare, în timp ce suntem pregătiţi să răspundem rapid şi decisiv. Rusia continuă să declare că doreşte o soluţie diplomatică, însă acţiunile sale indică contrariul. Sperăm că îşi vor schimba cursul înainte de a începe un război care va cauza moarte şi distrugere catastrofală", a subliniat înaltul oficial.