Alegerile americane ca afacere ruso-chineză

Se amestecă Rusia, China și aliații lor direct sau indirect în alegerile prezidențiale americane? Ar fi afectat de o intratabilă credulitate, de-o nebișnuită doză de naivitate, sau, pur și simpu, de o ignoranță politică și istorică monumentală oricine crede în mod serios că nu.

Imixtiuni ruse și iraniene

Ideea ingerinței ruse a dominat narativele occidentale în anii care au trecut de la precedenta campanie electorală și de la scrutinul prezidențial care l-a adus pe Donald Trumnp la putere. Între timp, serviciile secrete americane au avut timp să se pregătească și să contracareze astfel de amestecuri politice nedorite, iar șefii lor le-au ”garantat americanilor integritatea votului lor și a procesului electoral”, după cum nota o publicație anglo-saxonă. Or, șeful comunității de informații a Statelor Unite, John Radcliffe, a anunțat că, îndărătul sutelor de e-mailuri cu amenințări trimise unor alegători democrați din state cheie, precum Florida, ca și din Alaska, se ascund agenți iranieni, în speță ”specialiști în influențarea de alegeri”.  

Ca director al ”National Intelligence”, Radcliffe a reliefat miercuri seara că, potrivit serviciilor secrete ale Statelor Unite, datele din listele alegătorilor americani ar fi fost obținute de agenți operativi iranieni și ruși. El a avertizat, în context, că alte manevre de amestec electoral similare ar putea avea loc din Rusia. Sute de alegători americani s-au trezit amenințați prin poșta electronică și somați, fals, în e-mailuri chipurile expediate de prezumtivi ”suprematiști albi” să-l voteze pe Donald Trump, ca să ”n-o pățească”.  

Manevra e străvezie. Menirea acestei sinistre manipulări e să amplifice tensiunile rasiale și să sporească mobilizarea electoratului democrat, dând apă la moară acuzelor, niciodată convingător probate de rasism, vehiculate în ultimii ani de stânga împotriva lui Trump.

Pe scena internațională, Iranul șiit al ayatolahilor e un aliat al Turciei islamiste, sunite, a lui Erdogan, al Frăției Musulmane, precum și sursa de bani și de arme a grupărilor teroriste islamiste Hamas și Hezbollah. Nu în ultimul rând, genocidalul regim de la Teheran e și clientul și partenerul global, economic și militar, al Moscovei și al Beijingului. Nu doar iranienii și extremiștii palestinieni consideră o virtuală realegere a lui Donald Trump, arhitectul păcii dintre israelieni și arabii din Bahrain și Emiratele Arabe Unite, ca fiind o veritabilă catastrofă. Nu mai puțin afectate ar fi și alte agende antiamericane. 

De pildă cea a Chinei, despre ale cărei ambiții ”Foreign Affairs” scria joi, în consens cu alți observatori realmente avizați, că a devenit una ”globală”.   

”Cuvintele sunt gloanțe” 

Foreign Affairs notează că, ”pe glob, Partidul Comunist” chinez (al președintelui Xi Jinping, care se consideră urmașul lui Mao) își propune ”să-și răspândească propaganda, să restrângă libertatea de expresie și să exploateze bazele de date în scopuri maligne. SUA nu pot pur și simplu ignora obiectivele ideologice ale Partidului Comunist chinez”. 

Potrivit prestigioasei publicații, din unghi chinez, ”cuvintele sunt gloanțe” iar oficialitățile din ”Washington trebuie să înțeleagă că lupta împotriva agresiunii chineze reclamă în primul rînd (ca această agresiune) să fie admisă și combătută aici, acasă (în vest, în SUA) înainte de a fi prea târziu”.

Decenii la rând, stânga americană a ignorat, minimalizat ori interpretat greșit amenințările rusă și chineză. Despre tiraniile comuniste răsăritene, mantra progresistă, nu în ultimul rând oficială, germană, susținea că se vor modifica în bine, în mod cert, prin ”schimburile comerciale” cu vestul, prosperitatea antrenând în mod necesar o proximă ”liberalizare”.

Naivitatea autopăgubitoare a acestei poziții e, azi, probată și evidentă. China comunistă a devenit extrem de prosperă, fără să se liberalizeze. Dimpotrivă, o conduce un regim marxist nu doar genocidal, ci și cotropit și stăpânit de ambiții deschise de domnie planetară. 

Șantajul exercitat de marele inchizitor chinez

China încearcă să-și impună obiectivele prin varii mijloace, din care unele clasice, dar și prin instrumente neconvenționale care să-i asigure controlul, după  cum afirma un diplomat australian reluat de Foreign Affairs, atât asupra câmpului (fizic) de bătaie, cât și asupra celui cultural. Huawei și actualizarea Drumului Mătăsii nu epuizează defel subiectul. 

China, care-și supraveghează electronic la sânge propria populație, face ample eforturi de cenzurare a presei și rețelelor sociale accesibile oriunde. În lupta împotriva libertății, contra țărilor vecine și valorilor apusene, China și-a extins agresiv propaganda, inclusiv în SUA, unde partidul comunist controlează rețeaua Tik Tok și, virtual integral, mass-media de limbă chineză. Dar și cuvântului odinioară liber al americanilor i se poate pune botniță. I-o aplică fie presa și rețelele de socializare obediente stângii militante, neomarxiste, de peste ocean, fie  intimidările chineze la adresa societăților aeriene, cineaștilor, sau sportivilor americani. 

