Alexandru Cozub: „Vreau un teatru mai inteligent şi subtil”

Alexandru Cozub, directorul artistic al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău (TNME), a montat în ultimii ani câteva spectacole de succes, care s-au distins prin varietate tematică și printr-o mare disponibilitate pentru inovație și experiment.

Și-a început activitatea ca actor la Teatrul Eugène Ionesco din Chișinău, după studii făcute la Școala „Șciukin” de la Moscova, începute în timpul URSS și terminate în 1993, deja în Republica Moldova. A lucrat o perioadă în Italia cu regizorul Andrea Battistini, cu care a realizat câteva spectacole, a muncit și în alte țări, adunând o bogată experiență care-i alimentează ideile și dorința de a inova pe scenă.

„M-am făcut regizor, spune Alexandru Cozub, pentru că am vrut să conduc eu jocul, să construiesc ceva integral, nu doar o partitură actoricească, ci un spectacol în totalitatea lui: cu actori, muzică, scenografie, costume, decoruri. Eu am făcut școala de pictură și colegiul de construcție și îmi place să <șurubăresc>, să migălesc îndelung la o lucrare pe scenă.”

„Intrigă și iubire” este povestea unor tineri îndrăgostiți, Luise și Ferdinand, proveniți din straturi sociale diferite – ea, fiica unui muzician, el, fiul președintelui. Cei doi cad victimă unei conspirații perfide, care-i întoarce pe unul împotriva celuilalt, împingându-i spre un final tragic.

Premiera spectacolului „Intrigă și iubire” a avut loc pe 4 aprilie 2026. Despre felul cum a gândit acest spectacol discutăm cu regizorul Alexandru Cozub.

O poveste de dragoste, luminoasă

DW: Dragă Alexandru Cozub, într-un timp al marilor drame istorice, cu spectacole ce încearcă să recupereze adevărurile interzise – vezi „Dosarele Siberiei” sau "Richard al III-lea", unde vorbim despre patologia puterii, descrisă de „marele Will”, ambele în regia lui Petru Hadârcă – tu vii cu o ofertă cumva... împotriva curentului și spui: oameni buni, mai există și dragostea, și frumusețea, și misterul. De ce ai decis să montezi „Intrigă și iubire” de Schiller?

Alexandru Cozub: Nu am un anumit motiv pentru care am ales să fac acest spectacol. Unele piese își așteaptă timpul lor, altele vin instantaneu. Era și o perioadă de căutări: citisem o grămadă de piese, le știam, dar tot nu eram mulțumit. Și deodată mi-a venit o idee: „Intrigă și iubire”. De multe ori mă întreb: ce se întâmplă când un tânăr și o tânără se întâlnesc? Apare o scânteie, un sentiment? Va crește sau se va stinge?

Noi am jucat „Intrigă și iubire” la Șoala teatrală „Șchiukin” din Moscova, un spectacol de diplomă, studențesc. Acum mi-a venit ideea să introduc în dramă spiritele unor tineri îndrăgostiți veniți să-i vegheze pe Luise (Corina Rotaru) și Ferdinand (Sergiu Vîzdoagă) – amorezii lui Schiller. Am început lucrul, nu știam ce-o să iasă în final, niciodată nu știi, asta e și frumos în meseria asta, în artă în general. În repertoriul TNME avem și „Romeo și Julieta”, dar am vrut să fie ceva diferit. Îmi place să surprind, să merg împotriva curentului, și am vrut să fie ceva frumos, memorabil.

Și plăcut, chiar dacă dramatic în cele din urmă...

E o piesă luminoasă, dar când pornești de la ideea că e „o piesă luminoasă”, riști să întreci măsura, să o faci edulcorată. Or trebuie să-ți fixezi un obstacol ca să-ți iasă ceva inedit. Provocarea a fost cum să fac o tragedie „luminoasă”?

