Alegerile europene şi euroscepticismul

E uşor de scris un comentariu eurosceptic care să-i critice pe eurocraţi, „pe birocraţii ăia” de la Bruxelles. În ciuda reculului partidului lui Geert Wilders în Olanda, părea relativ uşor de anticipat succesul în alegerile europene al unor eurosceptici de stânga şi de dreapta. De pildă în Franţa, Anglia, Grecia, Ungaria, Slovacia, Danemarca sau Finlanda. Ori în alte state europene. Mulţi alegători protestatari se vor simţi învingători.

E, totodată, foarte probabil ca participarea la vot să fie pretutindeni scăzută, ca la urne să se prezinte net mai puţin de jumătate din electorat. Pe europeni nu-i mai interesează Europa, Uniunea Europeană, democraţia europeană. Oriunde te uiţi, chiar şi la centrul spectrului politic se formează un cor cu totul nou, care intonează o melodie necunoscută până de curând.

Ni se spune că n-am avea nevoie de Europa decât în chestiunile mari, dar cele mici şi foarte mici (şi sunt câteodată şi unele realmente mari în plan cotidian) ar fi de competenţa bunului, bătrânului stat naţional.

E o evidenţă deprimantă că, în afară de o mână de idealişti, de mai multă Europă nu mai vorbeşte nimeni de la izbucnirea crizei ucrainene încoace.

Or, dincolo de furia ei reglementatoare, dincolo de neajutoarea ei politică externă, Europa, Uniunea Europeană constituie un vis politic. Europa are un suflet, o identitate culturală, socială, istorică. Europa e continentul lui Shakespeare, Dante, El Greco, Platon, Goethe, Rubens şi da Vinci. Europa e continentul lui Newton, Galilei, Copernic, Rousseau şi Kant. Europa e continentul lui Beethoven, Mozart, Verdi. Europa are un suflet cultural comun care cuprinde întregul continent şi îl determină.

Europa are şi o experienţă istorică de asemenea comună. Secole de-a rândul s-au purtat războaie pe acest continent. Anul acesta ne amintim îngroziţi de măcelurile de pe câmpurile de luptă ale primului război mondial, de acum exact un secol, ca şi de cel de-al Doilea Război Mondial, izbucnit acum 75 de ani.

Europa e continentul în care, timp de o sută de ani, s-au războit francezii şi englezii. Iar germanii au trecut prin trauma războiului de 30 de ani, cu toate pustiirile lui inclusiv sufleteşti. Balticii şi polonezii s-au văzut ocupaţi şi divizaţi.

Iar acum? De peste 60 de ani domneşte pretutindeni pacea în Europa. Uniunea Europeană se arată peste tot ca o comunitate aducătoare de pace. E-adevărat, nu peste tot cu succes. Dar dacă peste tot în lume s-ar putea aplana conflictele aşa cum se întâmplă în Uniunea Europeană, omenirea s-ar fi apropiat mult de visul păcii eterne.

Europa e şi un sentiment, un stil de viaţă. „A european way of life”. Europa trăieşte libertatea graniţelor suspendate, se bucură de securitate socială în ciuda crizei euro. Europa e un continent care şi-a înlăturat barierele şi îngrădirile vamale şi comerciale. E un continent care sună adunarea la lupta pentru standarde ecologice şi sociale. E un continent care face eforturi să-şi asume trecutul. Un continent care conferă valoare statului de drept. Şi care e conştient de diferenţele sale – de stil politic, de mentalitate a societăţilor sale. În Europa e posibil să trăieşti relaxat ca olandez sau ca englez şi totuşi să te simţi fără efort şi european.

În Europa se poate trăi în libertate, pace şi securitate. Şi tocmai de aceea merită să se meargă la vot, să se voteze pentru Europa. Dreptul de vot este aici de-a dreptul o datorie emoţională. Abia după ce ne-am îndeplinit-o ne-am putea, de-această dată însă cu toată îndreptăţirea, dedica din nou înjuratului „ălora de colo, de la Bruxelles”.