Amenințați cu boicotul, nu puține firme, sportivi, ori artiști admit să îngenuncheze și să-și retragă declarațiile de solidaritate cu Dalai Lama și tibetanii, ori cu uigurii supuși reeducării, cu Taiwanul democratic sau cu luptătorii pentru democrație din Hong Kong. Între concernele care și-au cerut iertare marelui inchizitor chinez și și-au revizuit și ”ameliorat” purtarea, figurează MGM, Mercedes Benz și varii linii aeriene, precum și echipe de baschet. Regimul totalitar chinez n-are probleme să amenințe direct sau voalat și țări întregi. Sau continente. Australienilor, relevă FA, li s-au sporit brusc taxale vamale la exporturile de orz cu 80 la sută, pentru că au îndrăznit să ceară investigarea independentă a originii pandemiei de coronavirus.   

Ramificațiile chineze ale suspiciunilor planând asupra familiei Biden

Administrația Trump a luat în ultimii patru ani extinse măsuri de contracarare nu doar a dezechilibrului comercial în raporturile cu China, ci și a extinderii agresive a propagandei, dezinformărilor și spionajului Beijingului, program care include și masive infiltrări ale mediului academic, universitar și militar american. Că aceste demersuri n-aveau cum să nu iște ura neostoită a regimului comunist față de președintele american e clar. Dar a alimentat această ostilitate și contribuții concrete, ale Chinei, menite să ducă la rapida lui debarcare?

Ar fi nefiresc să nu fie așa. Cum ar fi nefiresc ca Beijingul, despre care se știe că obișnuiește să mituiască oficiali occidentali, asiatici sau africani, să nu încerce să profite, în cazul unei victorii democrate în alegeri, de relațiile sulfuroase pe care fiul fostului vicepreședinte și actual pretendent la președinția americană, Joe Biden, le-a întreținut în China. De pildă cu Je Jianming, ex-patronul celui mai mare concern energetic particular al imperiului de mijloc. 

Scandalul cenzurării, de către Twitter, Facebook și varii instituții ale presei mainstream, a informațiilor privind presupusa corespondență electronică purtată de Hunter Biden cu acest corupt ex-șef de concern chinez, între timp arestat, sau ai lui, a dobândit recent noi dimensiuni prin apariția unui martor. Cel din urmă, un fost militar de carieră și autodeclarat ex-partener de afaceri al lui Hunter Biden, a amplificat masiv suspiciunile de corupție planând asupra lui Joe Biden. Mărturiile sale, reluate de New York Post, confirmă că demnitarul democrat a mințit când a afirmat repetat că n-ar fi avut habar de afacerile (probabil ilegale) ale fiului său.  

În NYP, Michael Goodwin consideră că mărturiile lui Tony Bobulinski privind afacerile sale împreună cu Joe Biden, cu fratele său, Jim, și cu Hunter, în China, ar fi credibile ”pentru că se potrivesc unor informații mai vechi știute a fi adevărate”. Martorul confirmă că unul din beneficiarii afacerilor discutate, numit codificat ”big guy” în e-mailurile detaliind sume și posturi grase de distribuit, ar fi Joe Biden. În ce măsură aceste mărturii se pot proba, rămâne de văzut. Scandalos e că echipa de campanie a candidatului democrat a refuzat să clarifice acuzele iar mare parte din presă continuă să cenzureze ori să treacă sub tăcere aceste informații.  

Provocarea și remedii 

Chestiunea nu e academică, ci explozivă. Ea privește viitorul nu doar al SUA, ci al lumii libere. În ”Tablet”, filosoful David P. Goldman ne avertizează să ne ferim de iluziile, potrivit cărora poporul chinez se va răscula împotriva conducerii sale. China, subliniază el, e sub autoritatea aceleiași elite ca-n epoca imperială, partidul comunist fiind ”o reîncarnare a castei mandarinilor”. Împăratul ”nu e un semizeu de tip nipon, sau un suveran uns de drept divin, ci...un Lucky Luciano, un capo di capi, a cărui funcție e să păstreze pacea între prădători temându-se de el mai mult decât unii de alții... Chinezii nu-l iubesc mai mult decât mafioții de rînd pe căpetenia lor”. Goldman respinge teza, la modă, elaborată de Gordon Chang, potrivit cărora conducerea chineză e un tigru de mucava, relativ lesne de debarcat prin presiuni externe. Cartea a apărut acum  18 de ani, răstimp în care PIB-ul chinez s-a încincit. 

Valorile apusene sunt în vădit regres. La fel, superioritatea tehnologică și militară a unui vest tot mai polarizat și a unei Americi tot mai divizate și asediate. A venit timpul să încetăm să ne mai îmbătăm cu apă rece și să luăm măsuri multiple, consistente și coerente de contracarare a unor imperii liberticide de-o legendară și tradițională cruzime, ale căror conduceri s-au făcut vinovate, nu doar sub Mao și Stalin, de uciderea a zeci de milioane de oameni și de înrobirea altor miliarde.  

Potrivit ex-ambasadoarei americane la ONU, Nikki Haley, ”întru combatarea agresivelor politici ale Chinei trebuie acționat acum, fiindcă în joc e o chestiune de viață și de moarte”.