Am rămas și eu pe gânduri după ce am văzut spectacolul, fiindcă cei doi îndrăgostiți se sacrifică, însă drumul până la această dezlegare tragică este unul destul de... agreabil. Și prezența spiridușilor, echipa aceasta de tineri, foarte mobilă, pe role... Și personajul Miller, șeful de orchestră, jucat de Petru Oistric, și soția lui Miller, jucată de Angela Ciobanu, cu umor, cu accente de comedie. Nu mai zic de exponenții puterii: Valentin Zorilă, în rolul președintelui von Walter, și cei doi asistenți ai lui, Wurm (Ghenadie Gâlcă), și von Kalb, mareșalul curții (Alexandru Pleșca), au niște partituri extrem de savuroase... Cu acest buchet de roluri hazlii, cât de credibil mai e deznodământul tragic din final?

Cred că prin comic, prin ironic, tragedia rezonează mai tare. O tragedie pe care o vezi doar ca „tragedie” e ca o soluție suprasaturată. Nu „înăspri” ceea ce este din start aspru, nu „înnegri” ceea ce este deja negru, caută nuanțe, contraste. Mie îmi place să merg în contasens, pe contrapunct. Îmi place să surprind publicul, să-i adorm vigilența și la un moment dat să creez o sincopă și să-l scot din starea aceea. Suntem și noi, artiștii, un fel de manipulatori, nu-i așa? Vreau o construcție mai complexă, nu ceva previzibil, dinainte știut și servit.

Este comicul la care recurgi o modalitate de a valorifica mai bine un text clasic?

Toate istoriile de dragoste sunt niște povești. Chiar piesa aceasta a lui Schiller are un limbaj poetic, patetic. Dacă l-ai rescrie în limbajul de azi, i s-ar pierde tot farmecul, ar ieși o istorie plată. Or limbajul, cuvintele lui Schiller, fără să vrei, te duc spre poveste, spre romantism, spre visare.

Cum poate ceda o femeie „fatală”

Să revenim la personaje. Conspirația menită să rupă legătura dintre cei doi îndrăgostiți o are în centru pe Lady Milford (jucată de Margareta Pântea) – femeia fatală, care știe să cucerească orice bărbat. Planul președintelui era să-și însoare fiul, pe Ferdinand, cu Lady Milford, îndepărtându-l astfel de Luise, or Lady Milford cedează în fața mărturisirii sincere, devastatoare, a lui Luise, și pleacă. Aici apare un punct de poticnire, o ruptură logică. Nu te-ai gândit că motivația cedării, a înfrângerii pe care o suportă Lady Milford, să nu fie suficient de convingătoare?

E un joc de putere și de interese. Faptul că Lady Milford spune da, „cad în fața virtuții unei fete”, faptul că și-a dat seama că pierde demonstrează că e un jucător până la urmă. Jucător este și Ferdinand care vrea să o folosească. Dar e invers: nu președintele, nu consiliul a decis ca Ferdinand să se căsătorească cu Lady Milford, ci ea, Lady Milford, a aranjat lucrurile în acest fel. Totuși i se face milă de Luise. Tânăra asta plăpândă i-a tăiat înfumurarea, i-a dărâmat siguranța de sine, pentru că, silită să semneze o scrisoare mincinoasă care-l ostilizează pe Ferdinand, Luise nu mai are ce pierde.

Lady Milford cedează, da, însă nu acceptă să fie umilită: „Crezi că tu mi l-ai luat pe Ferdinand?... EU ți-l las ție!” E orgolioasă, preferă să fie decizia ei, alegerea ei.

M-aș bucura ca publicul să sesizeze aceste nuanțe. Ca și rolul spiridușilor – călătorii în timp – care reprezintă cupluri de îndrăgostiți plecați „dincolo” și care vin să-i ia pe Luise și Ferdinand cu ei, după ce aceștia beau din cupa cu otravă...”

Da, sunt spiritele unor tineri care au fost prea buni pentru lumea aceasta și au trebuit să plece... Lucrurile devin clare, sper, atunci când Ferdinand și Luise, după ce beau otravă, își trag ghetele cu role, pe care le poartă și spiridușii veniți după ei... Spiridușii îi veghează tot timpul, și când Ferdinand ezită să toarne otrava în cupă, ei așteaptă. Chiar dacă știu că el o să moară, îl lasă, poate se răzgândește, poate se hotărăște să trăiască, îi respectă liberul-arbitru. „Dacă nu, gata, vă luăm cu noi.”

Să te „împrietenești” cu autorul, dar să mergi mai departe

Tu ai debutat ca regizor cu spectacolul „Medeea maghiară” de Arpad Goncz, în 1997, jucat la Teatrul Eugène Ionesco, o piesă care are ceva comun cu „Intrigă și iubire”. Într-un spectacol al tău din ultimii ani, „Alegerea domnului Macabeț”, o comedie spumoasă, e fascinantă mișcarea scenică, continuă, de carusel. Și spiridușii din „Intrigă și iubire” mi-au adus aminte de ultimul spectacol al lui Vlad Ciobanu, „Leons și Lena”, după Georg Büchner, din 2019. E și acolo un fel de instalație care se rotea sau în jurul căreia se mișcau personajele. Publicul este ținut în priză de această schimbare permanentă de planuri, decoruri, măști etc.

Meseria de regie ține de gând, de metaforă, de parabolă. Unde e lacrimi este și râs, unde e comedie pândește drama, asta e viața. Sunt multe întrepătrunderi. La fel am lucrat și la montarea romanului „Frunze de dor” de Ion Druță. Eu am avut întotdeauna un respect față de text și față de autor. Pornind de la textul autorului, îți dezvolți propriile fantezii și născociri. Or dacă mizezi doar pe instrumentarul tău, pe „trucurile” tale, în doi-trei ani te plafonezi ca regizor.

Cred că a fost un efort de ajustare mai mare decât la montarea unui text scris anume pentru a fi pus în scenă.

Druță s-a opus mult timp să fie montat „Frunze de dor”. Luați piesele mele! zicea el. În cele din urmă l-am convins, dar n-a mai apucat să vadă spectacolul. Piesa în general are o structură clară, proza e altceva. Trebuie să o re-modelezi, dacă ai norocul să-ți permită autorul și dacă ai norocul să îți iasă un spectacol.

În „Intrigă și iubire” n-am vrut să folosesc video sau alte mijloace din astea, tehnice, la modă. Chiar dacă e un spectacol de dragoste, nu dezbrac pe nimeni, nu se sărută nimeni acolo, în schimb am vrut ca senzația de tandrețe, de intimitate, să fie deplină, copleșitoare. Vreau un teatru mai inteligent, mai fin, mai subtil.

În spectacolul „August” (2024), după Tracy Letts, bunăoară, pe care știu că l-ai văzut, mi-am permis o îndrăzneală, dar nu am dus-o până la capăt. Personajele – rudele scriitorului dispărut – joacă de fapt într-o piesă, în piesa pe care a scris-o el, scriitorul: e un text pe care l-a încredințat unei cameriste din casă, și aceasta îi corectează pe membrii familiei, adunați la parastas, atunci când aceștia se abat de la „schemă”. Astfel, deși a murit, s-a sinucis, scriitorul e tot acolo, nevăzut, stă la masă cu ei, și exista posibilitatea să schimbe textul, să taie tot ce a scris și istoria să meargă pe alt făgaș. Ar fi fost o inovație regizorală.”

Ar fi fost un alt „August”, un teatru în teatru!

Da, exact. Noi avem norocul ca regizori să facem ceva nou, să creăm și să vină o mulțime de oameni de dragul nostru, la teatru. E un mare noroc pentru un artist: să vină lumea să-ți vadă lacrimile, să vadă cum plângi, cum râzi. Mulți au viziuni și păreri, dar se sting, se pierd în anonimat. Ori tu, ca om de artă, ca regizor sau ca scriitor, ai șansa ca lumea să te cunoască, să vadă ce ai făcut pe scenă sau să citească ce ai scris. E un lux.

____________

„Intrigă și iubire” de Friedrich Schiller. Regie: Alexandru Cozub. Distribuție: Corina Rotaru, Sergiu Vîzdoagă, Valentin Zorilă, Margareta Pântea, Alexandru Pleșca, Ghenadie Gâlcă, Petru Oistric, Angela Ciobanu. Costume: Tatiana Popescu. Scenografie: Irina Gurin. Mișcare scenică: Oleg Mardari. Univers sonor: Vlad Adajuc; asistență muzicală: Aliona Triboi.